Un pumn de făină

Darius închise jurnalul, îl aruncă în fugă pe masă şi se duse valvârtej spre telefonul care suna deja de jumătate de minut. Cu mâna stângă la piept, ca şi când ar fi vrut să nu-i dea inima pe afară, inspiră şi expiră, îşi aşeză un zâmbet pe
faţă şi ridică receptorul.
– Alo? Alo? Mama?
– Alo, Darius?
– A, ce faci Andrei?
– Bine, tot nu te-a sunat?
– Nu, încă aştept.
– Hai, vii la un fotbal?
– Nu, nu mă simt prea bine şi trebuie să-l ajut şi pe Radu la o temă la română.
– Nu te-am mai văzut de o lună, hai la o minge!
– Nu, acuma, poate săptămâna viitoare. Hai că mai vorbim, nu mai pot acuma. Te sun
eu.

Darius puse receptorul în furcă, fără a aştepta un răspuns. Se lăsă pe podea, se
ghemui, aidoma unui copil în pântecul mamei. Îşi apăsă stomacul cu podul ambelor
palme, aşa cum apasă un grădinar pământul din preajma unei flori abia plantate. Un
geamăt uşor, ca de om bătrân, străbătu camera semimobilată. Trebuie să-mi treacă,
sunt mai tare decât durerea, îşi spune tânărul de 15 ani. Va veni Radu în curând şi
nu trebuie să mă vadă aşa. Durere, te rog, dispari. Cu greutate, Darius se ridică şi
se îndreptă înspre bucătărie. În drumul ce părea că nu se mai termină, deşi erau
numai doi paşi, auzi soneria. Apoi, ca de obicei în ultima vreme, pumni puternici
aproape scoteau uşa din ţâţâni.

– Darius, deschide uşa, ştiu că eşti acasă. Ai restanţă la întreţinere, când o
plăteşti? Trec săptămânile şi o să te evacueze ăştia. Pumnii se opriră, vocea se
auzea din ce în ce mai încet, dar cuvintele îi răsunau lui Darius în minte ca nişte
tunete în miez senin de vară. Mai bine ţi-ai lua de lucru, pesemne mă-ta a uitat că
are doi băieţi de când a plecat în Grecia. Şi-o fi găsit pe acolo vreun moş cu bani.

Mama băieţilor nu mai sunase de două luni. Plecată de jumătate de an, muncea cu ziua
pe unde apuca, nu reuşea să agonisească nimic. Suna acasă când putea, când nu mai
rezista de dorul copiilor. Se gândea că e egoistă dacă aruncă banii pe telefoane în
loc să-i strângă şi să le trimită băieţilor. Ultima dată, acum două luni, le
trimisese 200 de euro. Darius, cel mare, avea grijă de casă, devenise după divorţul
părinţilor, bărbatul casei. Mama se destăinuia lui ca unui om mare. Până la urmă,
Darius era un om mare, încărcat de poverile mamei, de neliniştile şi durerile sale,
de grija celui mic şi de întreţinerea casei. Şcoala începuse de o lună. Din banii
trimişi ultima oară de mamă, Darius plătise restanţele la întreţinere, lumina, apa
şi telefonul. L-ar fi închis dacă nu i-ar fi trebuit, nu îl ţinea decât pentru
apelurile mamei. Îi cumpără lui Radu cărţi şi caiete şi i se rupse inima când, după
prima zi de şcoală, fratele său îi spuse că e băiat mare, a trecut într-a patra şi
că nu poate merge oricum la şcoală, cu acelaşi ghiozdan rupt şi vechi de doi ani,
pentru că râd colegii de el. Cum poţi să faci un copil să înţeleagă că, deşi faci
tot posibilul să-i fie bine, câteodată nu e de unde? Tocmai de asta a plecat Maria
în Grecia, singură şi fără niciun sprijin. A strâns bani mai multe luni, bani
adunaţi din mila oamenilor, pentru că administratorul blocului pentru care lucra ca
femeie de serviciu o concediase. Întârziase două ore când Radu avuse febră foarte
mare. Nu ar fi fost primul copil care îi murea din cauza febrei şi simţea nevoia să
stea alături de cel mic, măcar până îi scade temperatura. Administratorul nu a
înţeles-o. Darius nu s-a plâns niciodată nimănui de greutăţile sale. Mergea şi el la
şcoală, pentru că îi plăcea să înveţe, să citească şi să scrie şi pentru că acolo
nimeni nu ştia ce se întâmplă în viaţa lui. Nu îi amintea nimeni că nu are ce să-i
pună fratelui pe masă. Norocul a fost că s-a gândit să cumpere, cu puţinii bani care
i-au mai rămas, un sac de făină şi unul de mălai. Îi ţinea ascunşi în dulapul din
sufragerie, să nu-i vadă puţinii musafiri care îi treceau pragul şi pe care îi
primea mereu cu inima strânsă că nu are ce să le ofere, în bucătărie. De ceva timp
era îngrijorat pentru că mama lui nu mai sunase, se temea să nu fi păţit ceva pe
acolo. Niciodată nu e uşor printre străini. Dejal, avea în minte discursul pe care
îl va spune mamei când îl va suna. Mamă, stai liniştită, noi suntem bine, învăţăm
bine şi nu avem probleme. Am plătit datoriile şi ne-au mai rămas bani. Da, da, stai
liniştită, lunile astea ne-am descurcat de minune şi tot ne-au rămas bani. Da,
mâncăm bine, stai liniştită, nu te agita, să nu ai din nou probleme cu inima. Ai şi
tu grijă de tine, că dacă păţeşti ceva, cine mai are grijă de noi? Dacă nu ai de
unde, lasă luna asta, nu trimite bani, ţi-am zis că mai avem. Nu vroia sub niciun
chip să o sperie sau să îi pună sănătatea în pericol. La urma urmei, de ce i-ar fi
spus?

