Și-a făcut apariția în viața mea subtil, radiind întotdeauna față de mine cea mai caldă iubire. A devenit îngerul meu păzitor și mi-a arătat că îmi ştie slăbiciunile, dar îmi arată calităţile, îmi simte temerile, dar îmi întăreşte credinţa și plânge cu mine atunci când nu poate evita suferința mea.

Parcă făcând parte din a mea ființă, îmi șterge lacrimile amare cu zâmbetul lui prea dulce și cuvintele sale prea puține îmi alină suferințele prea multe. Chipul său își revarsă lumina asupra întunericului din sufletul meu și nici dacă aș vrea, nu aș putea să îi răsplătesc ceea ce îmi oferă în fiecare zi. În fiecare secundă, chiar dacă nu este lângă mine, mă ajută să fiu eu, persoana pe care o iubește atât de mult, ființa care nu știe să trăiască singură pe lume.   În fiecare minut, amintirea lui mă mângâie și îmi alungă celelalte gânduri, rămânând doar el în mintea mea, căci în inimă și-a câștigat locul fără să știe că mi-a furat-o pentru totdeauna.    În fiecare oră, ține locul mamei mele și îmi dau seama că mereu mi-a oferit o mână să mă ajute să nu cad atunci când nu a putut să mă lege de sufletul lui. În fiecare zi îmi mulțumește că exist, neștiind că eu nu pot să exist fără el.

Din vorbele lui am învățat că pot să mă uit în jos la el, doar atunci când vreau să

îl ridic. Îl voi lăsa să plângă doar atunci când îmi va simți dragostea prea mare ce o port pentru el și, cu siguranță, va plânge din fericire. Îl voi lăsa să plece doar atunci când mă va părăsi fără să-mi spună ceva și îi voi respecta dorința, căci nu pot să nu respect ceva ce este al lui. Nu îi voi nărui vreun vis și, chiar dacă va cădea, voi fi acolo să îl ridic înapoi, arătându-i că cel mai înalt vis al lui sunt eu. Voi merge întotdeauna după el în viață și, dacă el va decide ca drumurile noastre să se despartă, mă voi muta pe alt drum și îl voi veghea, căci eu sunt păzitoarea vieții lui.

Nici nu vreau să adorm și să visez. Nu există vreun vis mai frumos decât realitatea. Există constelații fără stele, zăpadă fără fulgi, soare fără raze, tristețe fără lacrimi sau îndrăgostiți fără suferință? Nu. Nici eu nu supraviețuiesc fără existența lui. Ploaia este atât de rece când în suflet mă doare și toate picăturile de ploaie care se izbesc brutal sunt lacrimile mele. Iubirea mă arde și in mine este o căldură toropitoare, un cuptor unde toate emoțiile, amintirile, atingerile, cuvintele și speranțele iau foc. Mă simt săracă fără surâsurile lui, dar mă simt atât de bogată când toate privirile lui sunt îndreptate către mine.

Nu știu cine este el. Știu doar că iubesc ce sunt atunci când sunt cu el și, pentru asta, îl iubesc pe el. Nu caut motive pentru ca să îl iubesc mai mult. Eu știu că îl iubesc pentru că îl iubesc și atât. Nu știu nimic despre noi doi, știu doar că există iubire și doar acest lucru contează.