OMUL FĂRĂ ROATĂ

Demult, când Dumnezeu n-a mai avut nevoie de mine în înalturi, m-a rătăcit pe pământ… Am crescut niţel, am descoperit roata şi am împins-o cu o sârmă de jur împrejurul blocului. Nu m-am oprit decât atunci când mi s-au propus două roţi (cu un cadru, şa şi ghidon venite la pachet). De atunci n-am mai împins, am pedalat şi am făcut-o temeinic până într-o iarnă, când m-am trezit dând roată patinuarului cu o fată de mână. Crescusem… Pe gheaţă am vrut să depăşesc un grup de începători, m-am împiedicat şi am căzut. Am tras-o şi pe fată după mine. “Vezi, dacă nu stai în rând cu lumea” mi-a spus fata şi m-a părăsit bosumflată … De atunci am abandonat roţile. Nu-mi mai plăceau. Invariabil însă, mă ciocneam de ele. Şoferul de autobuz învârteşte o roată ca să mă ducă de colo până colo. El are şi pedale. Are şi scaun comod şi un ţel în viaţă. Ţelul lui e să-mi ia banii că mă duce de colo până colo. Vreau să cobor. Ajunge cât l-am îmbogăţit doar pentru că ştie cu roata. Dar nu mă lasă. Nu e staţie. Când opreşte n-aş mai vrea să cobor, dar o fac. Eram pe scară şi alţii îşi aşteptau rândul să coboare. Îi încurcam… Am început să urăsc roţile! Mă feream de ele fiindcă se învârtesc şi o dată cu ele o infinitate de puncte ce-şi aşteaptă trecerea pe lângă un reper. Am vrut să fiu reper! O vreme mi-a reuşit! Apoi am aflat că depind implicit de o roată invizibilă. ”Se cheamă soartă” mi-a spus un necunoscut ce nu părea de prin partea locului. ”Şi?!” l-am întrebat eu, uimit că sunt oprit de necunoscuţi pe stradă. Nu mi-a răspuns. Mi-a întors spatele şi a plecat. Tot uitându-mă după el m-am împidicat de roata unui copil scăpată din sârmă şi am căzut în noroi. Atunci roata mea, soarta mea, s-a oprit. De-atunci privesc spre înalturi şi aştept ca Dumnezeu să-mi mişte roata, pentru ca eu, punct finit în infinit, să mai trec o dată prin dreptul Lui, reperul meu. Să fiu şi eu în rând cu lumea… Ori să-mi găsească o nouă misiune în înalturi…

De Nicu Cîrstea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.8/10 (8 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 5 votes)
OMUL FĂRĂ ROATĂ, 5.8 out of 10 based on 8 ratings
  • queno

    îmi place foarte mult titlul, “îmi place” este totdeauna dincolo de bine sau rau (ca la nietzsche) deci mai preţios ca tehnica
    în schimb ideea începe bine şi continuată infantil. simplist.
    în schimb: “Demult, când Dumnezeu n-a mai avut nevoie de mine în înalturi, m-a rătăcit pe pământ… Am crescut niţel, am descoperit roata şi am împins-o cu o sârmă de jur împrejurul blocului. ” eu percep aceste rânduri ca pe un mare poem.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Cirstea

    O, da! Câtă vreme am fost programaţi ca fiinţe sociale, e greu să te defineşti în afara socialului. Sunt momente, fragmente plane decupate în timp, când te crezi veşnic ori atotputernic… apoi cazi. Puterea îţi este maximă abia când eşti pe deplin conştient de micimea ta, de unicitatea ta ca punct în infinitatea ce se raportează la un reper. Fie el un zeu, sorele, moartea…
    Altfel, noima ta cotidiană îşi va pierde utilitatea ca o banală cutie de chibrituri, care, deşi în bună stare şi cu suficient catran pe margini e aruncată ca nefolositoare doar pentru că nu mai conţine chibrituri!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Smile

    Ciclicitate, infinit, reincarnare dar e si mai rau sa fii in afara ciclului?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)