Crezând că mi-a murit iar poezia,

Am vrut durerii capăt să îi pun,

Crezând că a venit amară ziua

Când nu mai am nimic lumii să-i spun.

Crezând că mi s-a dus şi gingăşia

De-a scrie versul dulce şi firesc,

Am vrut să fiu doar una cu uitarea,

Cu ea s-adorm şi să mă contopesc.

Crezând că n-oi rămâne-n amintire

Cu nicio poezie, niciun vers,

Am vrut să sting şi ultima privire

Şi să m-arunc în largul univers.

– De ce să crezi că am murit? îmi spune

Atuncea poezia-mbietor,

Alungă tu întreaga-amărăciune,

Din suflet niciodată n-o să-ţi mor!

de Catalina Trifoi