El-“timpul”, ea -“spaţiu”

Gara este punctul de întâlnire între timp şi spaţiu, este reprezentarea perfectă a liniarităţii timpului. Acelaşi spaţiu este prezent, trecut şi viitor în acelaşi timp. Pentru ea..cea care ramane in gara acel loc este prezent , pentru el care a plecat este trecut şi posibil viitor, acelaşi timp este prezent, trecut şi viitor prin prisma minţii şi a spaţiului. Gara este spatiul şi timpul celor mai intense trăiri: fericirea reîntâlnirii, dorinţa revederii, emoţia unui nou început, calvarul unui sfârşit, o despărţire mult prea crudă şi timpurie, o aventură, acasă, depărtare, agitaţie, lacrimi, iubire…acelaşi loc …în acelaşi timp o imensitate de emotii şi gânduri ….gânduri care provoacă furtuni, care zburd precum cum fluturii , care ard precum lava unui vulcan, gânduri materializate prin lacrimi, gânduri ce aduc ca final un zâmbitor curcubeu. As realiza cea mai bună expoziţie dacă aş fotografia oamenii în aeroporturi şi gării , aş putea compune o viaţă într-o singură zi, cu al ei început şi sfârşit….noi oameni suntem facuţi cu un început şi un sfârşit şi întodeauna vom alerga după noi începuturi …dar aici apare paradoxul ,pentru ca aşa cum sfârşitul nu poate exista fără început, nici începutul nu exita fără sfârşit ,şi asa apare suferinţa ….dar cum să apreciem bucuria dacă nu cunoaştem fericirea…Viaţa se bazează pe legea compensaţiei …plus cu minus, ying şi yang, iubire şi ură…
El timpul …ea spaţiu …Timpul a fost mereu …timpul este şi va fi o creaţie a mentalului…dar timpul, el nu poate exista fără spaţiu ..asemenea a doi indrăgostiţii…ar fi doar acum …mereu ,însă la întâlnirea cu timpul este aici şi acum , aici ,dar atunci ….aici –viitor , acelaşi aici, dar cu valenţe diferite , valenţe ce pentru un îndrăgostit poate să însemne o viaţă, deşi în realitatea comună este doar o zi …Pentru un copil în frig , o zi înseamnă o eternitate, pentru doi îndrăgostiţi , o zi pierdându-se în braţele celuilalt este doar o clipa …relativitatea lui Einstein.
Relativitate ce am simţit-o într-o gară …aşteptându-l pe el …Se anunţă o întârziere de 15 min …15 min ce mi se pare că durează o zi întreagă..acest sfert de oră academică îmi creează în stomac fluturi ce fac jogging. 15 min în care spaţiul şi timpul meu se va întălni cu spaţiul şi timpul lui şi va fi doar un acum , un minunat acum.
Am plănuit această întâlnire de un an , acum un an când eu am fost “spaţiul” , iar el “timpul” . Eu am fost mereu acolo , în locul meu natal, unde totul era trist şi monoton …pana cand el,” timpul “, veşnic călător a ajuns şi în spaţiul meu . Ne era destinat să ne întâlnim ..tot într-o gară, ceva m-a împins în ziua aia de 15 , începutul spaţiului şi timpului nostru , să iau aparatul şi să plec în gară pentru a picta cu obiectivul meu un minunat tablou de emoţii. Era primăvară ce aduce mereu noi începuturi o dată cu evoluţia firului de iarbă …..Am ajuns în gară …m-am aşezat într-un colţ şi am aşteptat ca trăirile ei să se întânească cu obiectivul meu : imortalizez doi îndrăgostiţi ce îşi zâmbesc de la distanţă , a căror zâmbete abia aşteaptă să se contopească, văd o mama ce-şi sărută copilul şi lacrimile işi fac uşor loc pe chipul ei, o mama iubeşte necondiţionat şi ştie că puiul ei trebuie să-şi găsească al ei timp şi spaţiu. Acest spaţiu este haina celor fără adăpost, a căror faţă este imbobilă, nu exprima nimic…nimic rau,nimic bun,nimic frumos, nimic urat. Merg mai departe prin acest spaţiu şi îl văd pe el …o faţă mult prea tristă şi debusolată, privirea era atât de pierdută…cauta o privire care sa-i spună ca totul va fi bine. L-am fotografiat şi acesta a fost factorul de întâlnire al spaţiului şi timpului. El suferise un sfârşit şi a căutat doar să fugă de amintirea frumusului început, aflasem că se urcase în primul tren şi …ajunsese astfel la mine . Trebuia să ne întâlnim atunci şi acolo.
