După ce am mâzgălit cu majuscule pe-o foaie cartonată MISHA ŞI EU şi desigur ca o adolescentă ratată am înghesuit totul în inima vecinei de la patru privind fascinată literele acum devenite sângerii chiar închegate
am realizat că povestea noastră nu-i una obişnuită
nu are cum să-nceapă bine
iau un gât de brandy şi m-apuc să relatez

c1.
misha-şi colora piciorul drept ronţăia cu poftă ascuţitură de creion
îi era totuşi dor de vremurile când în orăşelul ăsta de provincie decorat în hârtie creponată
se găseau să zicem două dame verzi care pricepute îi găteau scoarţă de copac
nu ştia ce-i iubirea deşi întotdeauna şi-o imaginase cenuşie ca toamna
când a fost romeo în romanul lui shakespeare s-a plâns de final nu a simţit niciodată
sentimentele alea nenorocite impuse de autor
misha în orice caz are un trecut bogat
aşa i-a fost să fie plăteşte pentru păcatele altora
după cum bine repetă dacă i se cere
misha e numai cerneală

c2.
când într-o zi s-a hotărât să-şi taie urechea ca un laş misha înjosit de publicul care înainte îl venera din tribună a scos nişte răcnete fioroase şi ca prin minune s-a transformat în scrum
nimic nu găsise misha-n purgatoriu în afara unor muieri ce-l scoteau din minţile sale prăfuite obligându-l să
se ţină cu dinţii de nişte axoni
muieri indecise care se ciondăneau pe star-urile de pe pământ
a implorat bietul misha să i se acorde o nouă şansă iar
bunului creator milos de fel nu i-a stat inima nemişcată să intre-n stop cardiac şi a pus stiloul pe-o coală-ne-ncepută
acum era de-un negru şters

c3.
şi-şi afişa misha negrul şters cum şi pe unde i se ivea ocazia
pe atunci a dat peste mine şi eu peste el amândoi cu paie-n păr şi iz de regina nopţii amestecat cu tutun prost
rânjind descoperindu-ne caninii ascuţiţi
era o scenă ca-n filme nici nu apucasem să-mi rostesc gândurile şi mi-a spus bietul misha despre cât de bine joacă ruşii-n maestrul şi margareta
m-am crucit cu bulgakov pe genunchiul drept urmărind în tocmai replicile
nu după mult timp m-am trezit pe umărul lui goethe cât încă mai trudea la faust
aşa m-am îndrăgostit.

c4.
îmi spunea că nu cunoaşte un altfel de orgasm în afara celui intelectual
îmi aruncam pielea înnegrită pe litoralul românesc şi făceam coveruri eşuate după lennon
încerca să se descotorosească de nonculoarea provocatoare de necazuri recent sosit din castelul pălărierului unde cronin îi fusese gazdă
dojenea scriitorul mângâindu-mi creştetul dând voleuri cu eternitatea pe calea laptelui

c5.
tocmai evadat din nopţile albe ale lui dostoievski misha mă tot întreba
– tu ştii ce-i un visător?
îmi gâdila mandibula sub carul mare cât timp eu scărpinam de zor sânul stâng şi cotrobăiam aşa cu mâinile goale în hipotalamus
oprită brusc cu un aer superior abia căpătat pe care din păcate păcatele mele ale altora uitasem să spun bogdaproste şi să fredonez un prohod
– mai bine zis cine-i un visător? eu sunt o visătoare într-o zi ştiu că voi nimici adunătura asta de bucăţi de carne dulce prin bunătate
a râs şi m-a îmbrăţişat sufocant amestecându-mi oasele

C6.
absolvent al facultăţii de filosofie tocmai întors de pe front misha închis în casă şi în sine afirmă aşa fără ruşine
că-i este imposibil să înţeleagă eternul feminin definit în literatură acela admirat de pascalopol la otilia
nu greşeşti de astă dată nu a fost felix nu l-a atras medicina ba chiar se numea ştefan
şi tot ceea ce spunea era o simplă proiecţie nimeni nu m-a cunoscut cu adevărat deşi tuturor le lua nici două minute să-mi cadă la picioare

