– De ce nu-ţi mai strălucesc ochii?…

Îl priveam poate pentru a miliarda oara. Îi invaţasem chipul pe de rost. Buricele degetelor mele cunoşteau fiecare contur al feţei sale. Acea faţă perfecta, de zeu grec. Apollo al meu… ori Adonis, muritorul de care se îndrăgostise însăşi Afrodita. Părea că nu imbătrâneşte. Rămăsese la fel ca în urmă cu 5 ani, când il cunoscusem. Perfect!…

– Poftim?….

Nu-mi auzise întrebarea. Probabil nu fusese atent. N-am repetat nici eu. L-am privit cu mai multă atenţie. Clipea rar, oarecum leneş; buzele pline erau îngheţate într-un început de zâmbet; îşi dusese mâna dreaptă la tâmplă, semn că se gândea la ceva.

M-am ridicat de pe covor, unde stătusem tolănită până atunci şi m-am îndreptat cu paşi mici către pat. Liniştea perfectă din cameră era perturbată doar de trosnetul plăcut al lemnelor din şemineu. Lumina roşiatică a soarelui care apune răzbătea prin ferestrele mari, odihnindu-se pe trupul lui, făcându-l să sclipească ireal.

Un tremur uşor mi-a cuprins întreg corpul. Mă simţeam  ca şi cum o flacăra se aprinsese în interiorul meu. De la inimă, sângele urca şi cobora cu o viteză nebună, ameţindu-mă. O amorţeală plăcută, îmbinată cu un uşor gol în stomac îmi demonstrau, încă o dată, cât de îndrăgostită eram de el…

Prima mea iubire… Cât de mult poţi iubi o persoană?…  Era o întrebare ce mă frământase încă din copilărie şi căreia putusem să-i răspund abia după ce îl întâlnisem pe Apollo al meu…  Iar acum realizam că nu mai puteam trăi fără el… Ce crudă e iubirea! M-a facut sa uit de mine, să uit că am fost cândva doar eu…. Totul e legat de el sau de noi acum. Iar eu…  Îl iubesc! Oh, îl iubesc mai mult decât pe mine!

Am grabit pasul si cand am ajuns langa el, l-am atins usor pe frunte. Asteptam sa-si deschida ochii aceia mari si superbi, de culoarea ciocolatei topite.

– Ce e? ma intreba el fara sa ridice pleoapele si strangandu-mi palma mica in a sa.

– Iti amintesti  cum ne-am cunoscut?

Ma mangaie usor pe par si ma trase langa el. Pieptul sau lat emana o caldura binefacatoare. Ma simteam protejata, ascunsa intr-un Univers doar al meu… Mi-am  plimbat degetele pe faţa sa, verificand parca daca se schimbase ceva.

– Nu voi uita vreodata stralucirea din ochii tai…. Atunci cand ma priveai , aveau parca o viata proprie, ma luminau…. Datorita lor stiam ca ma iubesti…

–  Iubito!…. Iti vine sa crezi cat timp a trecut de atunci?… Cum au zburat secundele, minutele, orele?…. Si parca totul e la fel!

Ma saruta incet si pasional. Buzele noastre se unira ca intr-un dans.

– Te iubesc! Sopti el

– Eu te iubesc mai mult decat iti poti tu imagina!

O lacrima mi se prelinse pe obraz. Stiam ca totusi, unele lucruri se schimbasera . Simteam cum din zi in zi, momentele lui de reverie se intetesc, iar gandurile ii devin de nepatruns pentru mine… Zeul meu, prima si singura mea dragoste! Il iubeam cu disperare, ma hraneam cu iubirea lui precum un animal infometat. Ii apartineam lui mai mult decat mie…

Am oftat adanc…

– Ma duc sa pregatesc un ceai.

In timp ce ma indreptam spre bucatarie l-am urmarit cum isi aprinde o tigara. Tragea din ea rar si plictisit si urmarea cu atentie jocul firisoarelor de fum. Am zambit.

Si-a baut ceaiul cu aceeasi incetineala, savurandu-l. Inima imi batea frenetic…. Mi-era teama sa nu o auda si el. A lasat ceasca pe masuta si s-a asezat langa mine. M-am cuibarit la pieptul lui, incercand sa-I calmez spasmele nervoase ce-I cuprinsesera corpul.

– Te iubesc! I-am soptit

***

   In camera mica si mirosind a mucegai eram doar eu si un politest inalt si slab, ce ma interoga. Ma privea cu stupefactie si isi morfolea mustata, neincrezator. Se aseza in fata mea, intorcandu-si un scaun.

– De ce l-ai ucis? M-a intrebat el brusc, incruntandu-si sprancenele.

Am intors capul cu dispret si durere, stiindca nu va putea intelege. Cuvintele mi-au tasnit printre dinti, incetisor, ca un blestem. O data cu ele, doua lacrimi  captive pana atunci, imi udara obrajii.

– Pentru ca nu-i mai straluceau ochii…

de Hot Chocolate