Fiii cerului

Motto: “Nu suntem copiii hazardului, nici fiii destinului. Suntem cele mai frumoase sentimente și lacrimi de speranță materializate ale Divinității, într-o continuă căutare a fericirii.”
Din milă pentru cei doi fii căzuți, Tatăl se hotărî să le mai dea o șansă la existență și le oferi cel mai frumos cămin din univers. Casa era pregătită dinainte, Creatorul știind de slăbiciunea pentru fructul cunoașterii.
EA – Veșnica enigmă.
EA… sau eternul feminin, este imaginea unei vechi zeiţe la malul mării ce stă gânditoare și priveşe apusul cu pletele-n vânt aşteptând parcă ceva….acel ceva care doreşte să se întample dar nu se materializează niciodată. Cuprinsă de neliniștea dorinței ea visează în continuare la imposibil. Cândva, în imensa eternitate, ea speră că îşi va găsi liniştea şi împlinirea. Tot universul parcă vibrează la chemarea ei, dar oare ce caută cu atâtea suspine? Mereu o neînţeleasă şi o sensibilă, ea gîndeşte că visul ei se va împlini curând dar totul devenea o enigmă ce se perpetua parcă la nesfârșit… Ea se creează din însuși visul ei dintâi, acela al cunoașterii, păcatul primordial al căderii din eternitate. Din fericirea eternă a paradisului EA a fost prima care a cedat tentației, dar și prima care a ajuns pe frumoasa planetă pustie.
Pe cerul senin al unei nopți de vară, o stea cade lângă plaja pustie. Eva, văzând minunea se grăbi să-și pună o dorință.
Apare EL, răspunsul.
Un iubitor al misterului, un luptător pentru supraviețuire și puterea stăpânirii, bărbatul apărea ca un răspuns la dorința fierbinte a femeii îngândurate și triste de la apusul soarelui. Se șimțea singur și prins în capcana propriilor gânduri triste produse de contactul cu noua reședință. Aceste prime trăiri nășteau primul demon: Plictisul. Întunericul și briza  ăcoroasă a serii erau pentru el primele trăiri cu care trebuia să lupte.
După această cursă împotriva senzațiilor, în noaptea care cu greu ceda locul zilei, Adam zări o siluetă care se contura la apropiere.
Simțindu-l, ea îl imagina ca pe un pericol dar în același timp era o teamă plăcută care proteja de altele mai mari. Un sentiment ciudat de protecție și încredere încerca să-și facă loc în golul sufletului ei crud. După câțiva pași el se opri privind fix în ochii ei mari și ademenitori dar și la silueta ei perfectă invidiată până și de stelele nemuritoare. Speriați, își acoperiră zonele intime, împinși amândoi de același instinct. A fost de ajuns doar o privire reciprocă să-și dea seama că s-au mai cunoscut cândva.
Se vedeau dar nu se atingeau, se doreau dar nu se puteau avea, se cunoșteau dar le era greu să recunoască… Se trezea în ei emoția unor temerari ajunși pe tărâmuri necunoscute prin locuri cărora ochilor lor le era teamă să le privească, iar gândirea, prea sfioasă, s-a cerut absentă lăsând hazardul să joace după propriile reguli pe scena în care cei doi erau pionii veritabili ai unui destin ce se contura pe măsură ce ei îl împlineau cu pasiune și nețărmurită dorință. Mânat de focul curiozității mistuitoare, Adam cu acel specific curaj masculin, se decide să se apropie și să o atingă timid pe mână. Un moment scurt de ezitare al Evei nu avuse însă efectul dorit, din contră, el devenind și mai îndrăzneț, prinzându-i încheietura mâinii, apoi îmbrățișând-o.
Fără gânduri și haine se îmbrățișau pentru prima oară în noua casă. O ploaie de emoții se așternea în sufletele lor. Mai apoi sentimentele se transformară în lacrimi fierbinți care invadau chipurile lor fericite de extazul regăsirii. Erau primele trăiri ale noilor ființe inteligente pe o planetă pustie care își aștepta tăcută viitorii stăpâni.
Dimineața îi găsea pe amândoi ținându-se de mâini și uitându-se unul în ochii celuilalt, plini de speranța unui nou început.
Soarele răsărea ușor la malul mării, mângâind cu compătimire chipurile celor doi exilați cu razele calde ale verii. Pentru această faptă, luminătorul zilei este primul ajutor divin care își primește răsplata, fiind zeificat. Odată cu răsăritul soarelui se năștea nu doar o nouă zi, ci și o civilizație a rațiunii, a sentimentelor, dar și șansa iertării păcatului primordial.
Amândoi într-o clipă de regăsire se gândeau la același lucru – “să visăm împreună la o clipă de fericire.”

De Marian Dănuț Codiță

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.1/10 (29 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +18 (from 28 votes)
    Fiii cerului, 7.1 out of 10 based on 29 ratings
    • @R.Dan
      Multumesc pentru urare; asemenea si tie

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Mult succes si nu te opri! Timpul nu se …tergiverseaza/nu se …codeste, ci curge in favoarea ta. Iti spun asta ca intre noi, scriitorii…

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 8.4/10 (5 votes cast)