Necunoscuta

O boare plăcută învăluia peisajul citadin, anost. Mirosea a primăvară. Soarele strălucea curajos, mângâind blând pomii îmbobociţi, clădirile care ieşeau din starea de hibernare impusă de iarnă, chipurile palide ale trecătorilor. În aer plutea o aromă de proaspăt, de nou, de schimbare.

Ieşii încet din scara blocului, închizând cu atenţie uşa în urma ei. Lumina puternică o făcu să plece ochii, mirată. Respiră adânc şi privi nesigură în jur. Agitaţia, oamenii grăbiţi, soarele, parfumul pomilor o izbiră din plin. Era departe, confuză, privind la un spectacol ciudat şi incitant. Simţea nevoia să se întindă pe pământ, cu mâinile sub cap şi să privească cerul acela, în sfârşit albastru.

Purta rochia crem “simplă şi cuminte”, cum îi plăcea ei s-o descrie. Nu-şi dădea seama dacă era demodată sau dimpotrivă, prea futuristă. Îşi lăsase părul castaniu, lung şi des să se plimbe nestingherit pe umeri. Aşa, se asorta mai bine cu ochii căprui, mari, trişti şi privirea adâncă. Micuţă de statură, slabă, părea o fetiţă timidă trimisă de părinţi în oraş cu vreo treabă importantă.

De fapt, mergea aşa cum făcea zilnic să-şi cumpere dulciuri de la magazinul din apropiere. Doar că azii ceva era diferit…. un deja-vu…Îşi dorea ceva şi nu înţelegea ce… Calmul ei interior, indiferenţa se loveau de energia, exuberanţa zilei de început de primăvară. Se simţea neliniştită, singură şi…. curioasă. Parcă dincolo de balul ăsta mascat o aştepta un secret, un cadou, o comoară…

Intră în magazin mimând un zămbet politicos vânzătoarei şi plăti ciocolata înainte ca agilitatea doamnei amatoare de telenovele şi intrigi s-o atragă într-o conversaţie seacă şi plictisitoare. Afară, zâmbi razelor de soare ce se alergau printre frunzele copacilor şi porni în direcţia opusă blocului în care locuia. Era o zi plăcută pentru o plimbare până la urmă, iar avea nevoie de puţină mişcare.

Mergea încet, savurându-şi ciocolată, ignorând agitaţia. Isi lasa gandurile sa alerge netulburate… Analiza fetele trecatorilor, imaginandu-si povestea fiecaruia : ” Hm… asta sigur e o intepata d-aia… cu o groaza de idei sucite…Da’ pun pariu ca acasa o alearga barbatu’ cu batataru’ de covoare!” ” Ia uite la baiatul asta….. zici ca e speriat de bombe…parca se duce sa dea bacu’ !” Chicoti rautacios, inainte de a-si da seama ca era, totusi, pe strada. Isi continua plimbarea agale, tragand pe nari aerul proaspat, bucurandu-se de caldura timida a soarelui, ascultand vuietul masinilor, vocile si rasetele celor din jur… libera si pierduta in acelasi timp… atatia oameni… si tot ea cu gandurile ei…

Ajunse in dreptul unui magazin mare de haine, cu o vitrina impresionanta si pretentioasa din care priveau arogant cateva manechine cu peruci blonde si ochi reci, albastri. Inauntru, o vanzatoare se misca importanta printre haine, netezind ici si colo cate o cuta invizibila.

Ramase o vreme indecisa in fata vitrinei, apoi intra. Privi perechile de blugi simple,camasile si se opri in final in fata unei rochite negre, de club, scurta, obraznica si superficiala. Merse in cabina de proba si imbraca rochia. Isi ridica parul, prinzandu-l inttr-un coc in varful capului. Privi in oglinda. Rochia ii venea perfect. Scoase din poseta un ruj rosu si-l intinse pe buze. Se ridica pe varfuri. Acum din oglinda o privea o fata draguta, indrazneata, pusa pe sotii. Ochii i se intristara din nou…Se stramba dezgustata si dezbraca rochia, dupa care o atarna peste oglinda. Isi sterse rujul. Rochita crem o privea vesela si nevinovata din cuier. Se imbraca si iesi din magazin.
Isi puse mana streasina deasupra ochilor din cauza soarelui, clipi de cateva ori si continua sa mearga. Claxonul unui taxi o facu sa tresara. Gandurile i se risipira ca o gramada de frunze in bataia vantului. Trecatorii se grabeau la serviciu, la cumparturi, acasa. O intrecere bizara se punea in scena intre acesti necunoscuti prinsi intr-un ciclu interminabil si extenuant…