C7.
conştientă de absurditatea scrierii unei vieţi pe nişte amărâte file de rebus
litere înghesuite în pătrăţele fără a fi urmate de un şah mat fiindcă nu sunt pioni prin jur ci şefi arabi rătăcitori prin valuri purtători de pelerine
mă agăţ de-o legendă în căsuţa laterală şi explic mitul androginului în căutarea căruia sunt de când am ieşit din mama speriată de mirosul de acolo prematur
în mama în al cărui pântec mă întorc ori de câte ori prind gustul nesiguranţei şi îmi strâng cioburile universului spart de alţii iar ea supusă cuminte mă naşte de câte ori îi cer
în căutarea acelui androgin a acelei jumătăţi pe care-l/o iubesc cu atâta foc până devine cenuşă dinainte să fi apărut
chiar de-mi spunea misha la floarea soarelui în timp ce-o ascultam pe leana în curtea lui dionis da ai ghicit semizeu era eliade că iubirea nu există în natură şi mă amăgesc ca o proastă

C8.
să zicem că misha-mi zâmbeşte
bun am lămurit asta
lumea se zguduie stelele-mi fug de sub picioare luna mi se prinde de tâmple
nelinişte aşteptare
toate astea ţin de timp
în astfel de momente zac la pat bolnavă şi scriu urât

C9.
stă pe-o pagină numerotată arabic cu nouăşpe: aici cazuri dincolo rezolvări
în minte-mi apar scheme integrale algoritmi matrice calcule
cazuri cazuri cazuri îmi aud vocea rostind cu intonaţie crimă şi pedeapsă
arhimede evrika
eu evrika
crimă pedeapsă cauză efect
atunci a descoperit misha că are conştiinţă una impusă dar totuşi existentă
trei zile nu mai mult mi-a udat umărul jelind morţii încă nenăscuţi deja cu morminte săpate ici viorel mai la trei metri marcel fi-su măriucăi şi al lui teodosie n.2023 d. 2100
îşi blestema soarta mai abitir decât o făcuse în procesul lui kafka
înţelegătoare într-o grădină de lilieci fără pic de trimitere la sorescu i-am recitat toate poeziile pe care le ştiam pe de rost până i s-au apropiat pleoapele

C10.
este de-a dreptul stupid ca atunci când ai o durere insuportabilă de ovare să bei balsam de rufe albastru înjurând canicula din septembrie ai prins ironia?
cerşind nişte amărâte de ploi îmi las salivă pe arătător şi mă chinui să lipesc literele fără de care rămâi cât ai clipi dacă nu conduci firul fix prin gămălie croind de zor la noul anotimp vise iluzii speranţe
amintiri vândute la pachet minţi bolnave ce digeră fiecare cuvânt îmbinate cromatic cu rugină şi gri
– m-am săturat
– speratul devine boală incurabilă
– nu-ţi mai suport toanele
– n-ai decât să zgârîi pereţii de furie
– o să-mi pun omega pe frunte şi-o să sap în mine până o scot de tot
scăpam de iubire şi îi uram drum bun în infernul lui dante
acum rămâne doar aşteptarea, dureroasă aşteptare cu izul tău specific de stătut…

Partea a doua:
Stoic
Intro
Stoic, strigat astfel de 360 ori x 2 pe an, ba în vremurile bune de 360 x 3, era stoic. Şi cam acum 24 de ani îşi căpătase numele, pentru care, neavând cei şapte ani de acasă, nu a spus bogdaproste. Sigur că-şi mâzgălea planurile irealizabile pe colţuri roase şi niciodată nu ducea ceva la bun sfârşit. Stoic nici nu ştia să iubească, prietenia era un simplu concept. O adolescentă ratată, care dă pe gât sticla de brandy înainte să-şi aşterne ideile, sigur că nu prezintă credibilitate, iar pentru unii Stoic e un nimeni, cum era şi Mişa de altfel. Câţiva poate că se întreabă: bă da’ unde-i legătura? Ei bine, Mişa şi Stoic se cunoscuseră-ntr-o iarnă, timp în care savurau aburii cafelei şi-şi rosteau incantaţiile.

