Fragment de femeie

Izbi ușa pentru a nu-știu-câta-oară și se precipită pe scări.
Ești un mare prost ignorant! strigă Greta în urma lui.
Ar fi vrut să coboare după el și să-l împingă de pe scări, să-i provoace durere, multă durere și frică, dar starea de ameţeală persista.
Simţi nevoia să se așeze însă patul îi crea repulsie, așa că, luă ibricul fără coadă (îl ciopârţise aruncându-l spre Luca, după un scandal legat de veșnicele infidelităţi) și-și împinse trupul spre bucătărie.
Avea gândul de a-și încropi un ceai cu apa aia mizeră de la robinet (oricum bani de apă plată nu mai aveau demult).
Bucătăria, aflată la celălalt capăt al holului, era înţesată de mirosuri greţoase, chiuvetele duhneau a resturi de mâncare iar pavimentul lipicios părea un mozaic de proastă calitate.
“Fir-aţi să fiţi…..!” înjură Greta scurt, când nasul ei se izbi puternic de aerul irespirabil al bucătăriei.
“ Oare de ce-o fi lumea asta așa mizerabilă și leneșă?! Nu-i de mirare că stăm în coada Europei așteptând să-și frângă gâtul economic vreo ex-comunistă, și noi, hilizând să-i luăm locul fără a mișca degetele politice ale acestei ţări!” vorbi Greta în sinea ei punând ibricul cu apă pe foc.
Între timp Luca coborî în stradă și luă tramvaiul spre o lume mai bună: complexul Tudor. Acolo nimeni nu-l scotea din pepeni iar amicii îl așteptau la un party dăunător sănătăţii sale mentale.
Știa că Greta se simte rău , cunoștea și motivul, dar nu vroia să-i audă permanent lamentările de copil răsfăţat , de aceea se certase cu ea. Avea impresia că au fost tot timpul atenţi cu raporturile lor mai puţin convenţionale dar…..
“Nu! Nu se poate! Sunt mult prea tânăr pentru un astfel de război cu viaţa. Bani n-am, casă n-am, și nici chef de responsabilităţi n-am. N-are decât să facă și ea ca toate celelalte!” își zise Luca intrând la Alex în cameră.
Gașca și berea așteptau să-i reînvie simţirile studenţești.
Greta își sorbi ceaiul și încercă să se relaxeze. Senzaţia de vomă îi subjuga gura iar ameţeala o ţintui pe scaun. Ridică privirea de pe ceașcă și admiră camera de cămin: trei paturi de fier (Slavă Domnului, niciunul suprapus), cu lenjerii decolorate și perne lăţoase, două dulapuri tip șifonier în care zac înghesuite și amestecate haine de fete și băieţi, o mini-bucătărie amenajată de iubitul uneia dintre fete cu: masă, suport pentru vase, raft pentru alimente și un reșou stricat, iar în faţa ferestrei, o masă pentru scris acompaniată de două scaune odată tapiţate.
“Mda! Mediul perfect pentru o familie!” râse ironic Greta, ascunzându-și faţa în palmele transpirate. Așa se întâmpla când stresul o asalta: palmele transpirau, obrajii se înroșeau, iar fruntea îi ardea…de necaz.
Ușa se deschise iar Iustina năvăli în cameră.
Ce-a fost aici? De ce atâta dezordine?! strigă furioasă către colega ei.
Greta nu răspunse. Rămase statuie pe scaunul ei ignorând răzvrătirea Iustinei. Pe colega de cameră o cunoștea din primul an de facultate. Se întâlniseră la un laborator de chimie, și, printre particule și alte “chimităţi” izbucnise prietenia lor. Momentan Greta făcea anul trei la Farmacie iar Iustina anul doi la Medicină.
Ce e? De ce plângi? întrebă Iustina apropiindu-se de scaunul Gretei.
I-ai spus de copil, nu-i așa?! Da sau nu? se răsti către tânăra moleșită de griji. Nu pot să cred că ești atât de inconștientă! În curând va fi prea târziu…bla, bla, bla (tralala…).
Până aici ascultase Greta. Vocea stridentă a prietenei sale o călca pe nervi. Firea ei băgăcioasă punea la tapet rămășiţele de demnitate ale Gretei…adică ce mai avea după toate murdăriile aruncate de Luca. Discuţia juca pe soluţiile probabile privind sarcina (ne)dorită a Gretei, ceea ce suscita masiv interesul Iustinei. O asalta cu întrebări devorând disperarea prietenei sale.
Iustina o privea atent: vivacitatea acelei feţe o cucerise în urmă cu doi ani. Spontaneitatea fetei și caracterul ei puternic o surprinseră. Acum îi urmărea faţa răvășită, palidă, ochii plânși și gura lăsată. Parcă nu o recunoștea. O vedea suferindă dar viaţa nu tolerează nicio ispravă.
