Hei, TU…

Niciodată
-
Nu a fost ca în poveștile în care intodeauna există o prințesa frumoasă salvată de
un făt frumos, totul își avea sâmburele în simplitatea complicată

"
" ,nu am crezut că voi putea să spun te iubesc, fără a mă prefaceși fără a-mi dorii
ceva în schimb,sifără a mi atinge scopul_și fărămulți de "fără". Dar am avut norocul
sau nefericirea, să întâlnesc sau să pierd;prima sau ultima iubire...Atâtea
repetiții de ce? mâna îmi tremură,la fel cum îmi intră în fibrilații întreg corpul
când mă gândesc la cât de infectată am fost cu dragoste,și nu cu acele cuvinte
suprasolicitate "te iubesc".Hei TU, m-ai făcut să știu cine sunt eu! și totuși TU,de
ce ai fost atât de crud? ;a unor oameni poate comuni, de mulți considerați mediocrii
sau proștii pe care cei destepți îi pot manipula. Nu știu,dacă a fost dragostea pură
în care alb și rozse regăseau în fiecare clipire a lui, a mea... poate noi eram
înconjurați de atât mult negru,încât atunci când aveam ochii închiși ne vedeam doar
chipurile mucegăitede fermentarea sentimentului. Eu, oarecum protagonistă și
 el mai mult sau mai puțin personajul în jurul căruia s-au rasfrans întregile mele
acțiuni_cu tot cu lacrimi... însă cine a fost pionul sacrificat? fiindcă eu,nu știu
dacă am fost personajul principal; dar am fost nebunul. Când pritenele mele
plangeau din dragoste,decădeau întru totul în fața mea: " dragoste? la vârsta asta?
nu sunteți majore și visați iubiri de telenovele? sunteți deplorabile,nu există
dragoste, doar atracție fizică și atașare de o persoană de sex opus, iar în alte
cazuri același!" "Insensibilo!" replicau ele.Mergeam mai departe amuzata,neștiind
că aveam să aflu că mă apropii de ceea ce avea să mă împlinească și să mă
degradeze; l-am văzut. Un băiat deloc frumos, și poate neatrăgător însă singurul
care avea acel mers vertical care îți dă senzația că niciodată nu îi va fii teamă
de "farmecele" tale...pe care le vei activa ca să atragi atenția. De aceea nici nu
am încercat.Ne-am
 întâlnit mai târziu într-un parc pustiu la sfârșitul verii, mă plimbam bezmetic
prin oraș,cu telefonul în mână, încercând să scriu un mesaj corect. M-am împiedicat
și nu am căzut ca în filme ca să vină el să mă ajute, dar am înjurat numai cum o
domnișoară nu o face, iar el s-a ridicat de pe bancă,a venit în fata mea și m-a
sărutat_primul meu sărut...intodeauna a făcut ceea ce a simțit fără să îi pese că
era nesimțit;ce aromă a avut primul meu sărut? păi,nu am apucat să savorez prea
mult din el fiindcă țineam prea mult laorgoliul meu si l-am impins. Așa a început
calvarul din care am ieșit mult mai repede decât ar crede oricine. Ai vorbit atât
de urât,că trebuia să îți astup gura!"Candl-am privit zâmbea, insa pe fața mea era
o grimasă și am început să înjur din nou, ca să mă mai sărute o dată și bineînțeles
că după, iarl-am impins. "Ai vorbit urât!" din nou am vorbit așa urât,cum
 spunea el...Apoi a inceput din nou să-mi frământe buzele trandafirii de copil
obraznic," ideea e că nu o să fac niciodată ceea ce spui tu! un nimeni! "Sunt
prietenul tău!"a replicat in timp ce imi privea ochii,"Nu!",darm-a luat de mână și
a spus " Hai să numărăm țânțarii!", iar eu" Uite 2..." Așa a pornit relația
noastră,și ce ne mai plăcea să numărăm țânțarii! Poate ar părea un comportament
ușuratic, sau de condamnatinsa presimțeam că ceva nu va merge bine, și voiam să
profit cât pot. Aveam să plângem amândoi și totul din cauza vorbirii mele
spurcate,care a dus la o poveste de dragoste. Mă trezea în fiecare dimineață, îi
