Noaptea dintre ani

I.
era vreo trei
mergeam undeva, oriunde
pe picioarele lui
ale mele aveau ciorapii rupţi
paralizaseră.

m-a aşezat pe prima bancă
lângă el, ca un frate care îşi prinde sora într-un Moulin Rouge românesc
mi-am pus capul pe inima lui şi auzeam
numai do-uri haotice
nu ştia ce să facă în timp ce eu,
eu mă uitam ca un câine bătut
aşteptând să ţipe la mine.

dar nu a făcut-o.

uite în ce hal eşti
s-a dus dracului văpaia din ochii tăi cuminţi
ai irişii gri
a rămas în ei doar fumul care te-a învelit toată noaptea
cum dracu’ ai putut să faci aşa ceva
nu eşti zdravănă
nu realizezi câte sacrificii aveai de gând să faci…?!
pentru ce? pentru cine?

de unde venim noi? ce alianţe am încheiat?
cu ce arme luptăm? ce vrem să cucerim?

am fost tâmpit, trebuia
doamne!
trebuia să-mi dau seama
să nu te fi adus acolo
ar fi trebuit să fiu un exemplu…

l-am întrerupt, regreţi?, nu. e vina mea că ai ajuns aşa
mă iubeşti prea mult
prea copilăreşte.

hai acasă.

II.
nu ştiu nici acum unde stă
dar am acceptat. a chemat un taxi
am adormit cu părul înfoiat pe geaca lui.

III.
a descuiat nervos
mi-a făcut semn cu mâna spre baie
dar a zis să aştept un pic, să-mi aducă un prosop şi un halat.

să nu faci vreo prostie
doar fă o baie bună
ai şampon şi gel de duş pe raftul din stânga,
e din ăla cu prune şi vanilie de care îţi place ţie.

i-am zis să mă ajute să mă dezbrac,
s-a uitat urât,
tu nu vezi că abia mă ţin pe picioare?,
bine fie mă chemi când termini
mă duc să fac nişte cafea.

am stat două ore
a bătut la uşă
de trei ori câte şapte bătăi
doar a patra oară a bătut de nouă
i-am zis să intre.

IV.
a adus cea mai moale pătură pe care am văzut-o vreodată
poate că zic asta doar pentru că era a lui
mi-a spus să mă întind
aduce el cafeaua.

V.
ştii că te iubesc,
ştiam dar nu atât
dar tu ştii ce ai făcut?,
m-am îmbătat mi-am rupt un toc şi mi-am desfăcut rochia la spate,
doar atât?,
ştii că nu.

a ieşit şi mi-a spus să mă culc
îşi ia un scaun şi vine,
nu-i nevoie,
adorm în două minute şi poţi să te întinzi.

dimineaţa l-a găsit cu ochii roşii
spunându-mi la mulţi ani, e 2012,
iar eu i-am spus că va fi cel mai frumos an
doar fiindcă l-am început cu el.

De Adelina Clondir

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.9/10 (7 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: +1 (from 7 votes)
    Noaptea dintre ani, 5.9 out of 10 based on 7 ratings