Dragoste în destrămare

Mă destram în noapte pe nisipul rece,
Norii-mi curg pe umeri, valu-n doruri trece.

Cioburi de lumină sparg cortina nopţii,
Cern în mâini văzduhul condamnându-l morţii.

Ţărmul sfarmă valul risipindu-mi gândul,
Cu privirea moartă te-aştept nopţi de-a rândul.

În tăcere albă zorii se adună,
Fulgii cad pe buze, glasul tău răsună.

Se şterg umbre. Marea-mi dezgoleşte faţa,
Fără ochii tăi nu ştiu dimineaţa.

Îmi îngheaţă pleoapa. Rătăcesc în mine,
De când tu te-ai dus am rămas ruine.

Raza sparge cerul. Perne sus foşnesc;
Chiar şi după moarte jur să te iubesc.

Lira mării strigă. Orizontul ninge.
Refuz viaţa dacă nu te pot atinge.

De AniraM

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.8/10 (5 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +5 (from 9 votes)
    Dragoste în destrămare, 8.8 out of 10 based on 5 ratings
    • AniraM

      am gândit poezia ca un fior rece respirat la capătul vitalității unui sentiment profund…un refren nu s-ar potrivi, versurile tale ar fi ca un gând de speranță ancorat la universul destrămării spirituale din poezie…

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Elena Vizir

      Mi-a plăcut poezia!
      Cred că i s-ar potrivi şi un refren:

      Şi de-ar fi, când va fi,
      Iar duminica-ntr-o zi
      Tu să te gândeşti la mine.
      Nopţi la rând port în gând
      Chipul tău şi ora când
      Ai să te întorci la mine.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)