Corzile chitarei se mişcă
nervos,
un sunet alb şi colţuros îi
atinge timpanul.

Stă în faţa lui fără să ştie
ce va urma.
A ajuns la el întâmplător,
poate chiar instinctiv.
Nu se aştepta ca, în miez de
noapte, el să îşi strunescă chitara.
vroia altceva, poate
aşternutul, poate o cafea.
Dar nu asta!
Şi nici măcar nu era o muzică
plăcută, iar ea,
ea,
ea îşi pierduse deja ideea de
orgasm-asternut.
Dintr-o dată, fără ca el să o
vadă, îşi întinse gâtul
şi îşi proiectă privirea pe
fereastră.
Începuse să ningă.
Doamne, se minună ea,
ninsoare în octombrie!
Se ridică, fără să îşi dea
seama ce face, şi începu să danseze.
Nu pe muzică.
Nu.
Ci pe răpăitul halucinant al
fulgilor
care se topeau lovindu-se de
geamul ferestrei.
El se oprise demult din
cântat,
ea continua să danseze.
El şi-a făcut o cafea şi s-a
băgat în aşternuturi,
ea continua să danseze.
El adormise deja când
ninsoarea s-a oprit, iar ea,
ea,
ea aţipise extenuată în
fotoliu.

Daniel GS