IULIA

Noiembrie. Zgribuliţi, călătorii urcau în tren. Pe geamul de la vagon, imaginile se
succedau cu repeziciune. La fel şi gândurile mele. Era o nouă

 provocare şi, ca
întotdeauna, cu aceste prilejuri, îmi putea surâde şi şansa unor noi cunoştinţe ori
a vreunei noi muze... 
Vântul adia cu putere scuturând rece şi tăios şi ultimele frunze ce se încăpăţânau
să rămână suspendate în copacii goi. Gonit, parcă şi el, de frigul toamnei, trenul
alerga cu repeziciune pe şine, slalomând ca un schior iscusit printre dealuri,
grăbit parca, a mă aduce înaintea destinului şi a ei...
Ajunsesem mai repede şi căutam să mă acomodez situaţiei... Invitaţii şi gazdele
prinseră a socializa şi cu toţii păreau încântaţi şi curioşi...Ochii mei fuseseră
captivaţi însă de o femeie tânără cu privirea amuzată şi uşor absentă. 
Mă uitam la ea, cum îşi aprindea, drăgălaşă, ţigara şi cum începuse a mă studia.
Începuse un joc la distanţă între noi doi... Am încercat să o păcălesc şi pentru
câteva clipe priveam amuzat la picurii de ploaie de pe geamul restaurantului...
Participasem la un simpozion literar cu o lucrare de proză scurtă unde reuşisem
să-mi fac noi prieteni şi să o cunosc pe Iulia. 
Ochii ei frumoşi, verzi şi trişti mă captivau. Cu un mic ajutor din partea
organizatorilor reuşisem să-i aflu frumosul nume şi să schimbăm primele impresii.
Când a aflat că sunt scriitor debutant, zâmbi melancolic şi îmi propuse, ca după
ce-şi va termina ţigarea, să ieşim în ploaia maruntă. Cum era destul de cald în
încăpere, am dat curs invitaţiei încântătoarei fete şi am răspuns provocării, dorind
să ies un pic la aer curat şi să scap de privirile curioase ale celor din jur...
Imi privi ceasul, vechi camarad, al cărui minutar se oprise la o ora matinală...
 In frigul toamnei până şi timpul îngheţa vroind parcă a păstra intacte şi unice
acele clipe cu Iulia....
Cum, până să înceapă simpozionul, apreciai că mai erau cateva ceasuri bune, ne-am
hotărât amândoi, să hoinărim prin micuţa localitate de munte, şi să-i descoperim
străduţele, totodată, descoperindu-ne unul pe altul...Ploua mărunt şi des...Iulia mă
luă de mână şi, copilaroasă, îşi scutură parul lung,  privind îmbufnată la cerul
posomorât... “Dacă va mai ţine ploaia... va mai ţine!...asta e !” parcă vroia să-mi
spună...... Îmi zîmbi făcându-mi şmechereşte cu ochiul, se ghemui la pieptul meu şi
pornirăm la pas să ne plimbam...Imi spuse câteva secrete despre ea şi participarea
ei la simpozion, eu am făcut la fel şi ne bucuram ca doi copii că, printr-un
miracol, ni s-a permis, să ne aflăm în atare condiţii...
Iulia era radioasă ca o rază de soare pe cerul mohorât de toamnă. Era basarabeancă
ca origine, studentă în anul 3 la actorie şi venise aici cu mentorul ei, profesorul
Cenuşe şi cu caţiva colegi, să susţină o scurtă reprezentaţie din Blaga...
Cum ploua mai tare, ne adăpostirăm zgribuliţi sub o terasă, iar apoi, la o cafenea.
Se distra, că nu fumez, reproşându-mi, că toţi scriitorii au câte o patimă, o
meteahnă, un moft,o muză ceva care să-i captiveze şi încerca să mă descoase, să afle
care este patima mea. I-am spus ca sunt la început de drum şi deci şi patimile înca
nu ma cuprinseră,chiar aşa, cum şi-ar fi dorit sau imaginat... Provocatoare, şi
dorind să mă incite, mi-a oferit, atunci, amuzată, ţigara pe jumătate arsă. Am
privit filtrul înroşit de rujul ei... Mă îndemna să răspund provocării... Am tras un
pic şi, întrucât fumul m-a cam înecat, am tuşit încetişor. “Ţi-am spus, că nu mă
pricep să pufăi !” i-am spus prinzându-i mâinile mici, căuş într-ale mele..Am râs
amândoi de neştiinţa mea... Mă sărută aproape instantaneu, i-am simţit buzele moi,
cedându-mi încetişor. Era atât de fragilă în braţele mele...
Seara se lăsă peste oraş şi luna răsări pe cer venind grabită la întalnirea cu
soarele. Ne apropiarăm de clădirea teatrului. Mâinile noastre împreunate se
despărţiră încetişor şi ea alergă în culise pentru a pregăti, împreună cu colegii
actori, scurta scenetă.
Începu şi spectacolul. Privirea ei ma căuta înfrigurată între spectatori iar jocul
ei era extraordinar. Nu-şi dezlipi ochii de locul unde stăteam... Am ieşit aproape
de final şi i-am luat un trandafir roşu de la o florărie, care spre norocul meu o
mai găsi deschisă.
Am prins momentul final al scenetei şi privirea ei superbă , radiind de fericire. Am
urcat cuprins de un elan nestăvilit pe scena şi i-am oferit în aplauzele asistenţei
trandafirul... M-a prins între braţele ei şi şi le-a încolăcit de gâtul meu,
sărutându-mă cu foc... Era teribil de bucuroasă...
Urmă apoi decernarea premiilor iar eu câştigasem premiul întâi. Am privit-o de pe
scenă cum îmi face grăbită cu mâna şi îmi lasă pe scaunul ei eşarfa ce o purta la
gât. Ochii mei căutau cu insistenţă ochii ei. Imi mai trimise o sărutare de pe
vârful degetelor, apoi ieşi în noapte...
Eram triumfător dar nu eram cu ea. Ea nu mai era lângă mine spre a sărbători aşa cum
trebuia...Am poposit din nou în localul unde petrecusem câteva clipe împreună,
ţinând în mână eşarfa ei. Un parfum suav mă făcu sa închid ochii spre a-i vedea, fie
şi-n vis, chipul drăgalaş...A fost ca un vis...In scrumiera stinsă găsi ţigara cu
urmele rujului ei. Am zâmbit mohorât...
            A doua zi la ştiri, vestea unui groaznic accident de microbuz care curmă
viaţa unor tinere talente în actorie, făcu înconjorul ţării... Ţineam în mână eşarfa
ei, deasupra pământului rece şi mut, cerând printre lacrimi, un răspuns....

de Cristi Chisu
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)