Nu ştiu nici azi de ce cuvântul tău
m-apropie mai mult de romanţa pământului ud
Nu ştiu nici când braţele tale m-au arătat luminii
Ştiu doar că nu mi-a fost de-ajuns
să mă pot defini prin atâtea frunze galbene
până nu m-ai înălţat pe umerii tăi
să văd că şi îngerii palizi strălucesc
apoi
odihnindu-mi insomnia în palmele tale
să învăţ cum se frământă icoane mărunte
din lut

De-abia atunci ploi dezlegate în suflet
umpleau golul măsurat de timp
Încet încet din gândurile stinse creşteau punţi.

De Luisa Nerut