Sublimare…cinismul introspecției…
Motto: ,,Tu ai suflet de artist. Daca ţi-ai găsi domeniul în care să-ţi sublimezi nevroza…
“Nevroza? Cuvântul potrivit era psihoza….pentru că mi-am dezvoltat mecanismele de defensă pentru a ,,dribla“ realitatea, după spusele prof. C. Da, fug, fug, fug şi nu mă mai opresc pentru a mă păstra intactă…salbatică, intactă…autentică şi din nou autentică…nu, nu vreau să mai exprim nimic, nici un conţinut psihic…decât o infăţisare formală, rece şi …cu blugi evazaţi…sau vă întrebaţi de ce atâta nonconformism şi liberate de expresie la o fiinţă aparent …aparent, cum? Cum vă par eu vouă?da, vă par deşteaptă…ei şi? Nu vă daţi seama că inteligenţa mea e invers polarizată decât a voastră? Nu, nu pot sa mă aşez benevol în patul lui Procust să fiu masurată şi tăiată după criteriile voastre îngust de normale! Nu mă voi sacrifica pe mine pe altarul adaptării…nu, nu vreau sa fiu utilă societatii, nu vreau să mai dau nicio bucăţică din mine lumii ăsteia identice cu ea însăşi, numeroase prin cantitate dar plictisitoare prin calitate…
De unde stiu că-i plictisitoare? Văd, chiar dacă nu integral şi cu toate resursele atenţionale! Văd peste tot grupuri de oameni, vociferând sau doar nespunandu-şi nimic (dar neuniţi de legatura tainică a tăcerii reciproc inţelese!)…sau văd oameni grabiţi…grabiţi spre ce? Spre îmbrăţişarea absurdului…ah, de ce nu-l conştientizaţi? Lua-v-ar dracu`!!! Unde aţi trăit înainte de Google? Existenţialismul francez nu v-a încântat simţurile şi spiritul? Camus si Sartre…prin problematizarea situaţiilor limită…stârnesc un ecou familiar? Dar, nu, nu, e ciudat…Camus descrie conştiinta absurditătii ca pe ceva frecvent, ca făcând parte din specificul condiţiei umane! Cred că doar cea a condiţiei superioare (să nu uit de involutie!!!!!) Cum pot să mai cred că trăiţi cu angoasa în sân, cu absurdul în sânge cand vă văd râzând, flecărind, ancoraţi în mediocritatea realitaţii exterioare, exteriorizând puţina diferenţiere pe care o mai aveţi? Cum, cum, cum…pot să mai cred in voi, când toate problemele esentiale, care transcend simpla existenţă…le ocoliti prin mecanisme de apărare şi totul în numele ,,distracţiei“, al convenienţielor şi al fugii de sine…Internet, muzică, device-uri complicate, unităţi de memorie, viaţă automatizată…când aveţi timp pentru voi? nu ştiţi că cea mai importanta relaţie a omului este cu propria fiinţă, cu eu-l său intim în scopul suprem al non-alienării…
da, da, puţină suferinţă e binevenită…vă va pune faţă în faţă cu voi înşivă…vă e frică? De depresie, de anxietate, de nebunie…nu-i nimic…din astea nu se moare decât dacă te sinucizi ceea ce e admirabil…chiar n-ati obosit să vă îndrepataţi încet, dar sigur spre un final nediferenţiat, pe măsura uniformităţii voastre…veţi fi trecut prin viaţa asta fără să rostiţi o singură întrebare importantă, decât în tulburarea adolescenţei (ah, ce bine că nu mai sunteţi adolescenţi, probabil vă gândiţi…. Chiar ar fi fost grav daca nu i-aţi fi supravieţuit. Intrebărilor obsedante şi tulburătoare ale ,,vârstei ingrate“, le-aţi găsit un răspuns generalizat ,,Eu când o să fiu mare, o să fiu…inginer“, de exemplu….bun, deci…dorinta de autorealizare si motivaţia de intimitate şi afiliere,adiacent…şi ce veţi face cu aceste artefacte pe patul morţii… când veţi mai cerşi o secundă, o clipă….pe care aţi trăi-o multiplicată renunţând la tot ceea ce credeaţi că era esenţial … să fie asta o dovada a artificialiţiii motivaţiei şi al distorsiunilor la care o supune grotescul trai în comun?
