Pasiune

Cu o miscare brusca insfaca hartia din mana guvernantei. Da, era nerabdare. Insa nu exubereranta, ci tendinta anxioasa de a termina cat mai repede un lucru p care nu iti face placere sa il faci. Era motivata sa lucreze cu atat
mai repede cu cat stia ca dupa, avea sa aiba parte de ceva dorit, ceva la
care de fapt se gandise tot timpul in care rezolvase mecanic si absent toate
acele calcule matematice.
Puse creionul jos si acum astepta raspunsul ei. De fapt nu o interesa catusi de
putin sa il afle, dar stia ca acesta preceda plecarea femeii. Aceasta din urma dadu
din cap in sens afirmativ si iesi din incapere.
Fetita alerga la fereastra camerei.Se urca pe scaunel si privi afara. Deodata fata
i se lumina. Chipul ei micut, alb si rotujor se inviora. Gura mica, isi desfacu
buzele groase si carnoase, lasand sa se vada, prin forma de romb schitata,
incantarea si admiratia copilei. Ochii ei mari si rotunzi, plini de stralucire si
curati parca sorbeau imaginea.
Ramase asa minute in sir, asa cum de altfel se intampla in fiecare zi de cand
incepuse sa isi constientizeze existenta. Putea sa il priveasca ore intregi fara sa
se plictiseasca, pentru ca in fiecare clipa descoperea ceva nou, un detaliu, o
forma, o linie, o umbra, care o fascinau taindu-i respiratia.
Desi nu avea nici 7 ani impliniti, era vrajita de frumusetea lui si capabila sa i-o
aprecieze la adevarata ei valoare. I se parea ca si intreg, cel mai armonios
contrast. Era de un negru total, un negru viu, lucitor, insa fara nici o urma de
funebru, nici macar de sobru, nimic cu iz malefic. Nimic ascuns, nimic perfid. Din
potriva, culoarea ii oferea, impreuna cu statura sa, o prestanta aparte. Ii inspira
demnitate si siguranta de sine, fara nuanta de aroganta sau infatuare, ci cu
simplitate calma, exact ca a unui om mult prea inteligent ca sa isi exhibeze
inteligenta. Intreg trupul parea sculptat si slefuit apoi in cel mai mic detaliu.
Trebuia doar sa ai ochi pentru a-i vedea frumusetea, dar ochii copilei vedeau mai
mult, percepeau mai intens si mai adanc, forma ferma a trupului, naturala, plastica
si negeometrica, linia unduioasa si arcuita a spinarii, gatul lung si bine prins de
trup intr-un unghi ce exprima semetie si agerime, coama neagra, cu peri lungi si
matasosi, ce cadeau de o parte si de alta a greabanului, in bataia adierilor calde
de vara. Salele inguste , se continuau perfect cu linia crupei, impreuna parand
desprinse dint-o portiune de semicerc trasat imaginar cu compasul. In regiunea
imbinarii celor doua, izvora o coada groasa, de acelasi negru patrunzator, care, cu
miscari scurte dar calme si firesti, tradau satisfactia data de gustul ierbii
prospete si verzi. Membrele erau de o eleganta remarcabila; lungi, subtiri, prinse
de trup prin aplomburi perfecte, pareau fire de trestie, a caror noduri erau
intruchipate de genunchii rotunzi si proeminenti.Aveau o frumusete desavarsita, pe
care copila o simtea dar nu ar fi putut sa o traduca in cuvinte. Erau pentru ea o
antiteza spectaculoasa intre finete si mladiozitate si forta si rezistenta. De
fapt, asta era senzatia vizuala pe care i-o crea imaginea de ansablu, fiecare grupa
de muschi, perfect conturate sub pielea subtire, completandu-se compact de-alungul
razelor osoase. La trap, membrele isi demonstarau mobilitatea printr-o miscare
eleganta, care aducea bratul intr-un unghi oblic, lasand antebratul suspendat
inapoi, intr-o asteptare delicata. Privindu-l, fetitei i se parea ca pluteste;
parea ca pamantul de sub el era din cauciuc, si el ii imprima saltatura mersului.
Cu toate acestea, nu avea nimic caraghios, nu era un simplu topait, ci din potriva,
era sprinten si viu dar calm si echilibrat, gentil si elegant. Miscarile dezinvolte
purtau trupul usor in sus si in jos, mereu pastrandu-se in acelasi interval de
variatie, ca si cand o forta nevazuta i-ar fi limitat miscarea intre doua linii
imaginare, paralele cu trupul sau.
Era ceva insa care, de pe fereastra camerei sale, fetita nu putea vedea. Ceva care,
candva, bunicul sau ii spuse ca e oglinda sufletului si a caror frumusete nu era
pentru ea o banuiala ci o certitudine.
Si-ar fi dorit sa poate lua cu ea imaginea lui, sa o poarte cu ea mereu, dar era
ceva ce o atragea spre el, si ceva care ii spunea ca era mult mai mult de
descoperit.
