Ultimul minut al partidei
Se juca finala pe municipiu a Cupei orașului la fotbal și toată puștimea localității era pe stadion. Lupta se dădea între reprezentativele de fotbal ale Liceului cu program sportiv Nicolae Linca și Liceul teoretic Emil Racoviță. Era o partidă echilibrată,frumoasă,cu driblinguri a la Dobrin,șuturi marca Hagi și parade ca cele ale lui Ducadam la finala de pomină a cupei campionilor europeni dintre Steaua București și FC Barcelona. Scorul oscila când în favoarea unora când a celorlalți. De prin minutul șaptezeci și cinci,însă,tabela de marcaj se oprise la trei-trei. Cei de la Liceul sportiv atacau mai mult,mai ales prin extrema stângă,Ionuț,care,ce-i drept,împlinise deja doisprezece ani. Dar nici cei de la Emil Racoviță nu se lăsau mai prejos. Se apărau calm și,când li se ivea prilejul,contraatacau periculos prin Daniel,zis Sânmărtean doi,mai tânăr,e adevărat,decât Ionuț,de la echipa adversă,cu două luni și șapte zile,dar care se descurca de minune în postura de vârf retras..Galeriile își făceau și ele datoria pe deplin,aplaudând sau huiduind,după caz.
A sosit,în sfârșit,și ultimul minut al partidei. Si,cu el,și deznodământul final. Costel,mijlocașul de travaliu în echipa celor de la Emil Racoviță un fel de număr zece,prelucrează cu măiestrie o minge la mijlocul terenului,face o cursă de aproape treizeci de metri,se uită spre stânga dar îl deschide pe dreapta,cu o pasă englezească,pe Daniel. Acesta nu stă pe gânduri. Preia balonul dintr-o bucată,sprintează spre poartă,și,când toată lumea se aștepta să mai dribleze de două-trei ori,cum îi era obiceiul,iî pasează lui Andrei. Iar acesta șutează puternic la vinclu. Gol!
Cei de la Liceul teoretic erau în al nouălea cer. S-au repezit spre marcatorul golului,l-au îmbrățișat,l-au pupat și l-au trântit la pământ clădind peste el o piramidă vie din trupuri șiroaie de sudoare. În acest timp,cei de la liceul cu program sportiv au rămas câteva clipe stupefiați de rapiditatea fazei în urma căreia primise golul fatidic. Apoi,când și-au revenit,se repeziră în corpore spre tânărul fluieraș. A fost ofsaid,băi! l-au încolțit ei din toate părțile. S-a văzut de la o poștă. Golul nu e valabil. Cavalerul fluierului,un neutru,elev al colegiului Cuza Vodă,arăta intransigent spre centrul terenului. E gol valabil,băi. Nu mai protestați. O faceți degeaba. Nu se poate!… continuau să se tânguie în cor perdanții considerându-se nedreptățiți. Ofsaidul a fost cât se poate de clar! De doi metri. Să fie consultat asistentul de la tușă,ceru în cele din urmă unul dintre jucători. Tușierul!…. Tușierul!… Tușierul!… începu să scandeze galeria cestora.. Bine,băi,fu nevoit să admită centralul îndreptându-se cu pași lenți spre tușă,. Voi rămâneți pe loc! îi puse el la respect pe fotbaliștii protestatari care se luaseră după el. Voi discuta doar eu cu asistentul. Când ajunse la un pas de acesta,centralul își mască gura cu palma și îl întrebă în șoaptă,asigurându-se că nu poate fi auzit de careva. Băi ,Nicușor,ăștia de la Emil Racoviță ți-au dat prăjiturile promise? Da! confirmă tot în șoaptă elevul-asistent. O duzină de savarine a-ntâia. Plus cinci ciocolate cu arahide,din import. Toată marfa e pusă bine,la mine în rucsac. In regulă! spuse fluierașul,călcând hotărât spre centrul terenului. Golul fusese înscris regulamentar
De Grigore Toloacă