Prima întâlnire de Jeanina Tenea

Îşi pusese rochia albastră, cu buline mari, albe, şi se privise în oglindă cu ochi critici. Nu, nu avea ce să-şi reproşeze! Cine spunea, oare, că fericirea îl face pe om mai frumos? Şi cum să nu fie ea fericită, când, după ani şi ani de iubire tăcută, visul i se împlinise: băiatul cel mai adorat din liceu o invitase în această după-amiază în oraş! Dumnezeule, era atât de emoţionată, încât îi venea să cânte şi să danseze în acelaşi timp!
Când se “ciocniseră” în urmă cu câteva zile pe coridor (tocmai se îndrepta grăbită spre laboratorul de chimie) şi-i zburase caietul din mână, fusese gata să reacţioneze, strigând către cel care o îmbrâncise: “Hei, nu vezi pe unde mergi!?” Dar când se priviseră în ochi, amândoi tăcuseră brusc, ca şi când nimic rău nu se întâmplase. Apoi, el îşi ceruse scuze, cu un aer vinovat şi-i ridicase foile împrăştiate pe jos. Iar ea îl privise adânc, îmbujorată şi foarte împăciuitoare dintr-o dată: “Nu-i nimic, se rezolvă!”
De-ar fi ştiut el că pentru fata asta, cu bucle negre şi pistrui pe năsucul obraznic, incidentul ăsta însemna cel mai minunat lucru pe care şi l-ar fi putut dori!…
A doua zi, când se întâlniră din nou, pe terenul de sport, fata nu mai fusese “din sticlă”, ca până atunci: o salutase politicos, îndreptându-se către ea, după care i se prezentase zâmbind: “Alin!” (deşi ştia!), “Miruna! Încântată!”; “Cam greu, după… Sora mea ar fi ripostat cu o palmă fără a sta prea mult pe gânduri!…” De-acum erau deja… cunoştinţe! Ce mândră se simţea! Discutaseră banalităţi, timp în care ea nu încetase să-şi repete în gând că nu visează, că stă de vorbă cu idolul puştoaicelor din întreg liceul (şi nu numai! Se zvonise chiar, la un moment dat, că o tânără profesoară făcuse o mare pasiune pentru Alin şi-şi ceruse apoi transferul la un alt liceu, dar nimeni nu ştia cu certitudine dacă acesta era adevărul sau doar o simplă – complicată? – speculaţie). Un lucru era sigur: toate adolescentele îi ieşeau, ca “din întâmplare“, în cale! Şi toată lumea ştia că tipul, nu numai că era cel mai bun sportiv (câştigase câteva medalii la concursurile de tenis din ţară şi chiar din străinătate), dar era şi un băiat inteligent, frumos şi cu “lipici” în colectivitate.
Ce-i drept, şi ea era o fată frumoasă, cu destui admiratori. (Poate puţin cam timidă şi de aceea, mulţi se simţeau descurajaţi de aparenta ei sobrietate, de aerul său distant şi serios). Frumuseţea ei, însă, nu avea nimic ostentativ, ci se cerea descoperită: cu cât conversai mai mult, cu atât îi găseai noi valenţe, ca şi când izvora de undeva, din isteţimea, altruismul, delicateţea şi sufletul ei. Iar asta chiar îi sporea farmecul, însă nu toţi erau capabili să vadă din prima privire ceea ce alţii tocmai apreciau la ea. Probabil, de aceea nici nu-şi făcuse, încă, un prieten, precum majoritatea colegelor ei… În definitiv… de ce nu? De ce să nu-şi arate adevăratul chip, adevărata fire? De ce să nu râdă, să glumească, să nu fie spirituală şi dezinvoltă, ca în rolurile pe care le juca uneori în faţa oglinzii, în clipele de singurătate, ca atunci când răţuşca din poveste află că e, de fapt, un pui de lebădă. Aşa că, peste încă o săptămână, atunci când o întrebase, fără nici cel mai vag aer de vedetă (de care l-ar fi suspectat înainte), dacă i-ar face plăcere să iasă împreună la o îngheţată, îi răspunsese de două ori “Da!… Da!” Trebuia să recunoască: în alte împrejurări ar fi stat puţin pe gânduri, ar fi calculat la rece; cum însă acum, când mai – mai să i se înmoaie genunchii?!