Da, chiar e psihoză…dar, aşa cum eu doar scriu aceste lucruri în loc să vi le arunc în faţă, cu cinismul pseudo-frustrării prost înţelese ca invidie…aşa minima mea pretenţie este sa mă lăsaţi să respir aerul singurătăţii şi al autosuficienţei…nu puteţi pune pe mine niciun şablon, sunt completă aşa cum sunt şi nu am nevoie decât de retragere, de acorduri şi de litere…nu de voi…de niciunul dintre voi…pentru că (şi nu mă pot gândi decat la 3-4 exceptii), semănaţi între voi până la confuzie!!! Am văzut când am scorat NEO-PI-R (menţiune: este doar o observaţie empirică, nu adevărat statistică): in general extraverţi, propensiunea spre nevroza vă mai diferenţiază puţin, deschiderea gravitează tot în jurul ,,adaptării eficiente la mediu“, în general agreabili…şi bineînţeles cu un nivel mediu-ridicat al conştiinciozităţii…căci, doar ce aţi crede despre voi şi ce ar crede preţioşii voştri semeni daca v-aţi irosi în proiecte nefericit alese sau în eşecuri după eşecuri, cum aţi simti voluptatea renunţării, a detaşării?
Din doua, una…specia umana a început sa involueze, evidenţiabil prin ruptura psihotica unde achiziţiile recente şi specific umane, afectivitatea şi voinţa sunt atrofiate…ori, incepe să evolueze prin aceleaşi mecanisme psihogene, dictând o nouă ordine socială, ideologică şi estetică…căci, compensarea proceselor mai sus numite se face prin intelect, tocind şi mai tare motivaţii, intenţii de autorealizare, deliberarea, plăcerea… până se ajunge la cele scrijelite într-o pasiune singulară a monomanului, mai sus.
Da, orice iniţiat în ale psihologiei ar gândi…că prima şi ultima mea achiziţie socială este păstrarea curaţeniei corporale…sau că n-am avut parte de afecţiune în copilăria primară, de unde stilul de ataşament evitant…foarte adevarat! Dar şi dacă nu mi-aş mai păstra curaţenia corpoarală??? În fine, altceva voiam să exprim… o profesoară ne povestea despre cea mai eficientă promovare împotriva consumului de droguri…tineri, într-un parc din civilizata Europa, târându-se jalnic, implorând şi invocând urmatoarea doză…Faceti un exerciţiu de imaginaţie…Încercati să priviţi această imagine prin simţurile unui om care nu vede invelişul omului, ci doar sufletul (ca să folosesc un termen mistic, care oricum nu e prea expresiv.) Ce aţi simţi în momentul injecţiei? Doar gândiţi-vă…la euforie, la detaşare, la evoluţia realităţii interioare la rangul de unicitate, la dispariţia presiunilor uniformizatoare…şi apoi, cu ochii aceluiaşi om care nu vede decât în interior, imaginaţi-vă sevrajul care iscăleşte sentinţa disperării, a revenirii la plutire…Pentru o asemenea alternare, da, merită!!!!!Merită sa fii la marginea arbitrarului social, sa arăţi murdar şi neîngrijit şi periculos şi complet pierdut…Dar,poate doar când ai pierdut totul, ai acces nemijlocit la propria fiinţă, adică la tot ceea ce contează, la tot ceea ce este necondiţionat al tău şi asupra căruia ai responsabilitatea neantului, care prin îndoiala existenţială trebuie să constituie ,,o replică pe masura umanului a absurdului“ (Macoviciuc). Aceasta este adevarata sarcină…restul sunt ricoşeuri, evadări şi tatonări!
Sau…empiric, vizitaţi un spital de psihiatrie…acolo, pe partea dinăuntru a gratiilor, veţi întâlni oameni cu adevărat liberi, în cautarea propriului sine, care li se insinueaza cu fiecare secunda şi îi face congruenţi cu ei înşişi, nedisimulaţi….da, autişti…veţi spune….dar o privire de asemenea claritate şi seninătate şi detaşare n-o să vă mai fie dat să vedeţi a doua oara în adevărata temniţă a normalităţii…
Ah, ce prostii vorbesc…cei mai mulţi vor vedea golul dar, va rog recitiţi: ,,Dar,poate doar când ai pierdut totul, ai acces nemijlocit la propria fiinţă, adică la tot ceea ce contează, la tot ceea ce este necondiţionat al tau“ Citiţi şi gândiţi…este singurul lucru care v-a ramas într-o lume care le face pe toate pentru voi, cei înarmaţ cu sociabilitate ş pragmatism!
Sau, si mai simplu…Cunoasteţ un beţv simpatic? Adică neviolent ş şrmant…Priviţ-l pe masură ce bea şi veţi sesiza abolirea cenzurii tensiunilor induse care te aruncă iremediabil în cercul vicios al existenţi (aceasta, cu adevarat goală, pustiită ş artificială) într-o societate ostilă, potrivnică sau impersonală…pe care, cu preţul înstrăinării de sine v-o faceţi familiară şi suportabilă. Ce paritate în pierdere…interiorul contra exteriorului. Cei care aleg exteriorul sunt privaţi de articularea idiosincraziilor lor ş cu adevarat pierduţ, ingropaţ, arş, cauterizaţ într-o oglindă sferică a aparenţlor!
De Anca Traistaru