Prima iubire de Şargu Nelly

Viaţa lui fusese interesantă.

Aş putea alcătui o frază despre viaţă, care ar deveni peste zeci de ani legendară, dar exemplul lui m-ar da de gol prin incapacitatea de a se înscrie în ceva definit.

Era seara. Ştefan Mironescu se întorcea de la şcoală. Îl uimea faptul că, pentru noiembrie,  afară era prea cald, dar devenise uluit cînd pe umăr îi căzu o frunză. “De unde frunze?” se gîndi şi privi imediat în sus. Într-adevăr, copacii de-a lungul străzii erau goliţi absolutamente de orice particulă galbenă, roşie sau cafenie, dar aceasta se reţinu pe ramul unui arţar… O luă în mîna şi o privi îndelungat. Era galbenă şi uscată, dar frumoasă… irezistibil de frumoasă. Şi totuşi o strivise. Se auzi un foşnet tulburător şi îi veni ideia:”Asta e viaţa mea. Am fost un mugurel căruia nu i-a plăcut niciodată învăţatura, apoi o frunză verde alinată de vînt şi de soare, zburdalnică,  liberă şi visătoare. Fiind frunză,  am luptat în război, am iubit o fată, am văzut moartea cu ochii mei, am cutreierat o lume întreagă: Franţa, Japonia, Anglia… Am fost soţ, amant, prieten, frate, profesor, tată… Şi acum am ajuns la 65 de ani şi sunt iarăşi o frunză, dar deacum uscată de trecerea timpului… Dar nu-i nimic, zîmbi, la anul voi înmuguri iarăşi.” Ştefan desfăcu pumnul şi lăsă farîmiturile frunzei să fie luate de vînt.

Ajunse acasă. Scîrţiitul porţii trezi cîinele, care veni liniştit şi îşi aplecă capul în faţa stăpînului. Aşa făcea de fiecare dată cînd acesta se întorcea de la şcoală. Era ceva ritualic şi inexplicabil în acest gest omenesc. În bezna nopţii sunetul cheilor încălzi sufletul batrînului: ”Sunt acasă.” Aprinse lumina şi depistase cu tristeţe că toate lucrurile sînt exact la locul lor: patul, masa de lîngă fereastră, cărţile, foile… Aruncase mantoul pe pat, ca de obicei, şi se aseză la masa de scris:

“Iubita mea,

Astăzi am plecat din şcoală. Nu, nu m-au dat afară, ci doar mi-au spus că sănătatea este mai presus de toate şi că trebuie să încep să mă odihnesc. Le-am spus: ”Dar am doar 65” şi aceasta i-a înveselit pe toţi, chiar şi pe mine. Mi-au făcut o sărbătoare unde toţi mă felicitau cu ieşirea la pensie şi îşi aminteau anii cînd abia venisem în Bucureşti: “tînăr, plin de voinicie, cu geamantanul în mîna şi cu o bucurie radiată din adîncul fiinţei mele.’’a spus directorul. ”Hi,hi. Am scăpat”, îmi fulgeră în acel moment şi mă simţii într-adevăr fericit.

Nu ştiu dacă locuieşti tot acolo unde cu patruzeci de ani în urmă, dar iţi trimit această scrisoare. Ştiu că ar trebui să încep cu altceva. Ce am făcut patruzeci de ani? Dar nu iţi voi spune. Dacă vei citi aceasta şi vei fi curioasă ce a fost cu mine tot acest timp… vei veni la mine. Te aştept toţi aceşti patruzeci… Şi nu te întreb de ce mi-ai scris atunci acea scrisoare. Eram tineri şi… nu ştiam ce făceam. Dar, totul a fost cu adevărat… Totul a fost adevărat. Şi acum mai este. Întoarce-te la mine…

 

Te iubesc.

Ştefan.’’

El îndoise scrisoarea şi o puse atent în plic, fără s-o recitească măcar o dată. Plicul îl aşeză la marginea mesei, deasupra altor o sută…”Pe aceasta neapărat o trimit… Mîine…” şi suflă lumînarea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.4/10 (7 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 4 votes)
Prima iubire de Şargu Nelly, 6.4 out of 10 based on 7 ratings