Iubire pierdută

Motto: „Iubirea e un demon.”

Pic,pic,pic!Privesc pe fereastră cum o ploaie rece şi răcoroasă de vară începe din senin…Nici soare nu mai e…nici căldura nu mă mai topeşte…Acum nori negri se adună pe cer prevestind o zi urâtă,ploioasă,întunecată…Chiar şi Dumnezeu plânge odată cu mine…tu pleci şi mă laşi a nimănui,te îndrepti către noi orizonturi,într-o altă lume cu totul şi cu totul diferită de cea în care ai trăit până acum…aşa diferenţiai tu lumea…NOI şi ceilalţi.
Deodată cu nostalgie îmi amintesc cum ne-am cunoscut.Ceva neobişnuit şi întâmplător!Am trecut unul pe lângă celălalt iar el m-a strigat pe nume,necunoscându-ne,neştiind cine e,neştiind cine sunt,şi de atunci am rămas împreuna.De atunci mi-a fost alături atunci când am avut nevoie de o vorbă bună,de un sfat,de o încurajare.De atunci am petrecut clipe de neuitat,clipe pline de fericire.Atunci când a avut nevoie de cineva am fost lângă el.Am trecut prin clipe si momente tensionate peste care nu am crezut că vom trece vreodată,dar datorită optimismului său,al încrederii mele în el am rezolvat totul şi apoi puteam spune că nu ne mai e frică să ne ascundem iubirea.Alături de el am petrecut clipe de neuitat,primele clipe de iubire adolescentine care m-au marcat într-un fel sau altul.Alături de el am simţit primii fiori ai dragostei,pentru el am renunţat la multe.Chiar dacă în unele lucruri eram ca apa şi uleiul,ca ziua şi noaptea,ca albul şi negrul,tot am rămas împreună şi poate chiar aceste diferenţe ne-au făcut să ne apropiem din ce în ce mai mult.
A trecut deja mult timp de la primul sărut,de la prima îmbrăţişare,de la primul TE IUBESC!Dar şi acum când se întâmplă din nou vibrez şi radiez de fericire în braţele tale.
Dar niciodata tot ce e frumos nu poate sa dureze o veşnicie.A venit o zi cand mi-ai dat vestea.Ce veste?Aceea că trebuie să pleci pentru trei luni pentru a-ţi continua studiile în alt oraş.La primirea acestei ştiri parcă nimic nu mai avea rost pentru mine…Am crezut că va trece uşor acest timp relativ scurt pentruu alţii,dar pentru mine o eternitate.
Însă nu a fost aşa.A venit ziua când a trebuit să pleci.Atunci mi-ai promis că nu o să te schimbi în acest timp,mi-ai promis că o să te întorci,mi-ai zis TE IUBESC!Şi că poate sentimentele care le simţim unul faţă de celălalt se vor aprofunda mai mult în acest timp.
Te conduc acum parcă pe cel mai groaznic drum…vreau să încerc şi să am puterea să merg înainte,să îmi spun că ne vom revedea curând…Stăm în gară şi aşteptăm…ce mult mi-aş fii dorit să fii pierdut acest tren care mă face să pot opri timpul în loc şi să te las să îl aştepţi mereu,continuu,tu neştiind că nu va mai sosi vreodată…Mă aşez pe geamantan cu faţa în palme şi mă apucă plânsul…un vânt destul de puternic şi răcoros pentru această zi de septembrie scutură salcia din stânga mea,iar frunzele cad uşor în adierea vântului…picături mărunte de ploaie se izbesc acum de faţa mea şi se amestecă împreuna cu lacrimile mele de dor…
<>El stă nemişcat parcă neauzind ce i-am spus…<> <>
Şi sar în bratele lui…îl sărut încet,pasional,nu văd lumea din jurul meu,nu îmi pasă de ea…parcă simt privirile oamenilor aţintite asupra noastră….<> exclama unii trecători…alţii <> idei împărţite ale lumii.Nu mă intereseaza nimic din spusele lor.Vreau ca acest sărut să nu se sfârşească niciodată…dar este întrerupt de scârţâitul insuportabil al roţilor de tren care frânează brusc în faţa noastră.A sosit inevitabilul moment.Nu mă pot stăpăni nici o clipă.Noroc cu ploaia care îmi mai maschează lacrimile,dar expresia feţei mă dă de gol într-u totul.
Ne-am luat rămas-bun printr-un „te iubesc!”.Niciunul dintre noi nu s-a uitat în urmă….Îmi venea să mă întorc şi să-i sar în braţe,dar mai bine nu.Într-un fel e mai bine aşa.
<> Urcă în tren parcă nepăsându-i de nimic…se strecoară printre mulţimea de lume şi îşi găseşte un loc al lui într-un colţ de compartiment la fereastră…ridică perdeluţa de la geam şi îi vad ochii mari şi negri ce mă privesc debusolaţi şi nesiguri cu lacrimi în ei…Nu pot,nu vreau să mai suport această crudă realitate.O voce groasă şi răguşită de femeie se aude în staţiile care sunt amplasate pe peronul gării care anunţă că în scurt timp trenul în care se afla el,va pleca…
Începe să se mişte din loc şi merge din ce în ce mai repede…stau şi privesc trenul până când se pierde în departare.Încerc să fac câţiva paşi spre a mă îndrepta către apartament dar nu pot,parcă ceva m-ar ţine în loc şi cad în genunchi.Îmi ridic privirea către cer: <>
