Mihaela de Octavian Clement

Într-o staţie de autobus:

- ştii
tu… dar noi nici nu ne-am sărutat
pân-acuma!
- asta s-o crezi tu, i-am smuls cu un sărut cuvântul dintre buze…


Tot atâtea moduri de a desena o iarna.

O
femeie frumoasă
cea mai frumoasă
a zilelor mele de singurătate printre amintiri
când încămai căut imposibilul
şi întâmplător sau nu
Imposibilul
are nişte imenşi ochi verzi
şi se numeşte
nu ştiu de ce
mai mereu
Mihaela.

Ca oamenii în faţa morţii,
ce săfac, e o poezie de iubire
dar şi iubirea moare,
sau dacănu more 
ninge, mii şi mii de iubiri, anii
tot mai mărunţi
potrivindu-şi paşii
paşilor ei,
clipitul
clipitului ei din virgula
genelor
cititul
cititului ei de cărţi şi de oameni,
sclipitul
felului ei de a sclipi
când ninge
cu prima întâlnire.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.8/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: -1 (from 3 votes)
Mihaela de Octavian Clement, 2.8 out of 10 based on 4 ratings