Curge linistita-n valsul lin al vietii

                                                       Si se pierde pe cararile tristetii…

 

   Poate va trai…acestea au fost singurele sale cuvinte inainte de a se indeparta.Doar ecoul pasilor sai se aude pe holul intunecat…ecoul mortii si al diperarii.

    Nimic nu i-ar fi consolat inima indurerata.Oare de ce a trebuit sa  recurga la acel gest necugetat pentru a capata nemurirea?Oare de ce…?

     A dorit sa intalneasca fericirea vesnica si a crezut ca va pleca intr-un loc al ingerilor,insa fericirea este relative chiar si in eternitate.Poate ca viata de dincolo este doar o iluzie a intregii omeniri,doar praf si pulbere de stele.

      Asa a inceput povestea EI.

      Moartea nu a insemnat eliberare ci mai curand o inchisoare in care demonii ratiunii au inlantuit-o si nu i-au dat nicio cale de scapare.Ea,copila dulce si blajina ce a fost odata,a devenit Ingerul Mortii si al Nefericirii,o creatura ce se hraneste cu durerea sufletelor nevinovate, carora le fura viata si o conduce in abisul uitarii.

      Aceasta a fost pedeapsa ei pentru cele doua vieti curmate mult prea curand.

       Niciodata nu-si va tine pruncul in brate,nu-i va auzi bataile inimii,nu-i va simti degetelele fragede rasfirate peste pieptul sau alb ca de ceara.Nu-i va simti rasuflarea calda ce ar fi putut sa incalzeasca pana si cea mai rece inima.”MAMA” ,dulcele cuvant ce ar fi putut sa-i infloreasca pe buzele-i de catifea,acum a disparut pentru eternitate.Cum a crezut ca fiind atat de egoista va atinge absolutul,nemurirea? Acum nici ea nu mai stie…

     “ Suflet chinuit, intoarce-te spre lumina!’’

        Oh,cat ar fi vrut sa poata infaptui acest lucru,isi dorea cu ardoare insa exista inauntrul sau o forta mai puternica decat propria-i vointa, ce ii soptea neincetat  vorbe dureroase pline de adevaruri crunte.

       “ Chiar crezi ca vei primi indurare, tu suflet meschin ce ti-ai vandut propriul copil  pentru o asa-zisa fericire?Meriti o soarta mult mai aspra decat cea care ti-a fost harazita.Sa umbli prin lume fara incetare ,acesta sa-ti fie blestemul etern!Suflete pure sa conduci spre sacrificiul suprem si de acel  sfant altar pe care ele vor sfarsi in a-si arata credinta,sa fugi necontenit,caci

ispasire pentru tine pe acest pamant nu mai exista.Prigonita sa fii oriunde te-ai afla si lumea sa simta durerea ta.”

       Ar fi dorit ca totul sa inceteze ,acea voce ce nu-i dadea pace ii prelungea la nesfarsit agonia.

        Daca ar putea sa indeparteze acel blestem macar pentru o secunda,daca ar putea remedia nedreptatea infaptuita…Ce vis,ce dulce alinare.

        Nu-si dorea nimic mai mult.Intreaga sa fiinta cerea indurare.

         De ce se simtea asa.Nu nu putea sa devina un monstru,refuza asta,dar teroarea si suferinta pe care o resimteau victimele sale ii produceau un fel de exaltare.In coltul gurii ii inflori un zambet meschin  si plin de rautate.Parca intreaga lume se afla la picioarele sale,ce satisfactie diabolica.

        In acel moment ea nu mai exista cu adevarat ci era doar o intruchipare a unui demon venit din adancurile iadului pentru a se razbuna.

         Incerca din rasputeri sa fie stapana pe trupul sau ,insa demonul ,acel demon pe care ea insasi il crease printr-o nesabuinta ,era mult prea puternic.Era doar o jucarie in mainile salbaticei fiare.Jucase un joc periculos si il pierduse.

       “ Niciodata nu vei putea  scapa de mine,sufletul tau imi apartine!”

        De ce,oare de ce?

