Adancit in contemplarea sunetului unei singure palme, inteleptul chinez medita de cateva zile, ca de obicei, acolo unde l-a surprins revelatia. Se intamplase sa se plimbe prin camerele de lucru ale scribilor, asa ca zacea neclintit in usa, cu
trupul imobil. Scribii se impleticeau respectuos pe langa noua statuie umana aparuta
in drumul lor, chicotind retinut de cate ori il atingeau fara sa vrea.

Totusi, forfota si entuziasmul scribilor din acea zi erau neobisnuite intr-un loc
unde predominau harnicia si concentrarea in propria opera. Resemnat, aducandu-si
aminte cu piosenie ca printul Budha, la randul sau, a sacrificat ascensiunea pentru
a-si invata semenii, inteleptul chinez se smulse din meditatie si intreba un tanar
deosebit de agitat:

– Ce se intampla azi?

Plecand ochii, asa cum se cuvenea, tanarul raspunse:

– Maestre, ne pregatim pentru concursul imparatului, fiecare dintre noi vrea sa
scrie „Cea mai frumoasa poveste” si sa primeasca premiul cel mare al imparatului.

Un alt scrib indrazni sa intre in discutie:

– Eu vreau sa scriu „Cea mai frumoasa poveste”, fiecare trasatura de penel va fi
perfecta si oricine va privi manuscrisul…se impiedica el, uimit de propriul curaj
de a vorbi neintrebat cu insusi inteleptul chinez si rusinat de lipsa de modestie…

Inteleptul chinez insa parea dispus la comunicare azi, ba chiar ar fi transformat
bucuros mica lor conversatie intr-o pilda pe care sa o ofere omenirii. Auzise ca
undeva, departe, un alt intelept ar fi purtat dialoguri cu oamenii, in care la
inceput le dadea dreptate, apoi ii contrazicea, apoi iar ii zapacea, pana cand
adevarul si indoielile ieseau la lumina sigure, fara sa mai fie nevoie de
explicatii. Da… „Cea mai frumoasa poveste” va fi de fapt titlul noii intamplari
minunate la care vor lua parte toti scribii, care vor primi recunoscatori o farama
din gandirea sa.

Intre timp scribii, vazand ca sunt lasati sa vorbeasca, ciripeau voisi:

– … dar subiectul trebuie sa fie unul maret, pe masura unui concurs al
imparatului, cu eroi nobili…

– …ba povestea unui om umil, care prin sacrificiul lui neconditionat ajunge sa fie
inaltat…

– …o familie simpla, care ofera ultimul bol de orez unui trecator, fara sa stie ca
este insusi generalul chinez, care…

– …caligrafia va intregi aceasta povestire cu eroi de demult…

Inteleptul chinez se lasa purtat o vreme prin vorbele amestecate ale scribilor, apoi
grai cu vocea sa linistita:

– Sunetul unei singure palme.

Dintr-o data se asternu tacerea. Cu totii stiau ca trebuie sa mediteze, sa mediteze
pana nimic nu le va mai distrage atentia si atunci abia vor putea percepe sunetul
unei singure palme, sunetul fara sunet, asa cum „Cea mai frumoasa poveste” va fi
fiind cea fara cuvinte…

***

Dupa alte cateva zile, sosi insusi imparatul chinez, pentru ca scribii nu mai scriau
nimic. Ii gasi pe toti, scribi si intelept laolalta, incremeniti in meditatie, acolo
unde au fost surprinsi. Dar imparatul este imparat si la intrebarea:

– Ce se intampla?

inteleptul chinez grai:

– Sunetul unei singure palme…

iar toata incaperea murmura pios:

– „Cea mai frumoasa poveste” este cea fara cuvinte…

Agasat, imparatul chinez porunci ca inteleptul chinez si scribii sa fie palmuiti in
public, pana cand vor putea auzi sunetul unei singure palme.

– „Cea mai frumoasa poveste” este poveste imparatului, fireste! exclamara in cor
scribii si inteleptul chinez, deopotriva.

Imparatul chinez ordona cu milostenie ca toata lumea sa fie crutata de pedeapsa si
se duse in treburile lui de imparat, pentru ca, nu-i asa, „Cea mai frumoasa poveste”
este intotdeauna povestea imparatului.

De Verma Leptor

Related Blogs