C1. info *Doar stând la un pahar de vorbe, realizai că natura şi-a bătut joc, că providenţa cu care nu a avut vreodată tangenţe, îl lua la mişto.
Jucându-se de-a fericirea, mestecând antebrațul Zarei cu pauze lungi îi amintea de iernile-n Boțești-ierni ce păreau fără sfîrșit, în care feți frumoși, ilene cosînzene, împărați roși, țineau de urât- cu dovleci pe plită și țuică fiartă, apoi clasicul răcnet cât îi țineau plămînii -de pe ulița c-un nuc și-un dud- celebrul: ne dați sau nu ne dați.
Îl aștepta să-nghită iar, Stoic o mîngâia pe creștet și continua amintirile din copilăria altcuiva

C2.
Pe Zara o ştia din cărţile lui Mişa.
Când venise vremea împerecherii şi Stoic nu îşi mai încăpea-n piele de focul ce-l năpustise şi treptat îl transforma în cenuşă, stând prea aproape de vatră, mă privea aşa cum nimeni nu o mai făcuse vreodată, adânc, până la naştere, încât nu puteam să nu-i istorisesc peripeţiile Zarei.
Pentru Stoic, Zara era ca Nastasia pentru Idiotul lui Dostoievski. Se şi întâlneau din joi în paşti pe filele alea gălbejite de timp, şi-atunci tot ce era mai frumos în mine se ducea naibii, mi-l aminteam pe Mişa, un mort cu ochii frumoşi în care vedeam numai ce voiam eu.

C3.
Mişa, după cum ştim, numai cerneală, continua să-nfigă cuţitul şi mai tare, să-mi nenorocească rinichii, să-mi fure rotula, femurul, să mă nimicească cu toată iubirea de care nici nu se credea în stare.
Stoic într-o perioadă scurtă, cum voia să-şi petreacă timpul cu Zara, mă neglija.
Cum spuneam, era iarnă şi Mişa-mi făcea o vizită cum numai el ştia să o facă, moment în care a dat peste Stoic.
S-au bătut pe umăr cât să se scuture de praf şi-au dispărut devorând neantul

C4.
Rămasă cu Voltaire şi Nietzsche răspund oricui întreabă parafrazând mai marii
şi-mi uit capul pe masă până ce luna se dizolvă în sine, în sinele ei, al meu,
al oricui mai priveşte şi se prezintă: adevărat insomniac, madam.
C5.info* date despre stoicism
logică
fizică
etică
toate astea mă provoacă să-njur
aristotel
platon
socrate
mai iau un gât de rachiu ieftin de astă dată
şi-i trimit la origini
Zenon din Citium aka Kition
adorm cu haz mai veselă ca-n alte seri şi am coşmaruri
aşa e când ţi-e dor

C6.
Mişa, acum întors din purgatoriul lui Dante, blestemat în ultima parte să înceapă cu infernul alăturându-se lui Virgil drept o a doua călăuză, înaintează şi înaintează în poveste.
Stoic şi-a făcut leagăn din cârlionţii Zarei în mai pe undeva
îi gâdilau obrajii ce treptat cădeau pe scalp şi deveneau ceară
veşnic cu el aprins uneori în spatele urechii
şoptea toate gândurile ce nu demult îi era teamă
să le împărtăşescă
poate cine ştie, află ce-i iubirea

