Probabil

Îmi strecor mâna în tâmpla ta şi tremuri galben,

Crestându-ţi urechile spre întunericul din ochii mei.

Vrei să fii singur, să râzi în căuşul palmelor

Şi să-ţi înşurubezi lacrima într-o vâlvătaie de cer.

Eu mă aplec către viaţa din buzunarul inimii tale.

Mâine, inima sau poate un sfârc de vierme are să-ţi poarte tălpile spre sânii unei crisalide

Şi vei crede că te-ai îndrăgostit.

Dar niciodată buzele nu-ţi vor mai arde în câmpul de nalbe

şi n-are să te muşte nici un luceafăr de limbă.

Eşti prea slab să-i rezişti iubirii.

Prin tine văd omul cuibărit în imensa sahară a vieţii…

Oare când îţi vei da seama că aceste rânduri se rostogolesc spre tine?

Nu le vei fi îngurgitat fiindcă eşti prunc încă,

în armură de înger hămesit.

De Anca Beleca

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: -1 (from 1 vote)