Ma scol … ma uit la ceas … tarziu … nu conteaza … nu plec nicaieri. Indraznesc sa ma ridic si sa fac un pas. Rapid incep sa fac si altii nu de alta dar e frig ca dracu.Dupa 5 minute de mers prin casa amintirile ma domina …ce cald si bine era acum 5 minute si ce placut era cand m-am culcat.Incerc sa-mi fac curaj sa scot cainele afara; ma uit la el, el la mine de parca as vrea sa-l bat, dar tot raul spre bine … afara e mai cald .

Ma intorc in casa si-mi plimb privirea aiurea, incercand sa ma trezesc.Inevitabil ma opresc asupra petei galbene de pe perete si tavan si incerc sa-mi aduc aminte de cat timp e, dar rapid imi aduc aminte dc a aparut 😮 gaura intr-un colt pe tabla suficient de mica sa nu o gasesti dar suficient de incapatoare sa te speli pe maini in timpul unei ploi.

Din nou apelez la optimismul meu si ma gandesc ca totul s-a temrinat cu bine dar un gand apare … daca nu o acopeream si aveam o gaura si in parchet, oare inundam si beciul ???

Gandurile imi sunt distrase de un latrat puternic si taios, nu ma agit stiu ca si cainele meu trebuie sa se incalzeasca cumva, uneori chiar il invidiez pentrut blana lui … bubico …

Privirea se opreste auspra usii din capatul camerei. Intunecata, friguroasa si totusi cea mai necesara camera… Constient aman inevitabilul, inconstient stiu ca acesta e ultimu pas al trezirii mele.Imi fac curaj, stiu ca trebuie sa fiu rapid;intru, ma usurez, trag apa, ma spal si ies.

Un zambet imi cuprinde chipul … sunt treaz.

De Paul