VIATA ce cuvant minunat….Intotdeauna am privit-o ca pe ceva magic ,uluitor.Era
muza ,inspiratia mea,era oceanul involburat de pasiune si intrigi sfasietoare
din care culegeam ideile si le asterneam pe hartie.Fiecare an a fost precum fila
unei carti mult ravnite,fiecare pagina a fost citita cu mare grija,si
apoi…Iata-ma ajunsa la final.
Am stiut mereu ca aceasta zi va sosi la un moment dat,insa nu credeam ca va fi
atat se repede,nu asa.In tinerete toti ne credem nemuritori.Ne imaginam ca
Doamna cu Coasa nu ne va putea ajunge vreodata. Poate asta i s-ar putea intampla
vecinului de la etajul 3 care zdrangane din chitara -fara a avea in prealabil
studii sau ureche muzicala, si asta o spunem fiind rezonabili-dar nu noua.Mereu
va fi o zi si apoi alta.
Ne maturizam incet fara sa stim cand sau de ce ni se intampla acest
lucru.Devenim meschini,intriganti ,ne invaluie dorinta de a acapara ,de a
castiga usor fara a depune vreun efort.Iar apoi cand ne dam seama ce am devenit
incercam sa ne schimbam,sa devenim mai atenti cu cei din jurul nostru.Astfel
fiecare zi devine o minune.
Asa am fost si eu insa nu mai am puterea sa indrept nimic,zilele mele sunt
precum fumul,se risipesc in zare cu rapiditate.Mi-as dori sa dau timpul
inapoi,dar este mult prea tarziu pentru regrete.Toti cei apropiati sunt acum
tarana…

De Vlaicu Ioana Simona

Related Blogs