Portret

De când m-am născut sunt cu un pas mai aproape.
am deschis ochii, durerea mă legăna pe picioare,
mă iubea ca o mamă ce şi-ar uita visele pentru pruncul ei,
mă iubea ca un bărbat ce ar culege stele de mare –
le-ar înşira pe nisip, sub forma unui cerc, pentru mireasa lui.
atât de pătimaş, de violent şi posesiv era fiorul ei;
nu a suportat niciodată oameni prin preajma mea.
mi-a alungat tatăl, mi-a îndepărtat mama,
nu a lăsat bărbaţii să se apropie de mine.
era suficient că desena râuri pe chipul meu, pe mine,
ce conta dacă erau din vina sau datorită ei?
durerea mă iubeşte cum nu a făcut-o nimeni niciodată,
necondiţionat, e mereu acolo, în gânduri, în fapte
şi în pleoapele mele umflate de nesomn şi plâns.
e cea mai bună prietenă a mea,
m-a pregătit necontenit pentru întâlnirea finală.
De când m-am născut sunt cu un pas mai aproape.

De Raluca Pavel

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 4 votes)
Portret, 4.0 out of 10 based on 3 ratings