Când auzi cuvântul colonel desigur te duce gândul la armată! Dar când îl auzi în adâncul minei printre deţinuţi, departe de multe lucruri obişnuite, ţi se pare ceva anormal. Începusem lucrul imediat după ce terminasem şcoala profesională de mineri la cea mai îndepărtată mină a Întreprinderii Miniere Gheorghe Doja din Zlatna, Muncăceasca Vest.

Am fost repartizat la un abataj pe filonul 25, miner fiindu-mi baci Ion Pipa. Un miner vârstnic, vechi aurar pe care cei de la miliţie îl cunoşteau ca traficant de aur. După ce ne terminam de evacuat minereul din frontul de lucru, noi cei mai tineri eram trimişi să facem rost de vagonete pentru a încărca minereul în ele. Baci Pipa mi-a spus; mergi la domnul Colonel şi îi spui că ai nevoie de vagonete! Am rămas oarecum surprins! Care Colonel? Apoi mi-a explicat că cel care se ocupa cu împărţirea vagonetelor era un deţinut pe care toată lumea îl ştia de Colonelul.

Am mers la locul indicat de minerul meu şi m-am învârtit printre deţinuţii care erau la transport în subteranul minei. Nu am îndrăznit să întreb pe nimeni cine e Colonelul? Până la urmă m-am hotărât şi m-am adresat unui deţinut cu o statură impunătoare şi cu o cămaşă albă, am întrebat timid; dvs. sunteţi domnul Colonel? Tipul s-a uitat atent la mine şi m-a întrebat la rândul său; trebuie să fii de la abatajul lui moş Pipa, la care eu am dat doar din cap. Colonelul intuise că eram de la acel abataj fiindcă pe ceilalţi muncitori îi cunoştea.

Colonelul era dirijorul echipei de transport a deţinuţilor din subteran şi toată lumea asculta cu smerenie de comenzile date. I-am spus câte vagonete vrem să încărcăm după care am dat să plec. Colonelul m-a oprit şi m-a întrebat de unde sunt şi cum de m-am angajat la mină. La instruirea făcută civililor ni s-a spus că nu avem voie să vorbim cu deţinuţii doar strictul necesar.

Totuşi i-am răspuns Colonelului, iar acesta m-a întrebat despre regimentul din Fălticeni unde activase între cele 2 războaie mondiale. Am plecat şi cum frontul de lucru nu era departe m-am prezentat la moş Pipa să raportez ce am obţinut. Moş Pipa a râs şi atât! Asta mi-a declanşat un fel de curiozitate de a şti mai multe despre Colonel. Sincer nu ştiam pe cine să întreb! Când am fost anunţaţi să mergem după vagonete am făcut cunoştinţă cu alt deţinut care m-a întrebat dacă m-am speriat de Colonel. Asta m-a făcut şi mai curios.

Deţinutul era un băiat brunet, care se declara a fi ţigan din Giuleşti. Cum Rapidul jucase finala Cupei României în acel an 1961 am început să discutăm de fotbal, eu fiind un vajnic susţinător al echipei Petrolul din Ploieşti. Am început să prind curaj, dar cum timpul nu ne permitea să lungim discuţia ne-am despărţit. Rapid-istul meu mi-a spus că în viitor el ne va asigura vagonetele necesare cu condiţia să-i dăm în fiecare zi 2 ţigări. I-am spus asta lui baci Pipa, la care dumnealui a râs din nou!

Spre sfârşitul schimbului mai aveam timp de poveşti înainte de ieşirea din schimb, astfel că am ajuns şi la povestea Colonelului. Era cu adevărat Colonel dar având origini burgheze şi fiind participant la războiul antisovietic era condamnat la mulţi ani de detenţie. Atât la locul de muncă cât şi în colonia de muncă era respectat şi i se repartizau sarcini de educare şi supraveghere a colegilor deţinuţi. În echipa Colonelului nimeni nu contesta ordinele sale.Deţinuţii între ei se adresau doar cu apelativul; domnule!

de Mihai Leonte