Multiplele sensuri ale cuvantului pasiune

Când spui “pasiune” ai de obicei în minte o brunetă focoasă, ce emană
senzualitate, cu flăcări în priviri, purtând o rochie roşie, doi tineri
îndrăgostiţi care se sărută pătimaş, sau… unelte de pescuit ultima generaţie şi
un heleşteu plin de peşti graşi, dacă eşti un împătimit al pescuitului.
Cuvântul “pasiune” are diferite înţelesuri..altul pentru fiecare dintre noi.
Toţi avem câte o pasiune: înotul, fotbalul, călătoriile, jocurile pe calculator,
plimbările în natură, pisicile, alpinismul,pictura…astea sunt pasiuni absolut
justificate şi…normale. Dar cum rămâne cu “pasiunile” mai puţin normale?
Cum ar fi..îndoitul furculiţelor…da,chiar aşa. Există oameni care practică
acest “hobby”.Ei pretind ca pot îndoi furculiţe doar cu … puterea minţii şi au
chiar un site unde explica pas cu pas cum se poate îndoi o furculiţă doar prin
concentrare.
Există oamani care fac sculpturi din…creioane colorate. Mă întreb în ce
conjuctură au realizat că poţi face sculpturi pe creione în loc să scrii cu
ele. Probabil în sesiune.
La modul cel mai serios, există persoane care “fac pe morţii” şi numesc asta
hobby! Ba chiar se pozează în ipostaza de “mort”. Oare postează fotografiile
pe facebook?
Am citit undeva, de curând, de un grup de tineri care…iubesc trenurile. Au un
site cu o groază de poze, filmuleţe, informaţii despre trenuri…şi eu care
credeam că singurul loc unde poţi vedea poze cu locomotive e springtime-ul din
gara Bucureşti.
Alţii au pasiuni de-a dreptul dezgustătoare…colecţionează…unghii!Eu una nu
pot decât să sper că cel puţin sunt ale lor.
Un alt hobby ceva mai amuzant şi într-o oarecare măsură interesant e…mâncarea
cu ochi…confecţionaţi,normal. Se pare că există persoane cărora li se pare
îmbietor să fie privite din farfurie.
Şi unele vedete au hobby-uri ciudate: Tom Hanks colecţionează maşini de scris
din anii ’40, iar Brad Pitt adoră arta…mai exact obiectele de artă din metal.
Mă întreb dacă atunci cănd era mic îi plăcea Vrăjitorul din Oz.
Cristiano Ronaldo are un hobby cel puţin ciudat: epilatul picioarelor, iar
Claudia Schiffer colecţionează insecte târâtoare…asta e chiar uşor ţinând
cont că multă lume încearcă să scape de ele.
Mulţi reuşesc să-şi transforme pasiunile într-un mod de viaţă şi un mijloc de
existenţă… şi unde există pasiune, va exista cu siguranţă şi succes.
“Pasiune” mai înseamnă, însă şi altceva. Dincolo de sensul amuzant sau
incitant… pasiunea e văpăia ce arde în fiecare dintre noi. Mulţi alegem s-o
ascundem,iar alţii o exprimă până la extrem. Să ne gandim la figurile istorice
centrale, la marii vorbitori ai omenirii. Unde ar fi ajuns fără pasiune şi unde
am fi noi acum?…Iisus. Câţi oameni l-au ascultat şi l-au urmat vrăjiţi,
fascinaţi, încremeniţi , plini de speranţă? Câtă linişte şi câtă credinţă a
însămânţat în sufletele unora prea chinuite să meargă mai departe? N-ar fi
reuşit asta fără credinţă şi pasiune, pasiunea cu care-şi încuraja oamenii.
Acesta este, desigur, un exemplu pozitiv. Alte personaje au folosit pasiunea ca
să-şi înrobească poporul şi să se autoelibereze. Hitler..celebrul dictator
nemilos şi atât de greu învins. Cum a reuşit el oare să subjuge o naţiune atăt
de disciplinată şi pragmatică cum e cea germană? N-a folosit raţiunea şi
bunul-simţ, asta e sigur, ci cuvintele! Cuvinte rostite cu aplomb,înflăcărare,
ură, răzbunare, manipulare, convingere…şi asta înseamnă pasiune.
Oricare ar fi ele, pasiunile noastre ne fac să ne simţim vii, superiori! Ne
transformă, ne elberează, ne definesc caracterul. Suntem noi înşine, respirăm
aer curat, zâmbim şi mergem mai departe. Avem sufletul plin şi inima uşoară!

de Sandra Dascalete

Related Blogs