Alunecoasă, cu suişuri şi coborâşuri,
marţea dinainte de marţi, ţiteră
plângăcioasă,
nebună de patima statului în fruntea
săptămânii,
jeleşte continuu de dorul preamăriii…
„-…vai, lumea e mică şi marţea e mare
cât  ziulica din săptâmănă…
 mocirla din sufletul omului întunecă
bruma de minte ce-o are, ΄nainte de
marţea ce vine când, rău şi bine
 s-adună-n veşmânt de sărbătoare
să cinstească Marea zi a Unirii…”
Şi ţitera dorul îşi plânge străbunii
Şi umbre în juru-ne  horesc în tăcere
Cinstind Ziua cea Mare în spirit  –
Mintea, nebună de patimi, dă lumii
Luciri de întuneric…
Suntem copiii zilei de ieri:
aceleaşi răuri de lacrimi ne traversează
obrajii – grija, mai mare, de mâine;
punţi, peste poduri de veacuri, se frâng:
„-Marea Unire!!! E Marea Unire!, unii
mai strigă –
totu-i zadarnic, îmbrăcat în minciună…
-Priveşte, prietene! Două mâini de copil
îmbrăţişează globul: însemn de râuri,
fluvii şi mare, traversează pământul udat
cu lacrimi şi sfinţit cu sânge – pământul străbun!
– Priveşte, prietene, prin palma-i deshisă
curg râuri de miere – aur sfânt, binecuvântat,
Aurul Pământului Românesc.
 
… e marţea dinainte de marţi, şi-n taină,
se leagă şi dezleagă coaliţii fragile –
pământul străbun să ni-l frângă;
cei teferi, la nebuni să-i închidă;
însetaţi de patima statului în frunte, fecioare
să vândă şi credinţa în
Preasfânta Maică  Maria….
– Priveşte, prietene, însemnează cu pana-ţi:
iubirea, poezii nu mai scrie…

De Olariu Elena