N-am notat nimic şi acum mă întreb absurd dacă vor învia cândva gândurile nicăieri
înscrise. Vor străbate ele Calvarul? Sunt silit să recunosc: VIAŢA ESTE UN CALVAR în
periplul existenţei umane! Azi, de ziua Marilor Ierarhi, mi-am propus să fac o
vizită în cer – vizită pe care, de nenumărate milenii, o tot amân. Drumul trece
printr-o pădure – Cartierul General al Copacilor. De data asta notez. Se ştie,
copacul este un corp mental, o bibliotecă. De ce totul pare acoperit de o brumă
cenuşiu-albăstruie? De unde vine? Ridic un colţ din vălul înstelat al cerului şi ce
văd?! Acolo, dedesubt, câţiva curioşi se împiedică unul de altul. Rămân nedumirit:
Mare, liniară şi durabilă este minunea nedureroasă a prostiei!
Penibilă dilemă: existenţa ca individ ori ca mulţime… Să fie vinovată de aceasta
antagonica sintagmă: Vechiul şi Noul Testament? Trăim o clipă din infinitul
existenţei, restul doar ni-l închipuim. Din îngâmfare umană, transformăm Ignoranţa
în Cunoaştere şi ce ne mai umflăm în pene… Asta e un fel de religie pe care vrem
cu încrâncenare s-o impunem şi celorlalţi, mai ales lui Dumnezeu şi lui Mahomed…
Omul – poem fără rimă – e înfrânt de o variantă dubitabilă: Supraomul. Stoic,
fanatic sau martir, constat că supraomul e doar o alternativă a presupusului model
uman, ceva ca un dialog început cu tine însuţi. E o bătălie între gnostic şi
agnostic, e o luptă a contrastelor, e setea de lumină după o meditaţie nocturnă.
Din cer, de la Sfinţii Ierarhi, am adus încă un inel de viaţă adăugat vârstei mele,
inel pe care să-l încrustez cu o spovedanie pe poarta viselor atunci când o voi
deschide pentru ultima oară…
Intrarea şi Ieşirea, dar unde-i Simţirea?
Întrebări… întrebări… întrebări…
Cum de nu a pierit al Primăverii suflet sub crusta rece? Şi unde se ascund frunzele
când viscolul le urmăreşte până şi în mugur? Dar seminţele unde se pitesc în iernile
geroase? De-aş cunoaşte atâtea răspunsuri, aş dezlega cea mai mare taină – omul.
Umblând prin lume singur cuc, aş şti după mantia cărui nor se ascund copiii zeei
Vineri şi i-aş îndemna să fie cu luareaminte la adevărurile de sub ochii lor, să
alunge Minciuna.
Atunci oamenii, fiinţe create după chipul şi asemănarea UNICULUI, descătuşaţi
definitiv de convenţii consacrate, bucuroşi de libertate, se vor da huţa în leaganul
Înţelepciunii. Fiii lor vor bate voioşi din aripi, avântaţi unde gândul n-a ajuns,
ori se vor repezi din înaltul cerului în adâncul oceanului, hârjonindu-se cu puii de
focă sau de delfin, întrecându-ne în înţelepciune pe noi, cei care ne-am hrănit
generaţii şi generaţii cu părinţii părinţilor prietenilor lor de joacă.
Doamne, închide Izvorul Răului şi al Spaimei, ne iartă şi luminează Întunericul din
noi şi din jurul nostru!

De Horia Crioştean

Related Blogs