Prima iubire.. de Svetlana Botnariuc

 …Cînd am deschis întîi ochii ei stăteau
cuprinşi deasupra mea. Degetele le erau îmcleştate şi tremurau ambii de emoţii.
Nu-mi amintesc, dar sunt sigură că anume aşa a fost. Pentru că primele

amintiri, care ar fi trebuit de atunci să se şteargă, sau cel puţin să-şi
piardă din strălucire, îmi redau şi azi cele mai tari retrăiri. Eu eram prea
mică pentru a putea întelege, de ce cînd eu intru în odaie ei repede se
îndepărtează unul de altul. De ce sărutările şi le dau pe furiş? De ce se
cuprind cînd cred că eu nu-i văd? Şi totuşi cînd întelegeau că i-am văzut se
priveau şi îşi zîmbeau cu subînţeles, îşi căuta fiecare de treabă dar o vedeam
că ea radia, iar el o privea şi pe faţa lui se citea fericirea. În acele
momente şi eu mă simţeam la fel de fericită, pentru că ambii mă luau în braţe
şi începeau a dansa cu mine prin casă. Da, da..... prima iubire am văzut-o la
mama şi la tata. O iubire atît de frumoasă încît m-a făcut ca să-mi doresc de
copil să am şi eu parte de un suflet pereche care să mă înteleagă din privire.
Prima iubire pe care am văzut-o, a fost una adevarată. Din fericire o pot vedea
şi azi la fel de vie dar totuşi mai profundă ca atunci la început.
        Azi m-am dat jos din pat cu o supărare
în suflet pe care nu mi-o pot explica. Afară noaptea se încununa cu ziua, iar
fulgii pe care i-am admirat seara cum se aştern, cad pînă acum. Este o dimineaţă
ca multe altele. Ies din odaie iar mama,mama este ca atunci, ca în primele mele
amintiri, cu o privire jucăuşă şi radiază. Cît mă bucur că timpul nu a putut sa
şteargă căldura din ochii ei. Văd pe masă un buchet mare de lalele şi îi
înteleg privirea. Brusc îmi amintesc că azi este 14 februarie, ziua iubirii.
Vai, cît mă bucur pentru ei...
       Primul meu gînd: „Oare cel ce îl iubesc
mă va felicita?”  Da, înteleg că relaţia
noastră a luat o pauză, dar totuşi... 
        Undeva în adîncul sufletului simt că nu
va fi aşa. Dar speranţa? Cu ea ce să fac? Ea face ca de undeva din interiorul
meu să se audă o voce care spune mereu: „încă nu e seară, încă nu e tot
pierdut”. Fără să-mi dau seama mă trezesc cu ochii înlăcrimaţi. Ce mult aş vrea
ca aceasta iubire să fi fost ca acea pe care am vazut-o atunci cînd am deschis
ochii pentru prima oară. O iubire care să dureze peste ani şi ani. Imediat mă
cuprinde o linişte şi o pace lăuntrică care pare a fi nemărginită. Acelaşi glas
din interior deja spune altceva: „Dacă mă caută azi atunci se merită de luptat
pentru această iubire, iar dacă nu atunci poate mai bine de îngropat aceste
sentimente?” Gîndurile grele dispar. Mă bucur că mama a simţit sărbătoarea în
culori. Măbucur pentru cei care au iubirea lîngă ei şi sper că şi ei cîndva se
vor bucura pentru mine. Speranţa se aude din năuntru:”Poate chiar azi!”.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (6 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 2 votes)
Prima iubire.. de Svetlana Botnariuc, 7.0 out of 10 based on 6 ratings