Greta, sfâșiată de atâtea insistenţe, nu mai putea suporta isteria unei studente care trăia “însărcinarea” ca pe o dramă proprie.
“Mda! Acu începe cu avortul, religia, discursul despre planning familial și tot așa. Nu care cumva să iasă din schemă. Mă scoţi din minţi!” ar fi vrut să strige-n gura mare dar se limită să-i ceară încetarea sporovăielii. Apoi se ridică, luă geanta de pe ușa dulapului și ieși. Nici nu o salută pe Iustina, avea prea multe de rumegat.
Ieși în stradă. Mergea alături de fantome călcând urmele pașilor lor. La semafor umbrele se îndreptau care încotro dar Greta călca aievea. Își simţea trupul atât de ușor pe cât de greu îi era sufletul: avea o decizie de depănat și o noapte la dispoziţie.
Pașii urmară calea Copoului. Era o seară plăcută, se putea respira decent. Gândurile tinerei se certau izbindu-se uneori de marginile emisferelor. După ceva timp greutatea pleoapelor o îndemnară spre casă dar mai zăbovi printre trunchii copacilor goliţi de verdeaţă.
Rătăci haotic prin parc mai bine de vreo oră, panicată, înfrigurată, murmurând ideile pe degete și înjurându-se pentru toată situaţia creată. Târziu, fără băgare de seamă, porni spre cămin.
Fu o noapte lungă, încărcată cu imagini, concepte trădate, sentimente denaturate, în fine, una dintre nopţile acelea care a doua zi dimineaţă, te provoacă să-ţi dai palme.
*
Sufletul devorat de neliniști o interoga aievea. Masa era pregătită. Tacâmurile miroseau a alcool. Invitaţii își ocupaseră locurile. Spectacolul urma să înceapă. Sus, pântecele ei deveni felul principal. Pompa aceea hidoasă se infiltră în uterul ei. O simţea aspirându-i interiorul în căutarea urmei de viaţă. Creatura se retrase încercând să se ascundă de unealta nemiloasă. Reuși să scoată aproape totul.
E aproape gata! zâmbi sarcastic doctorul luând forcepsul din mâna asistentei.
Urma să fie atins numărul unu ( în termeni medicali, numărul unu este numit capul copilului ce urmează a fi avortat). De obicei numărul unu trebuie despicat pentru a-l putea scoate.
Greta tremura cu tot cu suflet. Haina care-l îmbrăca nu-i ţinea de cald. Era mai stingher și mai rece decât bisturiul. Controlul vieţii ei era pe mâna unui necunoscut. “Culmea, și plătit!” spuse Greta.
Un sentiment murdar o acoperi din cap până în picioare. Pântecele ei schilodit suspina. Remușcări de tot felul îi împânzeau mintea și buzele ei batjocoreau alegerea făcută. Era însă prea târziu. Tocmai semnase sentinţa (de bunăvoie) de a consimţi acestui coșmar să-i invadeze tot restul zilelor.
*
Taxiul scrijeli asfaltul și răsuflă adânc din frâna de mână.
Domnișoară, aţi ajuns! Asta e adresa pe care-o căutaţi! hilizi către Greta șoferul știrb de-un canin, parcă chinuit de un episod de somnambulism.
Greta privi tapiţeria ponosită a taxiului, geamul desenat cu zeci de degete apoi sigla cu “specialist în avorturi” dar nu răspunse.
Domnișoară, coborâţi aici? întrebă taximetristul bărbos fumegând printre degete.
Tânăra închise ochii și se gândi puţin, apoi ceru șoferului să facă o lungă incursiune prin cotloanele orașului urmând calea Bularga, Nicolina, apoi prin Alexandru, Podu Roș, zona Palatului și în final, Târgușor.
Bănuind că tânăra este vreo străină de-a orașului, taximetristul găsi suspectă cererea acesteia, așa că mai tentă odată cu întrebarea despre destinaţie.
Greta, în prag de criză de nervi, îi ceru sa o plimbe prin oraș, atât timp cât să-i spună povestea ei. Șoferul căscă ochi de elefant (nu i se întâmpla în fiecare zi). Tănăra recurse la magicele “money, money” și afacerea se încheie pe loc:
OK! spuse șoferul în cele din urmă, trăgând către el portiera scârţâită.
Și porni…porni pe drumul unei vieţi atinse odată de perfecţiune.

De Elena Hanganu

Related Blogs

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 6.0/10 (7 votes cast)
    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0 (from 6 votes)
    Fragment de femeie, 6.0 out of 10 based on 7 ratings