Pașii mei rămân urme ale timpului trecut
Îmi amintesc toate zâmbetele ce-au dispărut
Pășesc încet pe plapuma ierbii cea glaciara
Și cu fiecare pas știu cât o să doară
Și o ceață ce te rupe și tot nu se ridică
Aproape că te sperie,aproape-ți este frică
Dar mai am puterea de-a găsi curiozitatea
De-a găsi ce-i bine in toata singurătatea
Și peste pădurea de argint din față,cu flori
Cad fragmente de spumă albă,rupte din nori
Este așa frumos și totusi…nu are sfârșit
Sunt doar poteci uitate ce duc spre infinit
Și mă arde dorința de a mă uita în spate
La tot ce-a fost,la priviri acum înecate
Dar ei m-au dat afară,ei m-au aruncat
Ei nu și-au amintit ce eu nu am uitat
Pășesc din nou pe marea de iarbă albă
Și la orizont apare prima creangă
Aici e granița cu totul ce va fi de-acum
Nu mi-am luat cum trebuie ultimul rămas-bun
Dar acum e prea târziu și nu regret deloc
Nu când în depărtare plouă cu flori de soc
Zâmbesc spre ceea ce de-acum va avea rost
Si las un val să cadă pentru ce a fost
Un vânt necunoscut în păr mi se-ncâlcește
În timp ce balade medievale îmi șoptește
Adio,voi,ce m-ați avut atâta timp
Rămâneți cu iluzia unui singur anotimp
N-a fost ce vroiam,dar nici ce nu am vrut
Și îmi ridic privirea spre un ultim început

De Arina Ary