Interviu cu câştigătoarea lunii august: Elena Olariu

Reamintim dragilor nostri cititori ca Elena Olariu a castigat pentru a doua oara consecutiv concursul nostru de creatie literara cu opera “Colivia nu va fi niciodata cuib

Haideti sa vedem si interviul:

Pentru usurinta comnunicarii am rugamintea respectuoasa de a ingadui
folosirea persoanei a doua pe parcursul interviului.

– Pentru a doua oara consecutiv castigatoare, ai o reteta secreta a
succesului literar?

– Să spunem perseverenţa?… Poate o dorinţă ascunsă a sufletului de a mă face
cunoscută; poate pentru a-mi demostra mie însămi, în primul rând, că România nu este
formată numai din “personalităţi” care vorbesc numai prin prisma banilor, în rest
apă de ploaie…Cine ştie, o dorinţă ca cei ce citesc – mă citesc, să înţeleagă cât
de frumoasă este viaţa dar, inerente sunt căile Domnului, şi ne prindem voit sau nu
în iţele încurcate ale vicisititudinilor. Pe unii acestea îi fac să continue lupta;
alţii dezarmază însă şi-i mare păcat!…pentru noi, ceştilalţi. Apoi mai este şi
setea nepotolită a unora care se vor mereu altfel. Şi de fapt clachează. Sufletul
aproapelui, gândurile sale nu i le poate citi nimeni, ele rămânând închise ochiului
profan. Veţi râde, dar în decursul celor 34 ani de muncă, am observat că
“odraslele” părinţilor cu bani râmân doar odrasle: nu au prieteni decât “de
ocazie”, mercantili, interesaţi şi, încă nu am descoperit cauza, rămân nişte
neadaptaţi…Asta este!…

– Au fost destul de multe opinii care spuneau ca opera “Colivia nu va fi
niciodata cuib” e ba o poveste pentru copii, ba ca sticletele e simbolul
fecunditatii, ba ca de fapt toata povestea e o metafora.
Sunt curios, cum ti-a venit ideaa naratiunii, a personajelor, e inpirata
din viata reala, ai trait chiar tu povestea sau e pur si simplu o deosebit
de inspirata fictiune.
– În parte am răspuns mai sus. Desigur, mi-a plăcut enorm de mult faptul că cei
care au foiletat acest “articolaş” au avut – pe bună dreptate, a spune părerea
domniilor-lor. Într-un fel, am incitat cititorul să citească printre rânduri, dar de
fapt este o alegorie sticletele: inadaptarea omului, sufletului dacă vreţi, într-alt
mediu de viaţă, pe de o parte şi, pe de altă parte, Necunoaşterea. Ne grăbim să
afirmăm cu multă emfază lucruri pe care nu le înţelegem, după care, observând
tăcerea auditoriului, considerăm că “I-am dat gata!” De fapt cei care ascultă ne
compătimesc!… Apoi mai este varianta sufletului îmbrăcat cu acest înveliş material
– trupul, pe care-l schimonosim în fel şi chip, uitând că şi el are nevoie de
libertate, de oxigen – oxigenare dacă vreţi, şi ne atribuim frumuseţi
muritoare…Deja sufletul se află într-o colivie până la plecare. Această colivie ar
trebui preţuită şi îngrijită pentru propria trăire dar să nu forţăm nota şi cu aproapele nostru:
singur, fiecare hotărăşte dacă alege drumul drept, îngust şi lung sau drumul
mare…
Şi să mă fac înţeleasă mai bine, am avut fericita ocazie să aud un copil: “mamă,
de ce laptele de la vaca lui tanti nu este mov?!”. Fără comentarii.

– Nu mai trebuie sa va spun eu, s-a vazut clar din cometarii ca aveti o
creatie deosebita si un grup puternic de admiratori. Ati incercat sa va
promovati mai mult? Nu v-a descoperit nicio editura care sa va promoveze
mai puternic pe piata?
– Cum să nu încerc? Am încercat la Ed. Polirom – Iaşi. Răspunsul a fost că nu au
fonduri pentru anul în curs. Şi, am renunţat. Apoi am publicat în mai multe rânduri
la Ed. Amurg Sentimental – Bucureşti, unde am dat o groază de bani. Iar salariul de
bibliotecar nu-mi permite să mă avânt. În ultimul rând, am publicat la o editură din
Iaşi, Pim, un vol. de proză şi altul de poezie. Mai ieftin dar tot ci finanţare
proprie. Aşadar, bănuiesc că trebuie să ai – ori referinţe puternice, ori bani ca să
plăteşti editura…Cine ştie, poate nu prea ştiu eu unde să merg… Nimeni nu s-a
oferit să-mi publice gratuit ca apoi prin vânzare să -şi recupereze banii. şi nici
prea mulţi nu s-au bucurat de cele scrise de mine… Există deja protipendada
literară, cei mici – fără personalitate politică sau referinţe de referinţe, stau la
rând sau în sertare…

– Din observatia mea personala, multi tineri si chiar adulti nu mai citesc
carti. Cum ar putea fi motivati tinerii si adolescentii sa citeasca macar
din cand in cand o carte?
– Cum să vă spun, la ţară se mai citeşte. Nu că noi cei ce locuim în mediul rural
suntem analfabeţi, dar starea materială nu le-a permis să aibă o bibliotecă. Cum
mulţi chiar vor să studieze, afară de calculator, chiar citesc: unii scriu poezii
sau proză, colaborează la revista şcolii, iau şi premii în domeniul literar, ceea ce
atestă ca materia primă nu s-a depus la naftalină… Cât despre ceilalţi, ce pot să
spun? Nu toţi pot fi miniştri, cum nu toţi au afinităţi pentru cultură. Era un
proverb: decât la oraş codaş, mai bine în satul tău fruntaş. Aşadar, şi un bun
gospodar dacă munceşte cinstit şi-i “luceşte” mintea oleacă…Desigur, el
CALCULATORUL ne este de folos dar nu în exces. Tot ce-i mult dăunează! Am să vă dau
un exemplu: eram într-o zi la izvor să iau apă – potabilă, în mai multe bidoane din
plastic. La un moment dat, un cetăţean a tras căruţa cu cai acolo şă-şi adape caii
care răsuflau din greu. Ce credeţi că am observat? Unul a băut apă, să spunem circa un
litru-doi iar celălalt numai cât şi-a umezit gura. Ce să înţelegem de aici?! Că
ele, animalele ştiu când să se oprească spre deosebire de noi, oamenii înzestraţi
cu raţiune…