Zâmbi din nou propriei imagini din oglindă, mai trecându-şi o dată peria prin păr, rememorând fugar aceste minunate clipe. Dacă nu şi-ar fi zărit imensul buchet de flori de pe noptieră, aproape c-ar fi şi uitat că azi împlinea şaptesprezece ani. Nimeni nu va şti, însă, că cel mai frumos dar pe care îl primise, deja, era… o invitaţie la îngheţată, din partea unui Făt – Frumos înalt, fermecător, cu ochi albaştri precum cerul senin. (“Un Făt – Frumos cât se poate de real!“ – îşi repetă ea în gând). Fireşte, nici lui nu-i va spune, cumva. Nici că e ziua ei chiar azi. “Ei, hai, doar nu vrei să întârzii la prima ta întâlnire!” – se muştrului în sinea ei.
Ajunse în stradă. Coti la stânga… traversă de câteva ori, constatând cu plăcere priviri admirative ce o însoţeau şi acum. Cineva fluieră în urma ei. De data asta, însă, în loc să o deranjeze, găsi că-i face chiar plăcere. Ultimul semafor …
Îl zări de departe şi inima începu să-i bată mai tare. L-ar fi remarcat şi într-o mare de oameni. În mână ţinea un trandafir.“Oare cum e când săruţi prima oară?“
Culoarea roşie a semaforului se shimbă – în sfârşit! – în verde. Mai avea de făcut câţiva paşi şi cea mai frumoasă poveste de iubire abia acum avea să înceapă.
{ntr-o fracţiune de secundă, păru că timpul se opreşte-n loc şi-n zgomot de frâne, totul în faţa ei se spulberă, ca şi cum un ecran uriaş s-ar fi spart în mii şi mii de cioburi. Simţi cum o senzaţie de moleşeală o cuprinde; parcă plutea, dar cum să plutească, atunci când mai avea doar un pas să ajungă ?!… Dar unde trebuia să ajungă? Era, dintr-o dată, totul confuz… Ce se întâmplase, oare? Cineva strigase lângă ea “O, Doamne!“ Apoi, mai simţise ceva cald prelingându-i-se pe faţă, pe mâini, pe trup… sau se făcuse [ntr-o clipă cald peste măsură; nu-şi dădea prea bine seama de ce. Mai avea doar un pas!… Gura i se umplu de un gust ciudat – parcă sărat şi fierbinte. Avu din nou senzaţia că pluteşte, cufundându-se din ce în ce într-o ceaţă adâncă; şi-acum pricepu… “ Oare cum e când săruţi prima oară?”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 4 votes)
Prima întâlnire de Jeanina Tenea, 4.0 out of 10 based on 2 ratings
  • Belinda

    Mie mi-a placut povestirea. Chiar foarte mult. Si nu mi s-a paruit prafuita ci deosebita, E singura care m-a… atins.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Jeanina Georgeta Tenea

    Intamplarea e reala… O adolescenta a sfarsit in ziua in care implinea 17 ani. Este “prafuita” (din punctul tau de vedere!…) intrucat si povestea s-a intamplat in urma cu mai bine de 30 ani. Pe mine m-a impresionat si n-am facut decat sa “imbrac” stirea intr-un mod cat mai aproape de firesc: Cum ar fi trebuit sa decurga, de fapt, o astfel de zi? Cat se poate de normal era ca ea sa fie indragostita… nicidecum…
    Accidente se intampla in fiecare zi. Insa ceea ce am scris eu este exact ceea ce trebuia ca acel nefericit eveniment sa nu ramana doar o simpla… stire. Amanuntele fac diferenta. Stirea se uita imediat si poate sa nici nu te “atinga” (eventual doar pentru cateva minute, cel mult pana a doua zi), pe cand povestea de mai sus o poti tine minte o viata. Chiar asa… “prafuita” cum o vezi tu…

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • parole

    cam prafuita …

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)