Mai ţii minte, iubito?

Erai toată un poem de dragoste în continuă mişcare

Când ţi-am scris poemul acela pe sâni, pe abdomen?

Tu făceai cafeaua în bucătăria aia mică

Destul de chic, de altfel, trebuie să recunoaştem

Iar eu citeam versurile de pe sâni

Mi-am dat seama că trebuia să continui poemul

Să îi dau o altă formă

Ca o inimă ce a născut de curând altă inimă

Ştii la ce mă gândeam, iubito?

Că în poemul ăsta să îţi spun cât de frumos te aşezi tu
lângă mine

Ca lângă o şină de cale ferată

Aşteptând ploaia, ninsoarea, aşteptând moartea, învierea,
apocalipsa,

Aşteptând viaţa, aşteptând să mă trezesc din somn

Mai ţii minte iubito?

Dragostea mea înaltă cât un bloc cu multe etaje?

La etajul unu vecinii ne dezbrăcau de rândul de piele în plus

La etajul doi făceam dragoste în poziția lotus

La etajul trei deveneam gelos din senin
La etajul patru îmi amintesc că port blugii trimiși de tine prin poștă, mă așez
turcește pe preșul de la intrare, inima mi se deșiră în fața ta dezinvolt ca în
propria ei cutie toracică

La etajul cinci dragostea mea este infailibilă

Nu există nicio mare oarbă, nici de culoare ovală care să te poate camufla de
celulele mele

La etajul șase deschid portofelul, am un poem pentru tine

Ca de obicei, mereu port poeme pentru tine prin
buzunare

Precum bunicii poartă pentru nepoți dulciuri și bani
de vată pe băț

La etajul șapte deja nu mai urcă niciun om, aici universul se contractă așa cum
îi dictăm noi

Se strânge ca un ștreang în jurul meu, recunosc, sunt sado-masochist, îmi place
să stau cu realitatea tristă înfiptă în spate

La etajul opt se naște un copil

La etajul nouă plânge un înger orfan

La etajul 10 se bucură pentru noi

La etajul 11 îl înfiem

De la etajul 12 în sus presiunea iubirii devine colosală, devenim bătrâni, în
baston, povestim amintiri hazlii despre casa cu mansardă de pe strada
mântuleasea

La etajul 16 nu mai puteam vedea nimic, suntem atât de departe încât nimic din
ceea ce e nu mai există fizic, iubirea e un magnet care atrage toate obiectele,
oamenii din jur sunt într-o cutiuță muzicală

Cu cât ne apropiem de cer devenim mai înalţi, mai subţiri

Mai ţii minte iubito?

de: Albert Cătănuş