lua mult timppână mă făcea să cobor din pat pentru a pleca la școală, de multe ori
fiind nevoit să îmi cânte .-
Amândoi fashionisti convinși, stând la telefon să decidem cu ce să ne îmbrăcăm,
chiar dacă urma să ne vedem doar noi doi. Nu am fost niciodată a lui, și el
niciodată nu a fost al meu
-Hei Tu, doar Tu m
O dată
Cât de frecvente sunt accidentele rutiere? dar de câte ori te gândești că unu dintre
ele te va afecta pe tine?
-Hei Tu, acum de ce nu îmi mai cânți? și tot mă lași să dorm? ,amândoi eram ai
nimănui care numărăm țânțarii. Dormeam împreună...dar la telefon , îi auzeam
răsuflarea și asta mă liniștea, când aveam coșmaruri ne trezeam unul pe celălalt și
ni le povesteam; am și sforăit de la răceală, dimineațacând am plecat la școală l-am
găsit în fața blocului aducandu-mi pastile.ă puteai obliga să iau medicamente! de ce
a trebuit să nu o mai poți face? am mers să facem cumpărături, iar vânzătoarea ne-a
făcut un compliment."Nu este prietenul meu este fratele meu mă bate în fiecare
noapte!"spuneam eu fara rusine;" Fratele ei vitreg, o bat că a fugit de acasă 3
zile!" ,femeiaarâscu noi_știa că mințim,știa că e jocul copiilor ăstora doi,care se
iubesc mult. Nebunia are limite? ne trebuia un psihiatru pentru inimile noastre, să
le lege și să le închidă într-un ospiciu să fie hrănite cu medicamente halogene,
 să stea cuminți și să nu se zbată, să nu lupte, să nu moară...Ne certam în fiecare
zi, dar fiecare ceartă ne apropia și mai mult...știam că atunci când strâmbă din
nas îi displace total acel ceva, chiar dacă părul îi stătea răvășit știam că se
chinuise o jumătate de oră să îl aranjeze , știam că îi place de mine când eram
microbistă, știam că i-ar plăcea să doarmă cu mine în brațe, știam că renunntase de
multe ori la demnitate pentru mine, știam că mă iubește fără să fie nevoiTsă-mi
spună, și el știa că îl iubesc...chiar dacă nu i-am spus niciodată. Prima mea
iubire_el a fost, a început brusc și s-a terminat la fel. A fost o iarnă
plângăcioasă... tu ai făcut-o atât de plângăcioasă.. stai la televizor, te uiți la
știrile de la ora 5 și auzi de un carnagiu pe stradă, te închiniși nu știi a cui e
carnea... Deodată am auzit decât județul "X", era județul meu...îl sunam, nu
 eram agitată, încercam să fiu calmă nu avea cum să fie el, nu avea cum dar a avut
cum. Ironia vieții? la autopsie au spus că avea cancer la colon,"lăsați doamnă
poate e mai bine așa!".Chipul lui imprimat în fiecare colț al minții mele, gustul
lui îmi contracta fiecare nerv, mângâierea îmi calma fiecare simțământ de
răzvrătire. Hei Tu!Prima iubire... lacrimile mi se rupeau din ochi, și voiam să
-
-
--i scot să nu văd sicru, surdă am vrut să fiu să nu aud plansete, mută ca ultimele
cuvinte să-i fii rămas adresate lui. Am paralizat în mine, și am început să-mi ardă
rinichii și ochii, și gura, să-mi țiuie urechile și să-mi tremure mâna...EL era
chackra mea,iar eu am rămas fără sufluldin interior. L-am urât că îl iubeam așa de
mult, unii mă priveau cu admirație, eronat, eram o ființă slabă... Morfina îmi
încălzea trupul și fumul de țigară ce îl scoteam firișoare,firișoare pe nări. Dar
cred că așa e prima iubire, dai totși la un moment dat o pierzi în flori și în
mireasma lor, pe autostradă în mașină, sau în brațele altei persoane, sau în
leagănul Domnului. De ce plecase la București? să-mi cumpere cadou de Crăciun,
pentru mine ,copilu. Hei Tu, hai să numărăm țânțari! Hei Tu, te înjur! Hei Tu..  

de Vladucu Oana
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)