C7.
Urmărind în de aproape vieţile celor două personaje pe care le îndrăgesc,
personaje ce îmi ţin de urât în nopţi târzii, fiindcă mi-e frică de înturneric şi atunci m-apropii de pernă aşteptând poveşti, iar când rămân fără de ele încep să-mi pun condeiul pe coală şi mă anim de una singură, rânjind,băgându-i în sperieţi pe Succubus şi Incubus, aştept.
Mişa mă ia de mână şi-mi zice: să fugim în lume
să ne iubim ca tristan şi isolda ori romeo şi julieta
să fim un cuplu d’ăsta bun de inspiraţie pentru scriitori ce vor să debuteze-n forţă
zâmbesc şi-i îi zic că vreau o pisică că mi-e destinat să mor singură nu ştiu să mă las iubită
nu mă satisface o persoană uşor de cucerit care îmi aduce flori de fiecare dată
tace preţ de-o secundă eu pun preţul pe mine peste 20 de tăieturi simterice pe coapsa stângă la noapte
când m-oi înjura şi voi începe procesul de autoditrugere ba chiar în forţă
rostesc nişte rugi mormăite mie ca pentru mine
şi-ncep să ronţăi din mâna dreaptă nu va mai rămâne nimic
nu-mi voi boteza copilul claudiu că dacă rămâne şchiop pe mine mă blesteamă
asta mi-ar mai lipsi
să mă blesteme copilul meu

C8.
– ah, deci vezi un viitor în doi?
şopteşte Mişa
– aici e de mine
– ?
n-am negociat şederea mea, nici nu şi-a dat seama
m-am jucat de-a invizibilitatea ani întregi
tom waits pe fundal noi doi într-un univers paralel uşi deschise închise trîntite scoase din balamale
– ce-i iubirea?
– un concept
– cred eu că noi iubim ideea de iubire
– mă iubeşti?
– te nimic, dacă te-aş iubi nu ai fii în stare să mă suporţi, iubesc mult şi repede şi zic că nu ştiu ce-i iubirea fiindcă se consumă
– paradox
– niciodată nu recunosc

C9.
Cel mai indicat ar fi Stoic să răspundă la ce-i iubirea, ce-i prietenia.
Gramatică,retorică, dialectică.
Tablă inimioară Kant în mijloc scris cu roz bobon, hohote de râs.
Doi sceptici în primele rânduri. Zara şi Stoic. Mai la dreapta Descartes suflă nasu-ntr-o batistă uzată.
Halal concert, de parcă ai otită, Vivaldi vs Chopin. Şi nu poţi spune nimic, fiindcă nimeni nu te aude. Observi în linişte, rozi unghii şi scrii urât, ca atunci când Mişa-ţi zâmbeşte.

C10.
Mai crede cineva că dacă ar urma happy end, nu ar exista continuitate?
Deşi d-aia îl plac pe Thomas Hardy, fiindcă te face să-i adori personajele şi apoi le şterge de pe faţa pământului, le anulează complet.
Chestia asta mai are părţi, fiindcă avem de primit răspunsuri de la Stoic. Şi cine ştie ce interesant o să fie Saşa-n timp, Saşa despre care încă nu am spus nimic.
Până la recitire, Mişa are de umblat braţ la braţ cu Tess of the d’Urbervilles .
Să ne auzim cu bine, de rău, de ce o să mai fie!

Partea a 3a Saşa
intro
dintr-un punct şi-o linie a luat naştere saşa
aka fecundar şi diadă maternă
mascul muiere
nimeni nu ştie unde
nici când ori cum
ne-am întâlnit în cel mai stupid mod cu putinţă
mi-a recitat în rusa lui perfectă din esenin şi mai mai că era să-i cad la picioare

C1
aglomeraţie critici injurii
admirându-mi şuviţele proaspăt înroşite cu vopsea de duzină în faţa paşilor mei hotărâţi ferm se aşează saşa
şi-atunci i-am dat dreptate pentru întâia oară lui parmenide: nu există mişcare
şi nimic nu mai exista în afară de mutra aia a lui care-mi surâdea
i-aş fi strâns mâna puternic impunându-i stagnare

C2
căutam sinele sinelui lui saşa
îşi satisfăcea poftele primitive sorbind calmitatea de care nu am dat dovadă vreodată
blestemam călcâiul lui ahile
şi-mi uitasem degetele în părul său brun