Radu intră fulger în casă, punând punct gândurilor fratelui său.
– Ce faci, frate-miu, ce mâncăm azi? Am o foame de lup!
– Bună, Radu, cum a fost la şcoală? I-a plăcut compunerea doamnei învăţătoare?
– Da, da, ce mâncăm azi?
– Păi ce vrei, mămăligă sau turte?
– Vreau altceva, vreau pizza, nu am mai mâncat pizza de un an! Nu mai vreau nici
mămăligă, nici turte. Numai asta mâncăm! M-am săturat! Nu mai vreau!
– Oamenii nu fac mereu ce vreau! Promit că atunci când trimite mama bani mergem la o
pizza. Bine?
– Bine…
– Hai, spală-te pe mâini, imediat sunt gata turtele.
Cât ai zice peşte, Darius pregăti trei turte, le aşeză frumos pe o farfurie şi îl
strigă pe fratele său. Cu foamea cât o gaură neagră, Radu se năpusti asupra lor.
– Poftă bună, Radu!
– Mersi! Usturoi nu avem, nu?
– Nu, nu mai avem…
– Tu nu mănânci?
– Am mâncat înainte să vii.
– Mereu mănânci de vreo câteva săptămâni înainte să vin eu…ţie îţi faci mai multe
turte? îţi faci o mămăligă mai mare?
– Hai, Radu, ştii că nu e aşa…
– Abia aştept să vină mama…
Darius îl privea pe fratele său mâncând şi înghiţea în sec. De-ar şti Radu, se gândi
el ferindu-şi privirea de fratele său.

O săptămână mai târziu, în prag de Crăciun, în apartamentul familiei Lupaşcu,
telefonul zdruncina pereţii.
– Alo?
– Da, răspunse o voce piţigăiată de femeie.
– Cine sunteţi?
– Cine sunteţi dumneavoastră? Eu sunt Lupaşcu, Maria, mama băieţilor, proprietara
apartamentului. Unde sunt băieţii mei? Cine sunteţi?
– Doamna Lupaşcu… eu sunt asistent social, Elena Răducan.
– Ce caută un asistent social în casa mea? Vreau să vorbesc cu băieţii mei.
Daţi-mi-l pe Darius la telefon! strigă disperată femeia.
– Doamnă, Darius nu se simte tocmai bine…
– Vreau să vorbesc cu Darius, unde e?
– Doamnă, Darius a dezvoltat o formă foarte gravă de ulcer, nu a mâncat mai mult
timp! Femeia îşi alegea cu grijă cuvintele, dar în capul mamei, vocea ei răsuna din
ce în ce mai piţigăiat.
– Doamne, nu se poate, e bine? Unde e?
– Din păcate, nu e bine… l-am găsit prea târziu. Am auzit că sunteţi în Grecia,
pregătiţi-vă bagajele. Numai dumneavostră mai puteţi avea grijă de cel mic… Darius
nu mai este…

Luni mai târziu, Radu găsi ascunsă, în spatele celor doi saci din dulapul din
sufragerie, agenda lui Darius. Nu reuşi să citească mai mult de primele rânduri. “E
a cincea zi de când nu am mâncat, încă mă ţin bine, deşi, uneori mă doare stomacul
ăsta ca naiba. Mi-e tare frică să nu se termine sacii ăştia şi mama nu mai dă niciun
semn… nu vreau să spun la nimeni că numai mămăligă şi turte îi pun pe masă lui Radu,
mamei nu i-ar plăcea să mă plâng cuiva, nu vreau să sufere sau să facă alt
preinfarct… Radu mi-a reproşat şi azi că nu mănânc cu el, îl mint în continuare că
mănânc înainte să vină el de la şcoală, el crede că mănânc mai mult decât el…poate
va înţelege într-o zi cât valorează un pumn de făină şi că pe al meu i l-am dăruit
lui.”

De Raluca Pavel

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.4/10 (13 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +2 (from 12 votes)
    Un pumn de făină, 8.4 out of 10 based on 13 ratings
    • Horia Crios

      Idee furată dintr-o lucrare a unui scriitor american, numită SURGHIUNIŢII DIN POKER FLAT! Schimbând locuri, numele personajelor şi luându-vă de fraieri, v-a înduioşat … Să fiu cinstit dacă nu sunt şi eu tot aşa de înduioşat de parcă mi s-ar rupe ghiciţi voi ce !

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • PERCA ALINA OLGA

      CHIAR NU AM CUVINTE SA EXPRIM CEA CE AM SIMTIT CITINDU-TI OPERA MULT SUCCES IN CONTINUARE SPER , CANDVA SA CITESC SI O CARTE PUBLICATA. APROPO CU SE VOTEZA CA TOT DAU CLIC PE STELUTE DAR NU SE COLOREAZA NICI UNA.?

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 8.3/10 (3 votes cast)
    • Raluca

      Mulţumesc 🙂

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 9.0/10 (4 votes cast)
    • Lia

      cum se poate asa ceva? inca n-a citit nimeni aceasta OPERA?
      ESTE EXTRAORDINARA!
      FELICITARI! BRAVO!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 8.0/10 (3 votes cast)