Te gândeşti adesea

Te gândeşti adesea
Ca lumea e nedreaptă, că n-ai avut noroc
Că e vina lui Băsescu, că p-aia a făcut-o Boc
Şi te închizi în tine
Ca un boboc de trandafir
Dar camuflarea nu mai ţine
Viaţa trece fir cu fir
Nu suntem simpli spectatori
În faţa unui ecran al vieţii
Nu poţi aştepta să mori
În timp ce trăiesc doar unii.
Nu te poţi lăsa învins
În faţa morţii naţiunii
Şi chiar dacă părem prea mici
Să ne luptăm cu nevăzutul
E mai bine decât să pici
Fără să te opui măcar cu-n scrupul.
Şi atunci trăieşte măcar o clipă
Disperarea, iubirea, regretul şi dorinţa
Nu-ţi face viaţa o risipă
Simte cu toată fiinţa.
Doar aşa se va naste-n tine schimbarea
Luptă, curajul şi sarea
Pe care să o pui pe rana
Care-ţi va aduce hrana.
Primul pas e întotdeauna dificil
Dar important este să vrei şi începi tiptil
Să-ţi impui ţie dreptul de a trăi, şi nu doar a exista
Cum eşti tu, mulţi sunt aşa.
Trebuie început de undeva.

De Diana Duca