C3
nu-mi acordam prea multă atenţie
nu ştiam de lichidul din cap de căzătura de la naştere
sau până unde mă poate duce imaginaţia
n-aş fi ghicit nici într-o mie de ani că saşa e născocit
era real al meu al meu al meu şi numai al meu
stam la taclale-n metrou
blasfemiam cât puteam: socrate a fost platon platon a fost socrate platon n-a existat socrate n-a existat
şi tot aşa
bacon burne abatele de saint pierre condorcet nişte nulităţi simpatice
apoi râdeam isteric şi nu mă puteai lua din faţa oglinzii
unde-mi spuneam cele mai mişto replici de agăţat înşirând nişte cuvinte murdare la adresa celor care considerau femeia unealta diavolului un rău necesar
ba chiar eschimoşilor le-am zis-o de mamă mamă fiindcă-şi ofereau femeile în semn de ospitalitate oaspeţilor
savuram ceaiuri cu simone de beauvoir şi mathilde niel
acolo-mi găsisem refugiul

C4.
ţin bine minte cum păienjenii prietenoşi
mi se urcau pe braţe într-o cameră înfiorător de albă
iar saşa sta turceşte pe scaunul cu trei picioare de lângă ligheanul în care scuipasem ultima pastilă
david bowie se auzea-n surdină şi mă învârteam în haine de-un roz enervant
ochii traşi cu tuş pe o parte din perete puternic accentuaţi
şi smile-ul ce ocupa tavanul
mă băgau în sperieţi
– să ne luăm tălpăşiţa
îmi striga saşa
nu ascultam
celălalt eu al meu insomniac de fel lingea varul
minele căuta adevărul şi se golea în noapte

C5.
pereţii gemeau satisfăcuţi sau oricine altcineva în spatele în faţa lor
“unde-şi doreşte fiecare” zicea saşa
îmi continuam jocul făcând rocadă cu mobilierul de spital
voiam să fac înconjurul lumii să văd dacă adevărul stă îngropat în centrul pământului ori e la 20.000 de leghe sub mări
jules verne îşi făcuse casă sub pernă
atunci am prins curaj mi-am scris grăbit toate fanteziile cu ruj pe geam
iar m-au îndopat cu pastile
mă simţeam ca un sisif
lemn se ridică rigips mă apasă şi iată pedeapsă
podea se ridică tavan mă apasă

C6.
a urmat partea-n care m-am prezentat j. tuturor
de aici şi întrebarea infirmierelor:
– ai nevoie de un peter parker?
– nu mary jane watson
– da’ care j.? continuau interogatoriul luându-mă peste picior
– ăla care te-a programat genetic să pui întrebări idioate
le făceam jocul şi mă scăldam în propria-mi mizerie
mizerie albă harap alb
oh, biet harap alb că în sfârşit ne asemuim
saşa îmi săruta coapsele
24 de ore din 24 îmi masa fiecare părticică a trupului (cum l-ar defini unii: o murdărie ce sufocă sufletul şi-l târăşte în păcat)
nu sufeream nici de foame nici de sete
aş fi dus-o aşa ani buni
asta dacă nu apărea mişa

C7.
m-am trezit pe-o canapea crem dean martin cu let it snow întreţinea atmosfera şi fulgii înţepau pervazul
era sfârşitul lui noiembrie şi eu voiam cadouri
strigam de la etajul şase
– în fiecare zi e ziua mea să îmi trăiesc să îi trăiesc
mă bagaseră-n sac nebunii (scăpăm de problema rasismului) ocupându-mi memoria externă cu nimicuri
butoanele pentru fericire se dezactivaseră şi ele
pe ecran scria: battery low
cotrobăiam prin mine prin mişa prin saşa
prin tot ce nu demult însemna EXISTENŢĂ
– exişti pe bune?
întrebă unu’ cu sprâncene arcuite de nici nu i se mai vedeau ochii adânciţi
– neah ai o imaginaţie bolnavă dacă-s invenţia ta
i-am tăiat-o cu un aer superior
mâinile nu mi le puteam mişca
aveam trei tăieturi pe mâna stângă şi tot ceream explicaţii

