Pe pasarelă fantasme elegante se plimbă agale
cu capu-n pământ
când le priveşti se închid în capsule etanşe
şi trec fugitiv
doar noaptea sufletele lor se ţin cuminţi de mână
şi nu le vede nimeni
se supun colţurilor întunecate
şi se feresc să nu adoarmă într-un vis

oamenii de pe strada mea dansează în ploaie
iar eu aş fugi dintr-un oft adânc spre tine

tot cerul se surpă în oglinda din mână
iar vântul râvneşte, trece prin mine
şi-un tremur lăuntric mă prinde, mă-ncarcă
c-o neputinţă stranie
şi-atunci aş ieşi ca un strigăt din mine
m-aş rupe de trup ca o umbră senilă
şi-aş făuri din haos un nou început

eu încă aştept să mă nasc.

De Mirela Aldea