Începuturi

Începutul a fost când am decolat cu setea pe buze şi primăvara dorinţelor pe aripi:
……. condei,cu jocuri triste ai desenat plecarea iar tu coală ai fost rugul pe care s-a pictat cărarea.Eram ca un pictor cărunt care îşi cernea iubirea şi îşi picta amăgirea.
         Iubirea era iară amagire,dar moartea nu îşi cunoştea timpul iar ceasul bătea agale.Era “tic” şi “tac”,era o îmbrăţişare a propriei singurătăţi.
        Sentimentele căpătau umbre,culorile chemau asfinţitul iar gândul primăvara în braţele tale.Era zi cu nor şi armonie pe coala albă;de acolo te-ai născut tu,cel cu muzică în suflet.
      Crama timpului aşternea praful pe sticlele în care îţi păstrai esenţa.Senin mi-ai dat straiţa grea de ani care mi-a îmbrăcat goliciunea ce o purtam înainte.O minune de Crăciun…
      Eram la poarta unde se îmbinau culorile,unde se năşteau vibraţii..fuziunea a fost greşită.Ceasul pulsa minute iar tu pictai pe un ritm anost.
        Orbită de cunoştere îmi recunoşteam trăirile care căpătau nume noi,intram în jocul unui nou început care purta blazonul sfârşitului.Ne-am întâlnit în umbre şi am sfârşit în întuneric.Era totul trecător,până ce îndoielile s-au risipit şi pasărea fericirii a zărit luciul apei de la răsărit.
      Pânza timpului era într-un haos ordonat de fâşii subţiri.Tu alunecai uşor pe ele ca un saltimbanc ce-şi cunoşte nebunia.Îmi culegeai şi îmi destrămai zâmbete când cortina anunţa sfârşitul.Aplauzele nu au ştiut drumul spre urechea ta.Ai spus să fie linişte!
       Marginea dragostei prevedea prăpastia ce o adâncea singurătatea unde mirosul dragostei era adus doar de bătaia din aripi a pescăruşilor care ciugulesc din palme zile.Să pierzi o zi sub lumina de stele,să te dezmierzi în ceas de noapte acum se zbate în vârtejul închipuirii.Un pierde-vară stransformat în sclavul pierzaniei…
     Am tors fire de vise cu fuiorul amăgirii,am ispitit dragostea iar tu plecarea.Ai lăsat liniştea adâncă să împletească soarele pe buze într-o iarnă în care crivăţul a încremenit totul.Apa a adormit în lac,peştele şi-a găsit somnul;doar tu îţi auzi muzica în suflet.Tinereţea îţi risipeşte notele;acum se geme în tăcere!
    Am întors obrazul pentru vise şoptind rugăciuni învolburate,”nădejdea îmi şoptea că nimic nu ne va despărţi”,dar eram martora carnavalului de sunete ce îmi veneau din trecut,care mi-au adus ecou fără voia mea.
    Aştern boabe de rouă pentru venirea unui nou rasarit,unui nou început.Voi juca cu ultima suflare dansul ce-mi încălzeşte sufletul,voi privi spre soare îmbrăcată în mătase iar surâsul tău îmi va deveni icoană.Umbre,penumbre…toate se vor pierde în ploaia fierbinte a cuvintelor,iar deşertul timpului nu îmi va mai arde tălpile.Voi renaşte pe muzica ta.
    Urlă sau cântă căci s-a stins chemarea,mi-e aproape fericirea pe file de calendar ce se topesc în palma mea.Esti un lup însingurat!Dă-mi singurătatea ca ofrandă şi creaţia va fi iubirea…”tic”…”tac”
                      Între gânduri şi moarte tu eşti otrava.Te iubesc şi asta a fost doar un început…

De Luana Albu