Jarul iubirii în iarna nemiloasă

Mă aflam în satul acesta uitat de lume și ningea dezlănțuit. Cerul așternea pătură peste pătură de nea pe pământ, copaci și case. Oricât de mult am fi iubit zăpada, ne temeam că totul se va prăbuși de greutate și că vom sfârși îngropați de vii!
Eram oaspetele colegei și prietenei mele, Gigica, liceeană ca și mine. Îmi dăduse ca de obicei camera imensă și albă, cu mere și gutui așezate într-un colț, pentru a parfuma odaia. La poartă trona fântâna cu cumpănă, pe fereastră puteam vedea pe cei care trec pe uliță.
Nu mai puteam ieși la săniuș pentru că fulgii mari ne intrau în ochi, părăseam încăperea pentru câteva secunde, să aducem lemne, apă sau alimente din pivniță. Iubiții noștri se aflau la 50 de kilometri de satul acela uitat de lume și de Dumnezeu. Lucrau la oraș, într-un combinat petrochimic.
– Te rog, du-te cu Gigica la noi, să vin la sfârșitul săptămânii să te văd! Nu te va mai iubi nimeni ca mine, mi-a spus Iulică. N-aș putea să îți fac rău și îmi voi ține toate promisiunile față de tine!
Rememoram cuvintele lui în timp ce nu se oprea din nins și mă gândeam dacă vom muri despărțiți, eu aici, printre străini, el la locul de muncă. Mi-aminteam cum mergeam la discotecă, dar el dorea să fie numai cu mine și atunci ieșeam afară din sală și mă ținea în brațe mângâindu-mă.
– Te doresc din tot sufletul! Ești atât de frumoasă! Te țin în brațe tremurând și poate tu mă crezi cel mai prost băiat din lume, dar nu vreau să îți fac ceva rău. Știu că tu vrei să te duci la facultate, iar când vei fi plecată, să-ți amintești că te-am lăsat să te duci, nu te-am legat de mine în nici un fel și să nu mă părășești! Vei întâlni băieți mai frumoși și mai deștepți decât mine, dar nimeni nu te va iubi cum te iubesc eu! Mi-aș da viața pentru tine!
Gigica a intrat ușor în odaie, tulburându-mi gândurile.
– Am venit să își spun că nu mai circulă autobuzele pentru că zăpada este cât casa. Asta este! Vom sta singure și ne vom uita la televizor. Nici la săniuș nu ne putem duce, nici la discotecă!
– Dar mi-a promis că vine și se ține întotdeauna de cuvânt!
– Nu fii copil, mi-a răspuns prietena mea! Crezi că lui Gelu nu îi este dor de mine? Tu nu înțelegi că nu circulă nicio mașină, iar ei doi nu pot merge prin pustietății, să ajungă aici unde și-a înțărcat dracul copiii?
Știam că avea dreptate, de aceea argumentele ei depășeau puterea mea de înțelegere. Eram o adolescentă răsfățată, obișnuită să mi se îndeplinească dorințele și să fiu admirată de cei din jur.
– De fapt, la discotecă de ce crezi că nu ne ducem? Pot ieși lupii la noi din păduri. Roagă-te la Dumnezeu să nu vină, că li se poate întâmpla ceva cumplit de rău!
Mama ei ne-a chemat la masă. Puiul cu tăiței și friptura au fost geniale. Am băut apoi puțin vin și în timp ce spălam vasele și curățam porumb aruncam un ochi la televizor. Era „Steaua fără nume”. Concura Loredana Groza, blondă, inocentă, cu codițe. Cânta cu atâta dăruire, încât mi-am dat seama că vom mai auzi de ea, am spus lucrul acesta tare, am pariat pe cariera sa, iar ei mi-au dat dreptate. Ne simțeam ca într-o familie împreună, dar în inima mea se înfipsese un ghimpe: Iulică nu va veni! Nu era frumos, dar îmi plăcea să vorbesc cu el și să mă alinte. Era brunet până la extrem, încât ai fi zis că este de culoare și avea un nas foarte mare.
– L-ai ales pe Iulică pentru nas, râdea adesea de mine Gigica.
Între noi era însă cea mai curată dragoste din lume!
Ne uitam deznădăjduiți cum continuă să ningă. Am mâncat mere și pere, am spus glume și am povestit, apoi ne-am dus la culcare. Era o sobă imensă în camera mea. Am sta mult timp rezemată de ea în întuneric, regretând că forțele naturii se împotrivesc întâlnirii mele cu Iulică.
M-am culcat ca un copil supărat și am dormit în reprize. Când mă duceam la geam vedeam cum ninge prăpădind. La miezul nopții, când somnul mă furase am auzit bătând în ușă și strigând:
– Deschide, iubito, că am înghețat!
Iulică și Gelu veniseră pe jos, 50 de kilometri, să ne vadă. Era înghețat. M-a luat în brațe și m-a sărutat, Gigica a apărut și ea din camera ei, sărind în brațele lui Gelu.
– Doamne, să veniți voi atâta drum pe timpul ăsta?! N-au ieșit lupii la voi?
– Nu am putut să scap de nebunul de Iulică, îi răspunse Gelu iubitei sale. Mi-a spus că i-a promis solemn Elenei că va veni și că nu vrea să o dezamăgească!
Vreme de mai mulți ani, Iulică nu m-a dezamăgit. Apoi viața ne-a despărțit, dar de cîte ori ninge dezlănțuit rememorez seara aceea de iarnă în care m-am simțit ca o regina.

De Elena Stan

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.5/10 (12 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 6 votes)
Jarul iubirii în iarna nemiloasă, 7.5 out of 10 based on 12 ratings
  • horia crios

    Eu nu cred că este în totalitate reală această povestioară; este mai degrabă un cumul de evenimente auzite de la alţii sau trăite de alţii, care au fost unite prin semnătura autoarei.
    Doresc doar să subliniez un anume aspect vizând acurateţea sufletească a unei persoane, indiferent de ce gen este:
    AMINTIRILE MACULEAZĂ SINCERITATEA SENTIMENTELOR !
    Vezi finalul lucrării de mai sus.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
  • Elena Stan

    Da. De obicei scriu inspirandu-ma din realitate.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/10 (4 votes cast)
  • Simpatica povestioara, e reala?

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.7/10 (3 votes cast)