Ajunse in fata unei terase. Clientii erau putini, dar umbra placuta, glastrele cu panselute, mesele de sticla, curate, si scaunele comode ii facura cu ochiul. Se aseza la o masa din colt si astepta. In scurt timp o chelnerita tanara si draguta ii lua comanda. Savura cafeaua, privind calma in jur, lasand soarele sa-i dezmierde fata, nestiind ca ea insasi devenise obiect de observatie. La o masa alaturata, 2 fete si un baiat ii aruncau priviri pe furis, chicotind. Fetele pareau foarte tinere, cochete, si puse pe distractie, iar baiatul incerca, fara succes sa arboreze un aer superior. Din atitudinea lor, era dificil de ghicit in ce relatii se aflau, dar oricine ar fi observat ca aveau de gand sa profite de orice imprejurare care le-ar fi putut oferi ceva amuzament. In cele din urma, chemara chelnerita.

Cafeaua era pe terminate si se pregatea de plecare, cand fata care o servise veni langa ea si cu o privire complice, spuse:    – Cei de la masa de acolo, ar dori sa serviti ceva cu dumnealor. Propunerea o lua prin surprindere. Deschise gura sa spuna ceva, dar se opri. Privi grupul cu indignare… si interes. Ezita…. Fetele zambeau, iar baiatul incerca stangaci sa-si ia un aer dezinteresat. In cele din urma, fata ridica usor din spranceana si zise:

– Nu, multumesc. Tocmai plecam. Chelnerita paru derutata, apoi se rasuci pe calcaie si pleca.

Din nou pe strada aglomerata, porni spre parcul de la marginea orasului. Plimbarea o inveselise, ochii ii straluceau de incantare. Se simtea departe departe de toate tentatiile, de rautatea si viciile oamenilor. Intra in parc si porni pe aleea de pe malul lacului. Se lasa seara, iar copacii imbracau o umbra usoara…Greierii incepusera sa cante, oamenii se grabeau acasa…

Dinspre lac venea o adiere placuta, molateca, parfumata si totul in jur capata alt sens. Era racoare. Isi freca bratele ca sa se incalzeasca. Grabi pasul. Vroia sa iasa din parc, sa ajunga acasa, cand, pe o banca de pe malul lacului, zari o silueta. Parea nemiscata in lumina lunii. Se apropie incet, deslusind figura unui baiat. Se opri la cativa metri de el. Zgomotul pantofilor ei in iarba il fac sa tresara. Se intoarse si o privi. Zambi. Era intuneric, dar ea reusi sa-i vada zambetul sau poate doar il simti. Zambi la randul ei cu aerul unui copil prins dupa ce-a facut o sotie. Pleca ochii. El se ridica de pe banca si veni langa ea. Se opri la o jumatate de metru in fata ei si o cerceta curios.

– Nu credeam ca o sa vii. Ea-l privi-n ochi :

– Nici eu. Credeam ca doar am plecat la o plimbare. El ii atinse usor obrazul, apoi o lua de mana. Luna ii privea inteleapta si luminoasa din lac, acoperindu-i cu o ploaie de beteala aurie, in timp ce noaptea ii ascundea cu umbrele ei triste… dar vrajitorul isi scosese mantia…cadoul iesise din cutie…

 

de Sandra Dascalete

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 6.3/10 (4 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 5 votes)
    Necunoscuta , 6.3 out of 10 based on 4 ratings
    • …asa da concurenta 😀 e foarte romantic!:) desi suntem rivali ai un like de la mine stimata doamna/domnisoara; e exact ce vrem cu totii sa avem, adica o poveste frumoasa romantica in cel mai frumos anotimp facut parca pentru dragoste.

      uite si proza mea:

      http://citesteasta.ro/2649/fiii-cerului/

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)