         Caldura ii invalui trupul, se transforma.Focul…

       “NU!”.Strigatul de disperare nu o va mai putea salva, era constienta ca devenea-o forma translucida-un monstru.Sufletul, isi pierdea sufletul!

         Un zambet stramb aparu pe buzele creaturii,un zambet plin de venin.

        “Fata ce s-a jucat cu focul ajunge acolo unde-i este locul! “

        “Inceteaza ,nu ma mai chinui asa!” Stia ca nu trebuie sa-i dea satisfactie.Frica il  facea mai puternic,mai abil.Trebuia sa riposteze asta era singura sa sansa.

          “ Minutele se scurg in defavoarea ta,in curand vom fi una si aceeasi persoana.De-acum si pentru eternitate.”

           Stia ca acea fiinta isi batea joc de ea.Oare de ce aceasta noua si crunta pedeapsa?

         “Inca putin si vei cunoaste adevarata nemurire.”

         “Te rog,fa-l sa inceteze!”Nimeni nu o puea auzi ,singura in abisul umbrelor…Un nou val de caldura,focul launtric incepea sa puna stapanire pe gandurile sale.In curand nu va mai avea putere,in curand inauntrul sau va salajlui doar intunericul,in curand…Va fi o carcasa goala,o marioneta ce va fi martora celor mai mari atrocitati.Oare acesta era destinul sau?

 “ Acum o sa afli ce inseamna adevarata cunoastere,oamenii sunt facuti sa sufere.Iti va  placea sa-i vezi cerand indurare ,si in fond ei sunt doar cenusa.Curand,foarte curand..”

        Toate clipele fericite ii reveneau acum in minte.Prima raza de soare , prima imbratisare, primul sarut.

        “NU!” Nu era dispusa sa piarda toate acestea,nu cat mai exista speranta.Va lupta, va lupta si va invinge,orice ar fi.Nu poate pierde  toate lucrurile minunate,nu poate pierde certitudinea unei foste vieti ,o viata de mult apusa ,dar totusi o viata…”NU!” Singura ei legatura cu trecutul nu poate fi astfel spulberata.Amintirile trebuie sa-i ramana,macar atat.Acea fiinta odioasa nu-i poate fura unica alinare.Va lupta.

      “ O,ba da ,pot,si o voi face.Chiar crezi ca toate aceste nimicuri valoreaza ceva?Te inseli amarnic.Ti-o voi demonstra!”

        Stia , stia…ii putea simti gandurile, dorintele.Cum putea lupta impotriva a ceva mult superior ei? Cum a putut fi atat  de naiva,cum a putut abandona totul pentru aceasta lume in care credea ca va gasi ceva special ? Trebuia sa invinga,doar acea alinare ii mai ramasese.O lacrima i se prelinse pe obraz.Copilul ei,copilul ei nenascut…  Acel dulce sentiment ii patrunse in inima.Acum stia ca va putea infrunta dusmanul ce isi sapa culcusul tot mai adanc in sufletul sau.Raspunsul era “ IUBIREA” .

       Rasul gutural al aratarii ii patrunse in minte.

     “Nu ai sa reusesti nimic!” insa in spatele acestor vorbe pline de mandrie se cuibarise teama.Mirosul fricii era incontestabil.Poate ca totusi avea o sansa.

      IUBIRE – Demonul se retragea. IUBIRE-Dogoarea incepaea sa scada in intensitate. IUBIRE-Forma pe care o putea intrezari  cu cateva minute in urma se estompa.IUBIRE-Incet incet revenea la forma sa  umana.

  Aratarea  scoase un scancet , insa atat de slab incat cu greu il putea auzi.Stia ca aceasta victorie ii apartine.

   Lumina , cata lumina!

   Doua maini calde i se incolacira in jurul gatului.IUBIRE asta era.Ce stranie era acea atingere.Chemarea la viata nu fusese niciodata mai mare.

O voce calda ii sopti tandru “ TRAIESTE!”

Brusc ochii I se deschisera   “ TRAIESTE!”

de Ioana Vlaicu

 

                                                                                                                                                                                                          

Related Blogs