Crezi că mintea iţi va linişti zbuciumu din suflet, de fapt ea te minte. te amăgeşte , dar cand te vei intoarce la ea, la suflarea acestui ambalaj…la iubirea pe care o transmite , vei cadea iar in melancolie,dar placuta-i melancolia asta îmbătata în iubire,aceste emotii care iţi inundă trupu ..şi care nu te lasă să respiri, să te pierzi în cotidian, ea te ţine strâns în lanţurile iubiri şi…of atât ii de bine, acesti mii de norişori care stau deasupra sufletului şi cu câte un trasnet iţi zbuciumă liniştea ..dar oare liniştea asta nu e deranjantă? Noi nu fugim toata viaţa după sentimente, nu noi suntem cei care le caută ? si ele ne primesc cu zâmbetul pe buze …atât de darnice încat noi luam cam mult din ele şi diverse tipuri incât se ajunge la contradicţie si asa apare neliniştea dureroasa. Tu minte mă calmezi ,dar oare crezi ca eu asta vreau?Acest calm egal cu mediocritatea, cu neştiinţa ?Eu vrea să invadez acest tărâm al iubirii…împlinite sau nu ..u poţi să imi oferi mie aceasta experienţă cu calmul şi logica ta? Ce sentiment puternic am trait …deşi u imi ziceai mereu ..nu e bine ,nu e logic, nu e pentru tine ..te-am învis şi ce victorie placută …inima mea a învins atatea motoraşe de raţiune, încât a devenit din ce în ce mai puternică şi a eliberat atâtea sentimente pure. Desfaceţi aceste lacăte ale raţiuni şi ascultaţi impulsu …această vibraţie luminată a sufletului…Iubire, ce cuvânt puternic, poate l-am folosit prea des şi în situaţii nepotrivite, poate din cauza asta pentru mulţi nu mai are aceeaşi forţă, dar ea este…este în această tastă pe care o ating, pentru că scriând aceste rânduri am pus iubire ..sentiment transmis de suflet ..de acest punct central al corpului ..oare înţelegem ce e cu adevarat sufletul?oare l-am dat uitării ?nu…este mereu doar că uneori se creeaza o ceaţă prea densă şi ne sperie acest întuneric încât ne agăţăm de orice fapt concret ,dar trebuie sa invăţăm să devenim orbi şi să simţim totul …să simţi ..şi după să gândeşti ..mereu ne întoarcem la ce simţitm, mai devrem sau mai târziu ..Tu linişte a nopţii îmi oferi lăcaşu perfect pentru a călători spre tărâmul inimii, ce vrajă creezi prin negura ta , imensitate liniştită ..u veşnică meditaţie ..Cerule ma bucur ca te mai superi uneori şi te tulburi pentru că astfel …nu îl mai văd oglindit în tine mereu ..şi imi mai alin dorinţa, nu …o mai dau uitării, pentru că alinarea ar fi decât una …care însă realitatea e departe de a mi-o oferi.Coboara cerule mai aproape de mine ..ca să fiu una cu tine, ca să ştiu că aşa am ajuns la el …. Îmi doresc atât de mult să te mai văd o dată, să pot să te privesc şi să pătrund prin lumina asta albastră în sufletul tău, chiar dacă acolo s-ar putea afla alt suflet, e placut să te văd fericit chiar dacă fericirea ta nu rezonează cu a mea ..Aş vrea ca lumina din privirea ta sa fie prelungirea luminii mele…poate că a fost …poate nu, am oare nevoie de cuvânt…barca spre tărâmul concretului, ca să îmi dau seama de adevăr?

De Iordache Mihaela