Am petrecut o minuată zi cu acest timp călător pe malurile mării, memorând viaţa lui cu trecut, prezent şi viitor.Am descoperit misterul dintre noi, pentru că ceea ne-a atras a fost misterul şi nu asemănărarea. O zi care la răsărit avea să-şi piardă vraja, el avea să se întoarcă la spaţiul lui .
I-am admirat mainile, minunată creaţie , atătea linii trasate …fară vreun efort. Pentru că , pe chipul nostru liniile sunt trasate de trecerea anilor, de experienţele placute şi neplacute, în schimb mainile ..se nasc cu această traiectorie …mainile lui cu minunatele degete lungi si calde , ce o data ce ating clapele pianului exploadeaza prin comori ale sunetului, sunet ce este sunetul inimii lui. Am închis ochii şi i-am simţit trăsăturile chipului , sculptând parca din nou imaginea lui cu mainile mele. Imaginile se pierd în timp , însă opera recreată de tine, niciodata. Aşa el a intrat în eternitate aminitirilor mele. În intunericul creat am reuşit să-i simt prezenţa, cu toată energia lui, un moment în care cuvintele s-au pierdut şi a rămas doar suflarea noastră. Aveam nevoie de această manifestare, eram prea obosită de cuvinte. Astfel eu am devenit timp, iar spaţiul n –a mai fost …
A trecut un an de atunci şi dorinţa a crescut, multe scenarii a regizat inima mea şi uite că acum avea să ne reîntâlnim…
Însă , urma să-mi dau seama ca eu, “spaţiul” am ramas aceeaşi …aceleaşi coordonate ale inimii, însă el,” timpul” , îşi regăsise spaţiul pierdut. Aceeaşi gară avea să-mi aducă sfârşitul când tot ea îmi adusese începutul, pentru ca în final să se formeze un cerc al trăirilor.
M-a strâns în braţe, aceea îmbraţişare pe care o aşteptasem de o veşnicie, veşnicie ce pentru el era doar un an fizic. În faţa acestui gest nu ai altă alternativă decât să laşi armele jos şi să te eliberezi. O îmbraţişare ce a urmat cu o fraza mult prea crudă pentru timpul meu …trebuie sa-ti prezint pe cineva ….un alt spaţiu…Prezentul meu nu a fost pentru el decât un simplu trecut, pentru el -“timpul”, era mult mai important un spaţiu acum şi nu atunci.
Acum gara mi se pare doar un loc trist ….am ramas doar eu ,”spaţiul “, pentru că timpul e doar un călător.

de Iordache Mihaela

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.3/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
El-“timpul”, ea -“spaţiu”, 4.3 out of 10 based on 3 ratings
  • Mariya

    Foarte frumos!Am studiat mult lucrari filosofice si iubesc temele “logos”,”eros”,”cronos” mai ales cand se creza o punte la care face posibila intalnirea acestor concepte.Imi plac foarte mult ideile tale legate de acest subiect!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • mihaela

      ma bucur ca ti-a placut, eu nu am citit nimic din filosofie :)),dar se pare ca am ceva antecedente filosofice:))

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alex

    Foarte interesant concept (el timpul ea spatiul) dar de la un moment dat, prea multa filozofie

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • mihaela

      da…devine uneori obositoare filosofia ..si de multe ori nefolositoare

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • mihaela

    de fapt era…”dar cum sa apreciem bucuria daca nu cunoastem tristetea” si sub claritatea zilei observ si cateva greseli pe care oboseala noptii nu mi.a permis sa le vad:)si de aceea as vrea sa-mi cer scuze pentru acestea.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)