Mă ridic uşor şi încerc sa mă îndrept către casă…merg agale şi clătinându-mă asemenea unui om beat care abia iese din cârciumă,ameţită de tot ce mi se întâmplă şi neştiind că drumul pe care merg e cel bun.Cu greutate urc scările blocului.Caut în geantă cheile de la apartament…îmi cad din mână şi se trântesc puternic de scări.Fac un zgomot care mă deranjează destul de mult,un zgomot pe care nu îl suport.
Au trecut abia două săptămâni….Două săptămâni în care numele tău îl rostesc zilnic,tot ce fac,fac cu gândul la tine.Vorbim la telefon,îmi spui că mă iubeşti,dar ce rost mai au cuvintele dacă tu nu eşti lângă mine să mi le şopteşti la ureche?Spune-mi tu,ce rost mai are?Acum astept să te întorci aşa cum mi-ai promis!Să te întorci şi să-mi spui cuvinte dulci cum numai tu ştii să faci.Aştept să te întorci,să te ştiu aproape de mine,deoarece tu eşti motivul pentru care mă trezesc dimineaţa…
Aţipesc pentru câteva minute şi mă trezesc speriată strigând <> Dar nimic…el nu mai e acum aici lânga mine pentru a mă putea auzi…
Câteva raze de soare încearcă să se strecoare printr-un nor cenuşiu şi năvălesc în încăperea unde mă aflu şi îţi scriu,unde stau şi suspin…unde stau şi aştept…te astept pe tine…pentru că doar atât pot face,să aştept!
Se lasă amăgitoare noaptea peste trupul meu dezgolit şi te aştept în tăcere.Aştept să vii,să îţi aud paşii,unul câte unul.Să vii şi să uităm de tot,să fim doar noi,eu şi tu în aceeaşi fiinţă,fii aproape de mine pentru că inima mea are nevoie de tine,vreau să îţi simt răsuflarea,să îţi simt buzele şi sărutările,să îţi simt mâna alunecând pe trupul meu…
Să îţi simt parfumul care mă îmbie la nebunie,să te simt pe tine…acoperă-mă cu petale însângerate de trandafiri,şopteşte-mi cuvinte,acoperă-mi gura cu sărutul tău care mă face să vibrez…priveşte-mă în ochi şi spune-mi din priviri că mă doreşti aşa cum te doresc şi eu,priveşte prin sufletul meu şi fă ce vrei cu mine…
Să mă faci să visez la ceva ce nu există,să visez departe de lume,departe de tot…să mă faci să visez la tine dragul meu şi să nu mă lasi să plec…iubeşte-mă şi fă-mă să ma simt numai a ta…să fii stăpânul meu,iar eu stăpâna ta…
Să mă aşezi uşor pe patul rece şi să mă pui cu capul pe perna moale,vreau să-ţi simt mâinile jucându-se în părul meu,să mă îmbeţi cu mireasma parfumului tău şi hai să visăm în continuare…te strig în vis iar tu apari uşor,vreau să adorm cu inima plină de fericire,vreau să adorm ştiind că mă vei acoperi cu iubire,că vei aşeza peste mine inima ta,vreau să adorm în braţele tale,să îţi aud bătăile inimii,să ştiu că vrei să fii cu mine,că mă iubeşti numai pe mine şi să mă faci să mă simt cea mai importantă fiinţă de pe pământ în acest moment.
Să te apropii de mine şi să te laşi purtat de val.Să-mi simţi respiraţia şi să ne iubim nebuneşte….eşti visul meu preferat,ma copleşeşti cu iubirea ta.Să visăm amândoi la noi,să visezi la mine,iar eu la tine,să visăm că suntem împreună şi să mă alinţi cum ştii doar tu şi să nu mă laşi să scot nici un cuvânt.Să mă iei de mână…mă las purtată de tine pe aleea presărată cu amintiri şi petale de crini pe care mi-ai scris cuvinte dulci,să mă conduci uşor către acel loc numit paradis şi să-mi juri iubire veşnică şi să mă faci femeia ta…
Să mă trezeşti din vis doar dacă va fi la fel şi dincolo de graniţele visurilor,doar dacă mă poţi iubi la fel de nebuneşte şi acum,când raze de soare pătrund în camera noastră,peste cearşaful alb,peste noi amândoi,peste tot ce a fost,vis sau realitate…ne acoperă cu o noua zi plină de pasiune,de nebunie…m-ai făcut să simt ce înseamnă cuvântul extaz şi am trăit dincolo de cuvinte,dincolo de tot…şi după toate astea ce pot a mai spune?
Îţi promit că îţi voi păstra inima lânga a mea,o voi hrăni cu iubirea noastră,o voi lumina cu lumina sufletului,o voi uda cu lacrimle fericirii şi o voi iubi necontenit indiferent de tot.Iar tu,promite-mi ca acest vis se va repeta o dată,de două ori…până la nesfârşit.Şi hai să închidem din nou ochii şi să visăm din nou,să simţit ca trăim din nou,să visez la tine…să visezi la mine.

De Iliescu Andreea-Corina

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.9/10 (8 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 4 votes)
Iubire pierdută, 4.9 out of 10 based on 8 ratings