Avatarii lui Mamvri

Motto: “Sufletul călătorește din veac în veac, același suflet, numai că moartea îl face să uite că a mai trăit” Mihai Eminescu

Odată demult,
Când TU erai o idee
Sau poate nici atât
Prin Cuvânt
S-a făcut
Un Luceafăr din neființă conceput.
Și-acel Luceafăr,
O scânteie,
Un sentiment
Sau o idee,
S-a stins ușor,
S-antrupat în sferele materiale
Tânjind cu dor la lumile-ancestrale.

Un trib de nouri negri vine deasupra mea și mă îngheață, tunând și fulgerând, răbufnind și gemând
trimite o ploaie rece a cărei stropi mă îngheață. Într-o ultimă privire trec în a patra coordonată iar din
mine cad cubulețe, cubulețe…fiecare-și iau drumul spre ocean pregătindu-se de marele periplu și
istovitorul drum ce va urma…atât de umil sunt, barcagiul nu ceru nici măcar o monedă pentru mine.
După dezintegrarea bizară, un cub a fost înghițit de un pește, unul a fost prins în cleștele unui rac, iar pe altul s-au așezat niște musculițe căutând hrană. Unul, mai norocos, a intrat în mâlul de pe fundul apei și a rămas acolo…și au trecut milenii, milenii iar oceanul a secat și din prundul gălbui a răsărit un stejărel oblu și slodun pe care croncăneau corbii noaptea și ziua își cântau ciocârliie ieremiadele. Era udat de lacrimile dimineții. Stejărelul a crescut mare și falnic ca un gigant în puterea nopții, ca un titan care eclipsa lumina însuși zeului Soare. Odată când noaptea era zi și ziua era noapte, Selena îi făcu soțului ei niște confidențe:
– Atotputernicule Ra cum poți să lași un biet stejar să-ți umbrească măreția…ha… uită-te la ei
muritorii cum stau și ne privesc…vor să fie ca noi…trimite o secetă peste ei, usucă stejarul!
– Preafrumoasă Selena, Cuvântul, fiul nostru este acolo, s-a întrupat pe meleagurile acelea în familia
tâmplarului Joseph…cum să fac asta?
– Fiul nostru este predestinat…o să trăiască…arde Pământul din temelii!
La cuvintele soției sale, inima Soarelui se împietri și de invidie trimise o mare secetă peste acele
ținuturi…iarba se veștejise, frunzele copacilor căzură, pădurile se aprindeau spontan și se mistuiau,
animalele pădurii se sfârșeau…moartea parcă era îmbrăcată în raze de lumină atunci.
Yeshua, fiul tâmplarului văzând peisajul dezolant în care se afla se hotărî să salveze măcar un copac
din plaga care se abătuse asupra Pământului, acesta a ales stejarul nostru, căreia zilnic îi udă rădăcinile cu câte o ulcea de apă, care datorită copilului a înfrunzit a doua oară, ba chiar a făcut mlădițe cu duiumul, ghinde brun-roșcate, una mai frumoasă decât alta. Stejarul în curând devenise loc de popas pentru oameni. Hrănea animalele pădurii cu ghindele sale, până la ultima pe care o lasă să cadă într-un zbor halucinant de fluturi unui mistreț cu colții de fildeș care o mâncă fără prejudecăți și regrete.
Yeshua, într-o zi se așeză sub umbra deasă a stejarului și începu să mediteze…la un moment dat a
ajuns la concluzia că totul este interconectat în natură, el udă un copac, acesta la randul lui adăpostește oamenii de razele ucigătoare ale soarelui și hrănește mai departe animalele…în acea stare de conștiința își puse o ultimă întrebare la care speră să primească un răspuns…cum se termină totul, care este esența vieții și cum poate fi ea biruită, care este actul final de eliberare? Stejarul auzi acestea, dar a ales să tacă.
După secetă aprigă, Ra, văzând că stejarul este înca în picioare și mai impunător ca niciodată trimise
o iarnă apocaliptică…viscolul bătea în geamurile oamenilor, lumea parcă era un imens sloi de
gheață…Toți aveau ce pune pe foc, numai familia nenorocitului tâmplar nu…când văzu stejarul coșurile
fumegânde ale celorlalte case, se întristă atât de mult încat s-a uscat și a fost doborât de crivățul puternic și neîndurător al iernii.
În timp ce cădea îl troieneau gândurile și amintirile cum că a fost un loc plăcut de popas pentru
călători, a salvat viața multor animale și o să salveze pe cea a unor oameni transformându-se în vreascuri.
Ce amintiri plăcute mai avea stejarul nostru despre ceea ce a fost cândva, un zeu, un om, întreaga natură.
Acesta dobândi iluminarea, acum el era ei și ei erau el. Era contopit cu Universul, era cea mai mare stea
de pe cer.
În timp ce focul ardea în vatră, Yeshua privea mirat, nedumerit, așteptase atât de mult un răspuns la
întrebare, pe care speră să-l primească de la copac…dar acesta nu mai era. Deodată un vreasc a trosnit
atât de tare încât copilul avuse revelația…Stejarul i-a vorbit, i-a șoptit un singur cuvânt: SACRIFICIU!

De Adrian Băjenaru

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 3.2/10 (41 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: -21 (from 37 votes)
    Avatarii lui Mamvri, 3.2 out of 10 based on 41 ratings
    • scopul meu nu a fost nici pe departe sa cuceresc o fata,tema lunara a concursului este “Inceputuri”…ce legatura are asta cu fetele?si sincre consider ca este destula mistica,simbolistica,introspectie si mai ales imaginatie acolo…

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 6.0/10 (2 votes cast)
    • Andrei Baluta

      Destul de chinuit textul,pentru a cuceri o fata pe strada merge sa folosesti cuvinte “tari” insa pentru un concurs literar este nevoie de mai multa imaginatie , parerea mea.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 6.8/10 (5 votes cast)
    • am incriptat aici chintesenta eliberarii,intr-un scenariu mistic,atipic.vreau sa renasca in sufletul omului spiritul de sacrificiu,sa fim profani,sa ne slefuim si sa fim din nou sacri…sper sa va placa…autorul

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 5.2/10 (10 votes cast)