,,Femeie ce mare porti in inima si cine esti?”L.Blaga

Dimineata,in asternuturi,intreg trupul mi se incordeaza in asteptarea unui vis.Pentru ca visez negresit,in fiecare dimineata.Si fiecare vis e poezia nescrisa a noptii ce a trecut.Ratiunea mi se dizolva in simtire si ma vad intr-un cimitir,purtand pe umeri greutatea neimplinirilor.Doua aripi uriase,negre,ma cuprind si ma trag,incercand sa ma smulga durerii si cu toate ca dorm simt cea mai deplina si sfanta fericire simtita vreodata.Da,e o dimineata frumoasa.Ma trezesc si ma uit in oglinda incercand sa intru in dialog cu mine,cu adevarata eu ascunsa in coaja trupului.Si incerc sa retraiesc visul si acea suprema fericire,incerc sa resimt imbratisarea ingerului.M-am mai simtit astfel doar in timpul lesinului.Si mi se intampla din nou.Din nou imi doresc sa imi transform viata intr-un sir de vise,mici secrete smulse necunoscutului,pentru ca rutina imi smulge poezia din suflet si nu traiesc cu adevarat decat prin momentele binecuvantate in care universul imi revela puterea lui ascunsa,momente ca visele,ca noptile si mie nu mi-e frica de noapte,nu,eu noaptea ma simt acasa si imi sterg contururile in intuneric putand fi oricine.
Iar devin sentimentala.Si parca aud si acum vocea lui critica tipand din fereastra de messenger ca traiesc intr-o lume fictiva,de basm,ca sunt doar un copil ce si-a construit in jur un castel de iluzii si imagini contorsionate ale vietii.Fabulez?Sau pun in cuvinte prea frumoase realitatea?Adevarul e ca am nevoie de atat de putin pentru a iubi…incat uneori ma tem de imensitatea din mine.Si ma tem de fiecare realizare pierduta in umbra regretelor.Adevarul e ca am nevoie de si mai putin pentru a uri.Dar eu nu ii urasc pe ceilalti.Ma urasc pe mine.Pe ceea ce nu sunt.Pe ceea ce nu pot fi.Pe tot ceea ce vreau sa fiu.si uneori ma satur de cuvinte frumoase,de poezie si vreau sa simt durerea ca manifestare a realitatii.Pentru ca uneori lumea din mine nu pare a fi realitate.Si uit ca realitatea e irelevanta.Sunt lucruri in mine ce se tem de realitate.Dar tot eu ma ancorez in ea.Pentru ca realitatea e unicul univers din mine ce pare a avea un sens.Dar eu tot sentimentala sunt.Are si el o parere.Nici nu stiu cine e.Nu ma lasa sa vad.Poate ca nici el nu stie.Pentru o clipa m-a facut sa ma intreb daca nu cumva are dreptate.Si apoi am simtit traind in mine femeia de ieri,femeia de mii de veacuri,prima femeie.Fiecare barbat trezeste in mine pe cea supusa,inferioara,obscura,vulnerabila,sensibila.Pentru mult timp femeia a fost doar sotie si mama.Ea e femeia de ieri.Si o simt in mine de fiecare data cand,incercand sa ma definesc in fata celorlalti ma lovesc de dezaprobarea lor.
Si ma intorc la fereastra de messenger.Si ceva tremura in mine.De ce nu pot fi si eu o ignoranta care ii aproba pe ceilalti pentru a le fi pe plac?Eu si stupida mea sinceritate.Un resort se declanseaza in mine.Se naste femeia de azi.Asa sunt eu:irationala, sentimentala, idealista, perfectionista,sensibila.Am puterea de a fie eu insami fiindca inainte de a fi fiica,sora,iubita,sotie,mama fiecare femeie e mai intai…femeie.Iata femeia de azi.
Si atunci cum ramane cu cel care striga din spatele fersetrei de messenger?Cum ramane cu fiecare barbat si modul lui de a percepe o femeie?
Ei bine,eu prefer sa trag o linie orizontala si sa il asez deasupra pe cel care o prefera pe femeia de ieri.O doreste supusa.Sau macar rationala ca si el. Dedesubt e barbatul care prefera femeia asa cum e ea:irationala uneori,sensibila,idealista…
Inevitabil(daca tot am recunoscut ca sunt sentimentala)caut barbatul care sa prefere sa vada in fiecare defect al meu,in fiecare particica a mea cu care e in dezacord un element al eternului feminine,acel continuu si neinteles mister in care el se pierde ca in fata unei minuni.
Si aproape ca ajung la facultate.Nimic nu imi ordoneaza mai bine gandurile decat mersul.In timp ce trupul isi istoveste energia in miscari ritmice,mintea si sufletul se pun de acord.Azi,azi imi propun sa fiu eu,fara sa las umbra celorlalti sa cada asupra mea.Si inched fereastra de messenger de dupa care ma pandeste teama de a nu dezamagi fiind eu insami si ma hranesc cu vorbele celor care ne-au ales pe noi,femeile, ca muze.Azi sunt eu.Azi cred inca odata in cel care mi-a inundat auzul cu vocea lui dulce si mi-a devenit muza pentru ca azi sunt fericita si fericirea aduce mereu imaginea primei iubiri.Si in timp ce fericirea se incheaga in mine,Blaga canta in versuri femeia:,,Ce este femeia?O fiinta frumoasa dizolvata in acidul azurului.Mixturii i se ingaduie apoi sa devina cristal.”
Azi sunt eu.Azi traiesc.Azi vad adevarul.Si adevarul e ca ne traim viata cu ochii inchisi.

De Diaconu Stefana

Related Blogs