Se dadu jos de pe scaunel, se furisa pe usa camerei sale si iesi din casa. Cobori
treptele verandei, si parca atrasa de o mana invizibila o lua inainte de-alungul
potecii. Nu dadu atentie la nimic in jurul sau si nici nu percepu sunetul tocurilor
pe lemnul vechi al verandei. Deodata, visul se spulbera si fu trezita la realitate
de glasul taios si hotarat a mamei. Se intoase brusc si cand calca prima treapta,
vazu chipul tatalui in pragul usii, cu o mina ferma si sobra. Nu asculta nici un
cuvant din predica ce i-o tinuse, simtea doar tonul transant si cunostea motivul:
interdictia, care ii pricinuia toata tristetea ei.
Cu coatele sprijinite pe pervaz si capul in maini, copila se gandea. Ochii-i
priveau din nou imaginea atat de draga, lasand sa se scurga din ei lacrimi mari si
rotunde.
Nu intelegea de ce trebuia sa fie asa. Nu intelegea nimic, pentru ea, ei erau de
neinteles. Ii iubea ca si parintii ei, dar i se parea ca ei traiesc intr-o lumea
ireala, creata, a carui curs se derula numai dupa reguli scrise si nescrise, bine
definite si urmate fara nici cea mai mica abatere. Uneori i se parea ca insasi
cariera lor de avocati de prestigiu era de fapt viata lor, o existenta traita dupa
buchia unei carti, totul rational si pragmatic. Si daca se gandea mai bine, realiza
ca tot ce era neinteles plana in viata lor.
……………………………………………………………..
Pentru o clipa avusese senzatia ca mai traise odata momentele acelea. Se apropie cu
grija, cu pasi mici, sa nu il sperie. Nici nu stia la ce reactie sa se astepte din
partea lui si de aceea nu facu nici o miscare brusca. Deodata, o simti langa el, si
intoase capul spre ea. Fata ii privi chipul si ramase impietrita. Ochii lui mari si
cuprinzatori, de un maro deschis ascundeau in ei o lume; aveau atata pace in ei,
atata liniste, atata multumire si sinceritate, atata candoare si speranta. O privi
calm si cald, ca si cand ar fi asteptat-o, ca si cand ar fi stiut ca trebuia sa
vina.
Fata il mangaie si lipi capul de trupul sau. Simti inima cum ii batea puternica si
neinfricata. Nu stia inca atunci, ca aceeasi inima avea sa spulbere si orice urma
de frica din inima sa. Un salt usor…si el porni in goana.
Simtind puterea vantului rasfirandu-i suvitele lungi si blonde, fata traia acum o
alta viata , intr-o alta lume. Simtea gustul dulce al libertatii, intr-o fuga spre
nicaieri si spre oriunde. Era doar ea cu ea, fara ganduri, fara vorbe, fara lume,
fara reguli , crezuri si judecati, fara limite si interdictii, fara decizii,
pacate, regrete si vine… fara spatiu, fara timp. Parca in goana lui, o smulgea din
lumea in care fusese captiva, inlantuita intr-o existenta pragmatica spre o lume in
care nimic nu o mai limita. Simtea ca poate fi ea, simtea ca ea poate fi singura
care sa aleaga in care lume va trai. Simtea ca nimic nu o mai leaga de nimic, ca
poate avea totul si avea increderea ca poate!
………………………………………………………………
La fiecare pas, mai primea cu caldura cate un val de sincere felicitari venite de
la zecile de persoane venite la expozitie sa. Deodata, privirea i se opri pe un
portret al sau, al marii ei iubiri; in galop, pe pajistea din fata casei sale. Isi
aminti brusc, privirea taioasa a parintilor care ascundea dezamagirea, atunci cand
le puse in fata mapa sa cu schite. Le spuse scurt si ferm, ca ea nu putea sa aleaga
decat cu inima si ii ruga sa ii dea sansa pe care si ei au avut-o, sansa de a
alege. Se ridica si pleca…
Portretul acela era atat de valoros, portretul fiintei atat de dragi ei…
I se oferise o suma exorbitanta in schimbul lui, dar ea prefera sa il inrameze pe
unul din peretii cabinetului sau si sa il priveasca in fiecare zi. Si in fiecare
zi, sa-si aduca aminte de acel suflet care, il purta mereu cu ea, sufletul de la
care invatase totul si multimita caruia ajunsese acolo. Cel de la care invata sa
fie libera in trairi si in alegeri, in exprimare, cel de la care invata sa se
bucure, sa pretuiasca, sa iubeasca frumosul, sa spere si sa lupte pentru
realizarea visului sau. Cel de la care invata sa-si constientizeze si sa se
increada in fortele si talentele sale, cel de la care… invata sa fie fericita!

De Cezara Nica

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.2/10 (13 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +10 (from 14 votes)
    Pasiune, 8.2 out of 10 based on 13 ratings