X mi-a spus ca s-a uitat pe Google si a fost impresionat de numarul statisticilor cu “cel mai”. Y aduce in discutie mereu topurile revistei Capital cu “cei mai” bogati romani, “cei mai” bogati oameni de pe glob, etc. Zilnic suntem invadati de topuri. “Cei mai” sunt peste tot…

Iubim ierarhiile, idolatrizam varfurile. Motivul ? Poate permanenta nevoie de a ne crea modele, sau atractia pentru ceea ce este iesit din comun. S-a inoculat la nivelul firii umanitatii aspiratia catre recorduri. Fortarea limitelor a devenit un crez.

Chiar daca ne este bine si aici, in ceea ce numim “stare de normalitate”, tindem catre “cel mai”. Dispunem de calitatile, metodele necesare si suficiente? Poate… Daca nu, incalcam principii (daca le avem), faurim cadrave si daca e nevoie, le si strivim. Daca ajungem aproape de “cel mai”, nu mai conteaza, daca nu, s-ar putea sa avem mustrari de constiinta… sa incepem sa cersim scuze; poate se mai iveste o sansa sa reluam drumul.

In toata aceasta forfota, uitam sa privim si in jos. Catre cei care nu au auzit de Google, si chiar daca ar auzi nu ar avea sansa sa afle ce e. Catre cei care vad doar coperta revistei Capital in vitrina magazinelor de ziare; sau poate nici atat. Catre cei care nu au oportunitatile noastre.

Suntem curiosi; care sunt cei mai bogati, cei mai frumosi, cei mai tari intr-un anumit domeniu, cei mai iubiti… Conteaza atat de mult ca sunt “cei mai” ??? Ne fascineaza contul lui Ion Tiriac sau Bill Gates, ignoram insa un batran care cere o bucata de paine.

Suntem si noi… nepasatori, indiferenti, indolenti… CEI MAI…

De Marius C.