Bagaje nedesfăcute

Trecând peste ocupațiile bizare,
gândurile, ideile prăfuite care ne încorsetează de cel puțin câțiva ani de zile, de când începem să gândim un pic mai profund apare ideea originii, întrebarea elementară, de cele mai multe ori fără răspuns. Cum a început totul?
În ce punct, în ce dimensiune, unde poate fi marcat cu un punct mare și roșu
începutul lumii, al vieții, al istoriei. Bineînțeles, la gândirea mea de copil, nu exista
nimic înaintea nașterii mele și nici nu mai avea sa existe nimic dupa ce ma voi
duce. Eu sunt centrul Universului, ceilalți există pentru că eu exist. O
gândire mult mai simplă și poate cea mai apropiată de răspunsul corect. Ideea
călătorea rapid către nașterea mea, către oamenii de bază care au existat mereu
acolo, și mereu se oprea asupra unor povești, basme, de unde pare că a izvorât
apoi lumea. Nu știu de ce exact acolo. Și mereu când încercam să sap mai adânc,
să forțez firul evenimentelor, al istoriei, dădeam peste un fond negru,
întunecat, dădeam peste nimic și tot, acoperit din toate părțile de steluțe,
mici, sclipicioase, de culori diferite. Așa îmi imaginam eu, sau poate așa
puteam vizualiza conștient într-o lume a materiei începutul meu.

Anii au trecut, am fost informată
rapid despre istorii, civilizații, idei, religii, popoare, despre păcatul
originar, despre lumea fizicii, despre diverse teorii, fel si fel de idei care
se învălmășesc în mintea ta și, într-un final, ori adopți și susții o idee, ori
te zapacesc mai mult, neștiind încotro s-o apuci, ori te îndepărtează de astfel
de explicații și ajungi sa nu mai manifești pic de interes pentru întrebările
primordiale, care, de altfel, au răspunsuri mult mai simple si rapide. Ori ești
un geniu, un om mare si dezvolți un alt mecanism de gândire si de credințe.

Ocolind astfel de problematici mult
prea complicate, la baza cărora stau paradoxuri, și un sarcasm, un amuzament
inteligent, mă mărginesc în a vorbi despre începuturile din micile noastre
vieți. Ce este cel mai frumos în orice început este intensitatea sentimentelor,
a tuturor ideilor care cu fiecare inceput te bulversează, îți amintesc că tu
chiar traiești, că inima ta chiar bate puternic, îți amintește noțiunea de
viață. Fie ca e un început al unei relatii, al unei activități plăcute, al unui
soi de muncă, ori începutul finalului unei povești frumoase, al unei vieți
mizere si păcătoase; ajungi la concluzia că basmele te-au mințit și că
finalurile nu există, că începutul este tot ceea ce inseamna viață, cel putin
la nivelul la care o cunoaștem cei mai mulți dintre noi acum. Orice început
înseamnă entuziasm, bucurie, curiozitate, teamă, un soi de frenezie, de
disperare acută, de nostalgie, de supărare, de regăsire sau pierdere a forței
interioare, dar toate astea sunt la cote maxime, au acel ceva special, noutatea
pe care inconștient o căutăm cu toții. Apoi obișnuința apare, stările se
schimbă mai mult sau mai puțin, inima își reia pulsul normal, și lucrurile
decurg cu mai puțină viață, la fel ca tine.

Ce te învață iubirea legat de
acest aspect, al timpului, al începutului? Iubirea aia adevarată și deplină,
care chiar si atunci cand esti trist, cand nu mai esti tu, intervine și te
ridică. Problema asta se bazează pe ceva ce, recunosc, am trăit pe pielea mea
de curand, și tot continui să trăiesc. Și mă bucur pentru asta, mă bucur de
fiecare dată când am parte de o experiență cutremurătoare, uimitoare, care imi
amintește că am venit aici nu cu un scop, nu ca să învăț ceva, nu ca să sufăr
și să îmi refac karma, ci doar ca să trăiesc. Cum orele trec, aștepți
reîntâlnirea cu o mare nerăbdare. Și atunci se întâmplă, la o oră stabilită, cu
mulți factori care intervin în programele și viețile noastre mult prea ocupate,
și trec o oră, trec trei, trec opt, și de fapt sunteți doar voi doi acum și
aici. Mereu e ceva de împărtășit, un motiv aparent bizar de care să râzi cu
poftă, o îmbrățișare, o supărare mai veche care trebuie discutată, mereu e un lucru
nou pe care nu l-ai mai făcut, dar îl faci acum alături de acea persoană. Și te
trezești că timpul a trecut, gata, ceasul e acolo, amenințător, te privește cu
superioritate și îți amintește că el face regulile. Și pur și simplu nu poți să
înțelegi cum tot timpul petrecut împreună s-a evaporat, și parcă nu a fost
nimic, și tu vrei să continui acum să te bucuri de voi, dar nu se mai poate.
Asta a adus un fel de revelație în capul meu plin de idei și întrebări. Că nu
contează ieri și nici mai încolo, că ce ai aici și acum e totul, și cum este
firesc, îmi doresc acum ceea ce îmi face cel mai mult bine, și anume iubirea.
Pentru că îmi dau seama că momentele de singurătate, în care sunt cu mine însămi,
mă apreciez, și am pacea și liniștea acelea mult dorite, mă determină să văd în
fiecare secundă un început al unei vieți, al unei idei mai bune, desăvârșite.
Pentru că atunci când stau cu cei dragi, și îi simt aproape de mine, reușim
împreună, printr-un strop de iubire să ne dăm seama că începuturile nu există,
cu atât mai puțin finalurile si că ce ai acum, ce simti acum, iubirea si
gândurile înălțătoare pe care le lași să înflorească în tine sunt ceea ce
anulează orice părere de rău sau orice nostalgie după un început cu o mare
însemnătate, dar care a trecut și împiedică gândurile greșite conform cărora
undeva în viitor, vei reuși să trăiești începuturi mult mai grandioase. Că, de
fapt, începutul e acum și trebuie susținut cu dovezi si mai mari de entuziasm,
energie și bunăvoie, ceea ce e extrem de greu în condițiile unei societăți cam
sceptice, și a unor prejudecăți îngrămădite de-a lungul vieții.

Și, dat fiind că e un an nou,
mulți observ că au mania asta de început de an, de a planifica pe viitor, de a
se uita în trecut, de a bifa planurile reușite, și de a se întrista din cauza
celor nerealizate; un lucru destul de bun, poate, dar ceea ce mă neliniștește
este delăsarea care intervine de cele mai multe ori pe parcursul anului și
îndepărtarea de entuziasmul inițial, care se presupune că ar trebui să fie ațâțat
în fiecare moment. Cred că cel mai mult trebuie concentrată atenția asupra a
ceea ce gândim, dorim sa creăm, începând din acest moment. Începând de acum.

De Răcaru Oana – Andreea

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.1/10 (29 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +19 (from 29 votes)
    Bagaje nedesfăcute , 8.1 out of 10 based on 29 ratings
    • Sica Racaru

      Ce sa spun…stiam ca ea poate sa exprime ceea ce multi dintre noi ne-ar fi greu sa spunem ce simtim cu atat mai mult, sa exprimam prin cuvinte asa frumoase, trairi si dureri, fericiri si bucurii. Clar…ea este inzestrata cu un har al “scriturii” si merita un premiu, acela al admiratiei noastre!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)