– Traim intr-o lume care tinde din ce in ce mai mult catre virtual, catre
calculator, Internet, socializare si acaparare de cunostinte online. Va
muri si literatura si cartea o data cu evolutia?

– Niciodată! vor cade reţelele, poate internetul, căci excesul duce la
boală…Cartea, dacă se învecheşte, inteligenţa omenească nu! Numai că trebuie s-o
exploatăm în favoarea binelui. Prin cele scrise de noi să-i învăţăm pe cititori să
iubească frumosul, liniştea interioară, modestia – armă foarte puternică şi, să
folosească raţiunea în scopuri benefice. Nu aţi observat că face tineretul cu
imaginaţia?! Sparg site-uri, vor bani mulţi şi repede, îşi toarnă părinţii, îşi vând
surorile, mai grav decât era în Comunism. Prea multă libertate ucide, aşadar!…

– Ce te inspira cand scrii? Cum primesti inspiratia?

– De multe ori plec de la cazuri reale cărora nu le dau exact numele şi, ca
orice literarură, o mai îmbrac… Apoi, veţi râde, din urât scot frumos. Poate de
aceea uneori cele scrise de mine sunt cam “triste”… Dacă primesc inspiraţia de
undeva?! Păi fraţilor, a scrie este un dar divin! Şi-i mulţumesc Lui Dumnezeu! Este
un fel de armă de a vorbi scriind, armă care de multe ori linişteşte sufletul dar
atrage invidii. mai mult: bârfă gratuită. Ori eşti considerat oleacă dus …, ori
neînţeles fiind, te marginalizează; dacă nu eşti ca noi, ceva nu-i în regulă…

– Cam cate carti ai citit pana acum?

– Multe. Foarte multe. Într-o vreme când eram elevă, afară de Dumnezeu îmi făcusem
prieten din carte. Locuiam în afar vetrei de sat şi neavând lumină electrică, îmi
petreceam nopţile la lumina lămpii cu gaz ori la lumânarea adusă de la Sfânta
Biserică. Nici acestea nu se găseau din belşug pe atunci. Erau chiar un lux. aceasta
nu înseamnă că am urât sau urăsc civilizaţia! Deloc! admir noile tehnologii, sunt
mândră că m-am născut într-o ţară foarte frumoasă din punct de vedere geografic,
foarte afectată sacrificial din punc de vedere istoric, mult prea frumoasă cu
monumentele ei istorice, puternică spiritualiceşte vorbind, cu oameni inteligenţi,
femei frumoase şi bărbaţi demni.

– Ce ii lipseste site-ului nostru, ce ti-ar mai placea sa vezi pe la noi?

– Sincer, eu v-am descoperit căutând pe Google, concursuri literare iulie, 2011,
apoi august 2011. Faptul că încurajaţi pe cei cu înclinaţie literara să scrie iar pe
cititori sa vă descopere, este un atu în plus. Vă felicit, şi, pe cât posibil, voi
continua să va citesc; chiar să mai particip la aceste concursuri literare tematice
care mă impulsionează. Să vă ajute Dumneze!

– Multumesc pentru rabdare si raspunsuri, in final daca ai un indemn
pentru tinerii scriitori, cam care ar fi acela?
– Frumos! Cititorilor să citească printre rânduri şi cartea cea mai recomandată este
BIBLIA. Au ce şi de unde învăţa!!! Apoi, atunci când se apucă de scris, să nu-şi
“terfelescă” personajul. Să nu creadă cititorul că se răsbună pe sine autorul…
Apoi, odată scrisă opera, indiferent de gen, să nu trâmbiţeze că este un geniu! Nici
criticul literar şi nici edotorul nu-ţi dă calificativul: măria Sa, cititorul
acordă nota, funcţie de înţelegerea acestuia…

Daca ai ceva completari sau vrei sa transmiti ceva in afara intrebarillor
de mai sus, ai libertate deplina.

– M-aş bucura nespus dacă în România noastră dragă s-ar pune mai mult accent pe
cei care scot la lumina “imprimantei” opere literare identice cu acelea ale lui
Paolo Cohelio, dar nu are cine-i ajuta finaciar. Sunt mult care acaparează
fondurile, scot rebuturi ce “ruginesc” în rafturile librăriilor sau ale
bibliotecilor prin donaţie şi nimeni care sa sponsorizeze valorile. Mă rog, cum
voiţi să înţelegeţi cele afirmate. Dar, cine nu are bani, stă la rând… Şi stă!
Încă o dată, felicităţi pentru iniţiativă şi, cu mult ataşament, mă voi implica şi
la celelalte concursuri organizate de domniile-voastre, pentru că, sincer, mă puneţi
la treabă!!!! Toate ce bune!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Interviu cu câştigătoarea lunii august: Elena Olariu, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
  • Horia Crios

    Imi place! Elena Olariu deschide guritza cand va simte pe voi atat de aproape !!!
    Pare-mi-se ca-l cheama PABLO ! SI CUILA

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)