C8
explicaţii care nu mi s-au dat şi parcă am fost trântită de toţi pereţii
m-am găsit pe bufet în cantină
“hieros logos (discurs sacru )dragii mei”
şi ţipam cât mă ţineau plămânii defecţi -dependenţa de nicotină
publicul mă venera
eram o a două elenă dar nu-n troia ci într-un spital de boli mintale unde nu aveam habar cum am ajuns
mişa-n stânga
saşa-n dreapta
înşiruiam în neştiinţa mea fel şi fel de bazaconii despre entităţi de care nimeni nu auzise şi creştea egou-n mine
furia ieşea pe nări voiam înapoi moldova care niciodată nu a fost a mea

C9.
am luat cu mine totul
teancuri de foi scrise-n momente în care mă consideram semizeu
le-am ars de vii încât anticii greci m-ar fi nenorocit
şi am aşteptat cuminte dreptul la libertate
o libertate inexistentă o minciună frumoasă
comportându-mă exemplar
renunţând pe moment la mişa saşa stoic
am reuşit să dau o raită în mansarda
de unde vă relatez cu exactitate astăzi chiar dacă mai sunt scăpări pentru că memoria mi-e şubredă (simţeam că trebuie să mă explic cumva)
nu ştiu dacă mai am mult până dau ortul popii
nici voi nu ştiţi
au găsit viermele-n mine -uterin- două luni în faţă
de mâine încep tratamentul
“păcat de ea tânără frumoasă” o să se spună după
dar până atunci
aşa cum îi plăcea lui saşa să repete: carpe diem

C10
aşa cum mişa şi stoic au existat
şi saşa a existat
nu vă lăsaţi păcăliţi
a urmat o idilă frumoasă
am mers chiar la taj mahal într-un vis
între timp m-a îmbrâncit mişa-ntr-o grădină plină de regina nopţii sub o lună tuberculoasă
şi stoic mi-a masat tălpile cât o păzea pe zara să nu fugă-n braţele lui toma
dar despre toma rămâne să vorbim altă dată
cât timp mai am o poveste o să există o altă dată şi o altă dată şi o altă dată
“Dacă v-a plăcut bufonul,
Mai poftiţi şi-n altă seară …” Pittiş

Partea a patra: Toma
intro
toma nu a scris despre guvernământ nici nu era sfânt
îşi luase casa-n barcă într-o vară şi fugise-n lume
se îndopa cu minciuni frumoase pentru oameni mari şi da pe gât rachiu de calitate

C1
ne găsisem unul pe altul într-o cârciumă asortată cromatic cu acel septembrie din 2011 pe şevaletul unui pictor malefic convis că deţine fiecare atom
cine ştie poate el ne îngrădise de ne simţeam ca peştii din acvariul lui sorescu

C2
ne povesteam nimicurile semnificative pentru alţii unul altuia
şi ne schimbam părul în funcţie de umezeala care ne dădea de înţeles că suntem ai naibii de emotivi şi avem numai sudoare pe frunte
da’ de unde
mâna tremurândă a pictorului ne-arunca-n plete roşu aprins şi luna amară ne urla-n timpane
mai uşor cu zaţul de pe buze îi strigam să nu mai zic de tutunu’ prost
zaţ sorbit de zara cu un pai şi atunci îi ghicea în palmă
“vei avea cea mai frumoasă zi de până acum”
aceeaşi replică zilnic nu o mai înţelegea nimeni

C3
zara pe atunci era cu stoic strigat astfel de mult mai multe ori ca la început
femeie fiind îi închidea gura cu un sărut apăsat cât torentul gravitaţional era dinamizat de gânduri prinse-n ochiuri în mileul la care lucram de zor
gânduri penibile din care luau fiinţă cele mai ciudate iubiri irealizabile
ideea de iubire o întorceam pe toate părţile şi voiam să-mi uit capu’-n nori cartonaţi dn portretul ăla-n lucru la care lucram astă iarnă
portret abandonat căci un orăşel de hârtie nu pasionează nici plozii vecinilor
care se uită pe furiş în miezu’ nopţii la pozele alea neneorocite încă de când mă mai simţeam frumoasă şi lefteră ca şi acum
aruncându-mă pe diafilm
urma să-mi iau rolul de văduvă neagră în serios şi amin cu ei
pomeni mâncare moca

