în gara tombală de la periferia oraşului
e o tăcere deplină
stau de cateva ore pe o bancă
decupată dintr-un timp inveterat
deasupra luna s-a agăţat fugar
pe un colţ de cer
stelele apar galopant
cu o doză de nerăbdare puerilă
şi tatuează pentru o noapte
mătasea albastru-cenuşie
a cupolei cereşti
nimeni nu vine
nimeni nu pleacă
doar eu în disoluţia aşteptării
cu genunchii în piept
înghit tic-tacurile timpului
ce tresaltă de pe un umăr pe altul
îmi aşez din când în când bagajele
în gesturi fugare
gata de plecare
niciun tren nu vine
niciun tren nu pleacă
poate că suferind de miopie
nu disting realitatea
căci îmi apar ca într-un marş
cerberul, profet al morţii
miriapode, greieri şi furnici
îmi iau bagajele şi închid şirul
alt tren nu venise
alt tren nu plecase

De Dănilă Andreea-Maria