Aici îţi spun că începuturile nu există

Mi se spune des că poate nu e timpul meu. Dacă-i aşa, de ce mai port la stânga, 24/24, un ceas? Şi culmea culmilor, mai e şi roz. Nu-i un paradox ăsta? Păi, e! Despre dreptate/nedreptate nu mai vorbim. E seara de dumincă, nu? Zâmbiţi şi voi. Pentru câteva clipe nemăsurabile, să facem cu toţii asta, chiar dacă nu facem nimic, în realitate.
Scriu cu pauze de timp şi spaţiu. Ce-i drept, nici nu-mi prea dau silinţa. Şi vine întrebarea: pentru ce facem noi LUCRURI? Pentru ce ne ridicăm dimineaţa din pat, pentru ce ne întoarcem acasă, pentru ce ce străduim, pentru ce facem întreceri şi ne călcăm pe capete? Nu-i aşa că, indiferent de câtă energie consumăm, ajungem cu toţii în acelaşi loc? Iar eu scriu despre începuturi, când tot ce ne ameninţă sunt finalurile.
O sa-mi raspund singură, desigur. Ah, nu-i problemă, m-am obişnuit cu asta (şi nu, nu sunt antisocială). Ideea e că ne place (ne place, place, place), că până la urmă, totul se rezumă la plăcere. Nu? Suntem masochişti, aşa. Adică începem lucruri, cu toate că ştim foarte bine cât de greu e să te desparţi de chestii de care ajungi să te ataşezi. Plecăm în concedii şi stăm până ajungem să spunem că murim de dorul alor noştri. Căutăm un loc de muncă, dar dacă se întâmplă să găsim, depunem demisii pentru că nu ne înţelegem cu şefii. Ne punem pirostriile de dragul de-a purta rochie de mireasă/costum de ginerică, pentru ca apoi să ne fugărim cu satârul prin sufragerie. Suntem stupizi, dar ne place atât de mult…
Acum, nu ştiu de ce scriu despre asta. E stupid, da. Mi-e dor de oameni şi de locuri, de zile si de fapte. Mi-e dor de lucruri pe care n-o sa le mai văd niciodată, nu pentru că n-aş mai avea timp, ci pentru că nu mai am cum.
Dacă vine Iisus cat lipsesc eu, spuneti-i că nu cred nimic. Mai anunţaţi-L că pentru poveşti, am de gând să-mi angajez (full time) o Seherezadă care să nu fie nici luată, nici curvă şi care să-mi ştie numele întreg.
Mă duc să ies pe uşă. Închid lumina. Mă hotărăsc pe drum, pe-a cui. Dacă nu pot începe ceva al meu, măcar să continui chestiile altora.
În cinstea unei singurătăţi deprimante, beau o cană cu ceai verde (fapt care demonstrează că nu mă pot lăsa de nimic). Amintiţi-mi să nu mă apuc de furat.

De Alexandra Scînteianu

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.0/10 (5 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: -1 (from 5 votes)
    Aici îţi spun că începuturile nu există, 4.0 out of 10 based on 5 ratings