Ana

Nici nu s-a întâmplat, nici nu a fost. Ce nonsens: în jur lucrurile să curgă ca întotdeauna, iar eu aprins doar la mii de metri în adâncul meu – să plăsmuiesc iubiri, pasiuni, obsesii; iar eu să curg cenuşiu prin oraş, să mă întâlnesc cu voi, vecini, prieteni, să exasperez prin non-acţiune, non-afectivitate, iar eu să nu am puls. Prima iubire.

Nu a fost o iubire care să “mă facă fericit” cât de puţin, să ridice în aer triştii şi cenuşii mei fluturi din stomac. Sau poate, nu. Să nu te gândeşti că ana, o fată foarte vie, cu freza băieţoasă, cu mişcările hazlii, cu ciripitul ei de păsărică, cu reacţiile de răsfăţată ar fi putut să vadă pe cineva în dosul perdelii mele.

După perdea, dintr-un anumit unghi, dintr-un anumit colţ al camerei dorinţele îmi ieşeau pe obraji, pe piele, pe corp, pătându-mă, îmbolnăvidu-mă de viaţă. Doar în acel colţ mă transformam într-un organ musculos. Pistoanele pompau lichide lăuntrice, porii eliberau beşici străvezii. Eram auricule, ventricole, artere şi vene, cu pielea absorbită în carne. Eram monstrul, frankenstein-ul de după perdea.

În rest nimeni, nimic, inexistent, transparent, peisaj şters, suprafaţă netulburată a unei mări moarte. În rest un leş. Nu mă atingea nici un cuvânt, nici un gest, nici o atitudine. Nu putea să mi se întample nimic care să răzbată până în grota primitivului, în grota pasiunii. Fără viaţă, propriile răni îmi erau străine, şi cu cât mai străine cu atât mai sfâşietor pentru sălbateca fiinţă a grotei mele.

În schimb cornel nu era un mort şi în plus ştia doar să câştige. Părul său avea doar atât cârlionţ cât era necesar, avea ochi mari şi poznaşi, aliura dreaptă, fruntea semeaţă. Emana siguranţă. Cornel. Câştiga mereu la poker, la barbut, la tenis de masă, alerga cel mai iute, era golgeterul echipei noastre de fotbal, ştia să se bată cel mai bine. Chiar dacă pe mine nu mă invinse niciodată, căci nici nu ne înfruntasem vreodată, ana îl plăcea foarte mult. Îl adora. Îl diviniza. Îl venera. Îl voia. Când o privea pe ana, emoţia ei se ridica ca un val înspumat, cădea în mine, luându-mă şi ducându-mă în grota mea de om care iubeşte în ascuns, de fapt de om care nu iubeşte.

Prima mea dragoste nu a fost. Nu s-a întâmplat. Acest lucru nu înseamnă că nu era să se întâmple. Îi pândeam fereastra, înserarea, lumina şi jocul umbrelor, vizitele prietenelor pe care le aducea în fereastră. Le vorbea fervent cu gesturi, cu tresăriri ghicite de mine de departe, cu intonaţii de pisică, cu scâncet de rândunică, cu răsuciri a refuz, cu salturi mici de veselie. Ochii mei se înroşeau după perdea, toţi strigoii, strămoşii mei morţi, oasele lor se lichefiau în buba spartă a ochilor.

O zi. Eram toţi la bloc. Aveam un casetofon. Ana adusese mariah carey şi punea la infinit melodia “without you”. Îl privea lung pe cornel şi sufletul ei parcă spunea: “I can’t live / If living is without you”. Îi simţeam emoţia şi-o percepeam diferit în ambianţa melodiei. Ceva nedesluşit, vibraţia, electrizarea de aer îi făcu să-şi întâlnească mâinile, să se îmbrăţişeze, să danseze lent: “I can’t live / If living is without you / I can’t live I can’t give anymore /I can’t live” fredona ana şoptit în urechea lui cornel. Şi s-au sărutat iar ana mi-a pulsat şi mai tare în vintre. Am simţit cu adevărat atingerea moale a buzelor lui cornel în maţul meu chinuit, în viermii mei intestinali. Şi de atunci s-au iubit şi au ascultat toată vara melodia aceea tristă.

Am început să-i scriu. Bileţele. Adevărate efuziuni. Să-i prezint lumea, lumea care miroase a pielea ei, care e colorată cu culorile ei, care e verde ca tresărierea ei şi caldă ca ea, topografia lumii în formele ei de gazelă. Am început să-i scriu mereu fără să mă intereseze un răspuns. Interesându-mă discret am aflat că ea chiar îmi aştepta scrisorile. Se săruta cu cornel şi citea declaraţiile mele de dragoste.

“Ai un zâmbet dezastruos. O vorbă schelălăită, eşti un sunet scâncit, cizelat la tăişul catastrofalului apetit sexual. Eşti o materializare cinică a instinctului de reproducere, o unduire falsă, instinct orb. Eşti expresia nevoii tale de satisfacere a laturii sexuale, un tăvălug sexual.” aşa i-am scris într-o zi ca ulterior să aflu că scrisoarea mea o făcuse să plângă. Prima mea iubire nu a fost. Nu s-a întâmplat. Dar ea a existat totuşi fără ca să fie totuşi o primă iubire. Şi chiar am fost împreună în visele mele de dinainte de somn. Mereu era îmbrăcată în alb şi se foia prin cameră neastâmpărată. Şi chiar îmi vorbea, mereu surprinzându-mă cu vreun răspuns ba răutăcios, ba hazliu, totul fiind până la urmă aşa cum voia ea.

Fiecare întâlnire mă îndreaptă cu gândul spre o poveste adevărată pe care o ştiam de la bunica cu o femeie care iubea foarte mult un bărbat şi care a murit fără a se mai căsători. Bunica mea o vedea în rochie de mireasă prin casă şi nu ştia ce să mai facă să ajute fantoma să-şi găsească liniştea.

Ştiu că această poveste era adevărată pentru că şi eu încă o mai trăiesc. O văd pe ana prin dormitor şi acum sunt căsătorit, cu copii iar fratele meu cornel la fel. Însă nu cu ea.

De ningu queno

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (5 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 3 votes)
Ana, 7.8 out of 10 based on 5 ratings
  • Flo

    Mi-a placut si nu prea. Unele parti sunt foarte bune, altele extrem de proaste.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.0/10 (1 vote cast)