Muncind împreună cu deţinuţii aflam de la ei tot felul de povestiri cu întâmplările care îi aduseseră la statutul de condamnaţi. O astfel de povestire fiind ,,metoda suveica”! Prin această metodăse organiza un grup care vindea un obiect de ocazie. Datorită acestui sistem ajunsese la ,,mititica” şi Sturzu cu o parte din grupul său. Locul lor de acţiune era Gara de Nord din Bucureşti.

Vânzătorul din grup ieşea la rampă de
obicei cu un ceas de marcă gravat cu un nume pe capac, lucru ce nu era greu de
realizat. Se trecea la căutarea clientului printre călătorii din sala de
aşteptare. Racolatorul intra în vorbă cu unii dintre călători, iar după ce
aflau cam cu cine avea de a face pleca îşi anunţa grupul cu informaţiile
culese. Vânzătorul era trimis spre viitoarea victimă cu o poveste bine
ticluită, cum că a pierdut bagajele şi trebuia să plece urgent cu trenul
următor, întotdeauna se indica direcţia unde mergea şi cel racolat. Preţul
solicitat era destul de minor, aşa că de cele mai multe ori se găsea o victimă.
După ce vânzătorul scăpa de obiect dispărea sub pretextul că merge să-şi
cumpere bilet, dar pleca din zona unde se încheiase tranzacţia.

Cumpărătorul
îşi admira achiziţia, dar spre surprinderea sa auzea în difuzoarele gării că
s-a furat un ceas cu semnalmentele ceasului pe care îl avea în mână tocmai el,
cumpărătorul. Imediat reclamantul însoţit de un miliţian intra în sala de
aşteptare pentru o aşa zisă percheziţie. Se începea un control al bagajelor mai
departe de cel cu ceasul, asta pentru a nu se strica farmecul descoperirii.
Dacă cumpărătorul era mai slab de înger sau un om cinstit se prezenta la echipa
încropită şi arăta ceasul. Rolul miliţianului ,,cumpărat” deci inclus în grup,
era acela de a media între cumpărător şi aşa zisul păgubaş! Dacă realul
cumpărător renunţa la obiect, în speţă ceasul, cazul era rezolvat! În cazul că
nu renunţa era chemat să dea nişte declaraţii şi era ţinut până se apropia ora
plecării trenului său, când se înţelege renunţa la obiectul cumpărat. În acest
timp aşa zisul păgubaş îl acuza de furt şi câte altele.

Dar aceste fapte nu
puteau merge la infinit şi s-a găsit unul ,,tare de cap” şi a mers mai departe
reclamând cazul mai sus! Atunci s-au început cercetări mai atente şi grupul a
fost dat în vileag, ajungând la închisoare doar o parte din grup. Sturzu picase
odată cu grupul şi avea de executat o pedeapsă de 10 ani muncă la mină, unde se
ceruse de fapt pentru că se câştiga condiţionalul bun, adică pedeapsa era
redusă funcţie de munca depusă în subteran. Aceasta este una din povestirile
auzite.
autor Mihai LEONTE