C4
cum s-au văzut am ştiut că trebuie să-l îndepărtez pe stoicul meu
croiam destine proaste fără finaluri fericite şi mă apuca mila
îl jeleam pe biet aşteptând un ceva
poate chiar să ningă să-mi găsesc refugiu-n ţuică fiartă şi covrigi căpătaţi
mi-era dor de iernile cu mişa pe plită evaporat
şi de râsetele alea-n hohote

C5
nu mai citisem altceva-n afara damei cu camelii
mi-era dor de-un foucault de-un artistotel
până şi să mă cert cu kant
stagnare dragă cu iz-ul tău de mucegăit laşi viaţa să mă trăiască
“tu niciodată nu poţi sta locului trebuie să ai ceva de făcut să te simţi creator să na să nu ştiu cred că asta iubesc la tine mă faci şi pe mine să excelez” îmi spunea pe vremuri mişa
“nu pot lăsa stagnarea să mă îmbrăţişeze să mă sufoce când nu mă va mai interesa nimic atunci vei ştii că am dat ortu’ popii”
mişa pe atunci nu ştia de cancer
nici de cele câteva luni în faţă

C6
cădere bruscă de ziceam că zbor
pe aici a nins e numai apă stau în camera mea sprijinindu-mă într-un număr prim
fiindcă întotdeauna mi-au plăcut numerele prime sunt singuratice zic eu
să nu vorbesc despre litera z care-mi inspiră eleganţă ziua evă noaptea lilith
aşa cum ar trebui să fie orice femeie
iarăşi un pat într-o cameră albă
nu mi mai simt nici coastele poate le-au furat şi vândut în piaţă s-or fi şi tocmit
totuşi sunt mai liniştită de cât am fost în anii ăştia productivi ei productivi o rolă
n-am făcut nici sfert din ce mi-am propus

C7
toma era un fel de grinch
voiam să-l dizolv în acid clorhidric
să nu-mi strice let it snow-ul ori moş crăciunul căruia îi permisesem să existe în realitatea mea şi numai mea
dacă nu era asistenta care m-a scăpat în cap la naştere sau depozitul de copiii plin nici eu nu existam
d-asta din nefiinţă aduc la fiinţă tot felul de personaje
o a doua şansă cum am spus când l-am redeschis pe cioran

C8
cele mai interesante discuţii sunt despre mine
ar zice orice narcisist
eh atât despre mine revin în forţă la toma şi zara
flori de cireş curgeau şiroaie din braţele ei lungi
toma juca ruleta rusească pe-o arteră
aşa s-au îndrăgostit
nici trei fracţiuni de secundă nu i-a luat s-o urce pe-un piedestal de unde îşi dorea cu disperare să se coboare
“îl nenorocesc pe stoic n-o să mi-o iert sunt convinsă că ajunge într-un ospiciu ca tâmpita care povăţuieşte în piată parafrazându-l pe socrate”
era imposibil să scape de simţăminte
deşi încerca să fure nebunii să dea mat cât mai repede

C9
aflând despre asta stoic târât de mişa-n moulin rouge
în pictura lui lautrec
învăţa cancan deghizat în cârpă aka muiere
se-mbăta ca porcu’ şi mă implora să-i şterg din minte chipul zarei
eu aşteptam lumânările o altă spovedanie

C10
pe patul ăsta inconfortabil
(nici măcar nu scârţâie)
îmi aştept miracolul de crăciun
tot ce-mi mai pot dori sunt câteva clipe în plus
să-mi termin povestea
fără de zmei ori fii de împăraţi
m-am hotărât să mă rezum la mişa eu stoic saşa toma şi zara
în caz că am stârnit interesul ştiu bine că le voi primi.

De Bianca Dobrescu

Related Blogs